Noi, social-democraţii din Cugir întotdeauna am făcut o campanie electorală onestă, bazată pe faptele şi realizările candidaţilor noştri şi ne-am promovat întotdeauna programul cu care aceştia...
Nu au dispensar, iar medicul este de „împrumut”, astfel că îi vizitează doar 4 ore pe săptămână. Cu toate că suntem în secolul XXI, există încă...
După cum se ştie, Poşta Română a început distribuirea cupoanelor nominale pe baza cărora persoanele defavorizate vor primi şi anul acesta alimente din partea Uniunii Europene....
În câteva recente apariţii în presă, Adrian Teban, primarul Cugirului – prim-vicepreşedinte al ACL Alba face referire la unele aspecte printre care se află şi cele...
Primăria comunei Săliştea a solicitat actualizarea programului de transport judeţean, pentru traseul Cugir-Săliştea deoarece s-a constatat că elevii navetişti nu aveau cu ce să ajungă, pentru...
La finele săptămânii trecute, în municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc cea de-a III-a ediţie a Concursului Naţional de Orientare Sportivă „Trofeul Alutus”, competiţie organizată pe...
Organizaţia orăşenească a Partidului Social Democrat Cugir mulţumeşte tuturor cugirenilor pentru faptul că s-au prezentat la vot şi şi-au făcut datoria de cetăţeni, votând în număr...
În acelaşi timp, regretă că mulţi cugireni din diaspora au fost umiliţi la urne, în marile capitale ale Europei. Majoritatea cugirenilor care au ieşit la vot...
Interviu realizat cu primarul oraşului, Adrian TEBAN – Domnule primar Adrian Teban, de curând aţi anunţat demararea proiectului de reabilitare şi modernizare a reţelei de străzi...
Pe circuitul Vik Power din Arad s-a desfăşurat în perioada 25-26 octombrie a.c., ultima etapă a Concursului Naţional de Karting Şcolar, competiţie care a situat echipa...
Ultimele comentarii