Politică
Primarul Cugirului le mulţumeşte cugirenilor care au fost duminică la vot
În acelaşi timp, regretă că mulţi cugireni din diaspora au fost umiliţi la urne, în marile capitale ale Europei.
Majoritatea cugirenilor care au ieşit la vot duminică au optat pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a obţinut 44,67% din voturile valabil exprimate. Primarul Adrian Teban, copreşedintele ACL Cugir, le mulţumeşte cugirenilor pentru că, asemeni majorităţii populaţiei din Transilvania, au avut o opţiune normală şi au votat pentru o Românie a lucrului bine făcut. “Doresc să le mulţumesc tuturor cetăţenilor din Cugir care duminică au fost să voteze. Votul rămâne dreptul primordial al democraţiei din orice ţară. Mă bucur că atât în Transilvania, cât şi în oraşul Cugir, cetăţenii au avut o opţiune corectă pentru o Românie normală, pentru o Românie a lucrului bine făcut şi l-au susţinut pe Klaus Iohannis şi le mulţumesc pentru acest lucru”, spune Teban.
Întrucât printre românii din diasporă care nu şi-au putut exprima votul s-au aflat şi zeci de cugireni, Adrian Teban şi-a exprimat părerea de rău faţă de umilinţa la care au fost supuşi concetăţenii domniei sale.
“Ruşine Guvernului Ponta pentru modul în care a organizat aceste alegeri şi pentru umilinţa la care i-a supus pe aceşti oameni, oameni care muncesc zi de zi şi prin munca lor întreţin familii din Cugir şi din România şi nu cred că meritau acest tratament”, denunţă primarul Teban haosul de la urnele prezidenţialelor româneşti de prin marile capitale ale Europei.
Primarul Cugirului, Adrian Teban, face un apel către cetăţenii care nu s-au prezentat la vot în primul tur, precum şi către electoratul de dreapta, care, în opinia sa, ar trebui să acorde votul candidatului de dreapta, indiferent de înţelegerile care vor exista la Bucureşti, să meargă la vot în turul 2.
Din 23.322 de cugireni înscrişi pe liste, au votat 12.054, adică 51,69%. Din totalul voturilor exprimate, valabile au fost 11.793, iar restul nule. Majoritatea cugirenilor au votat Klaus Iohannis, candidatul ACL obţinând 44,67% din voturi. Către Victor Ponta au mers 35,95% din voturi, urmat la mare distanţă de Călin Popescu Tăriceanu cu 4,68%, Elena Udrea 3,56%, Dan Diaconescu 3,49%, Vadim Tudor 2,46%, Monica Macovei 2,20% şi Teodor Meleşcanu 1,05%. Restul candidaţilor au obţinut sub 1%.
Nicoleta IDITA -TOMUŢA
Politică
Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”
Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.
„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.
În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.
Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.
Politică
Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm
Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.
TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare
TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.
În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.
Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.
Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.
Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia