La 76 de ani de la eveniment, s-au găsit cu greu persoane care să-şi amintească ce s-a întâmplat în primăvara anului 1944, mai precis în ziua de Paşti, pe data de 20 aprilie.

Un an zbuciumat, în care România lupta alături de Germania lui Hitler, iar forţele Aliaţilor încercau pe orice cale să zădărnicească aprovizionarea armatelor Axei, bombardându-ne rafinăriile, depozitele de carburanţi şi muniţie, nodurile de cale ferată, gările sau trenurile care transportau carburanţi spre teatrele de operaţii.

Câţiva dintre locuitorii Cugirului, aflaţi la o onorabilă vârstă, au făcut eforturi de memorie, arătându-se disponibili şi amabili să ne ofere informaţii legate despre ce s-a petrecut în ziua de 20 aprilie, considerând-o un eveniment care a produs o puternică emoţie în comunitatea locală.

Printre cei care ne-au fost de ajutor şi cărora le mulţumim pe această cale se află: Florin Negulescu, Gheorghe Sân, Grigore Ciucurel, Ivan Sibişan, Alexandru Crăciun, Olimpia Giurcă, Victoria Cucuvean, Ioan Bălaşa şi nu în ultimul rând Asociaţia PRO-Cugir condusă de Aurel Voicu, care a făcut la rândul ei investigaţii în timp, legate de tragedia petrecută acum 70 de ani.

• Un bombardier „B 24 LIBERATOR” s-a desprins din escadrila de avioane şi s-a prăbuşit în munţii din apropierea Cugirului

Liniştea comunei Cugir aflată în ziua Sfintei Sărbători ale Paştelui a fost tulburată de apariţia pe cer a unei escadrile de avioane americane de bombardament care veneau dinspre răsărit, fără vreo intenţie aparentă de a lovi fabrica de armament şi muniţie aflată în imediata apropiere. Alertaţi de zgomotul produs de mulţimea de avioane care acoperea cerul, cugirenii au observat cum unul dintre aparate s-a desprins din grup, a lansat câteva bombe în zona cunoscută drept „Valea Sasului” (astăzi Cabana Mistreţul) după care, cu un zgomot asurzitor, s-a prăbuşit în pădurea din „Poiana Răchita” (Vârful Donii), în apropiere de cătunul Bocşitura.

Primii sosiţi la locul catastrofei au fost locuitorii satelor de munte şi ciobanii de la stânele din apropiere. Au fost cei care au văzut şi au realizat consecinţele dezastrului: avionul distrus aproape în întregime de explozie, trupurile piloţilor arse, dezmembrate şi aruncate la zeci de metri distanţă de avion, obiecte personale aparţinând piloţilor, precum şi echipamente de război împrăştiate prin pădure.

După cum relatează scriitorul Alexandru Craiovan în cartea sa, intitulată „Oameni, animale şi locuri pe Valea Sebeşului”, avionul, un B 24 LIBERATOR (foto) ar fi fost lovit în partea din spate de antiaeriana română în timpul unui raid de bombardament deasupra Sibiului sau Braşovului, fapt care a dus la avarierea aparatului şi prăbuşirea în flăcări a acestuia în locul descris mai sus, fără ca membrii echipajului să încerce să se salveze cu paraşutele. Prin amabilitatea domnului economist Florin Negulescu din Cugir, am reuşit să obţinem câteva fotografii de la locul prăbuşirii avionului, una dintre acestea fiind cât se poate de relevantă.

• Autorităţile locale, mobilizate pentru recuperarea piloţilor decedaţi

În aceeaşi zi, la puţin timp după eveniment, la faţa locului au sosit şeful jandarmeriei locale, directorul spitalului comunal, dr. Ioan Dobocan (senior), precum şi directorul şcolii generale, profesorul Negulescu. Cei trei, recunoscuţi ca şi autorităţi ale locului, au întocmit un plan de acţiune, urmând să treacă la măsuri cât mai urgente, necesare într-o asemenea situaţie. Astfel că, a doua zi, o echipă formată din jandarmi, însoţită de un grup de premilitari din Cugir s-a deplasat în zonă pentru a strânge rămăşiţele umane aparţinând victimelor, care aşa cum ne spunea octogenarul Gheorghe Sân (84 de ani), „se aflau împrăştiate peste tot, până şi prin copacii din apropiere, fapt ce făcea tot mai dificilă identificarea acestora’’.

Potrivit relatărilor cu privire la numărul decedaţilor, cifrele sunt uşor diferite. Unii dintre participanţi vorbesc despre 11 morţi, alţii despre 12. Cert este că în urma informaţiilor pe care le-am primit, echipa de jandarmi şi premilitarii s-au deplasat la locul catastrofei cu 12 lăzi din lemn, în care au aşezat rămăşiţele foştilor „pasageri”, pe care apoi le-au transportat şi aşezat pe o platformă a trenului forestier (Mocăniţa) care făcea deplasări pe traseul dintre Gara Cugir şi zona Arieşul.

De la gară, trupurile soldaţilor au fost duse şi înhumate separat, în cimitirul din Cânepi, locul unde preotul din acea vreme a oficiat o slujbă religioasă. La aproximativ 2 ani de la accident, membri ai Ambasadei americane la Bucureşti au intervenit pe lângă autorităţile române, solicitând deshumarea soldaţilor din cimitirul din Cugir. Conform informaţiilor, sicriele cu rămăşiţele celor 12 americani au fost transportate la aeroportul din Balomir (care a funcţionat în timpul războiului), după care se spune că un avion i-a dus la Braşov pentru a fi reînhumaţi alături de alţi camarazi de arme căzuţi pe câmpul de operaţii din România.

• Bucăţi din avion au ajuns obiecte de uz gospodăresc în casele cugirenilor şi ale sătenilor din apropiere

Potrivit martorilor, locuitorii satelor de munte, mai ales ciobanii, dar şi mulţi cugireni, au vizitat locul catastrofei, demontând, bucată cu bucată, părţi mai mari sau mai mici din corpul avionului, căutând mai ales piesele făcute din aluminiu. Cu sprijinul unui meşter aflat în zona „Scăunel” din Cugir, ei şi-au confecţionat obiecte de uz casnic precum: ligheane, pieptene, coşuri şi cercuri pentru teascurile de stors struguri, mânere pentru cuţite, tăvi de servit etc. De menţionat şi faptul că unii dintre cugireni, în special tinerii, au purtat mult timp cămăşi confecţionate din pânza de mare calitate a paraşutelor aflate în bombardier, paraşute pe care nu se ştie din ce motive, soldaţii nu le-au folosit.

• Cruce ridicată în memoria celor 12 militari americani care şi-au pierdut viaţa în tragicul eveniment aviatic.

În urmă cu 6 ani, Asociația PRO CUGIR a ridicat în Munții Cugirului, o cruce în memoria celor 12 militari americani care şi-au pierdut viaţa în tragicul eveniment aviatic.  Monumentul funerar a fost amplasat în Vârful Răchita Mare, din Munţii Donea, la o altitudine de aproape 1.300 metri.