De sub tiparul Editurii MEGA din Cluj-Napoca a ieşit cartea “Valea Cugirului – Din preistorie până în zorii epocii moderne”, o amplă lucrare de cercetare istorică...
23 august 1944: conducătorul românilor, mareşalul Ion Antonescu a fost arestat la comanda regelui Mihai, la recomandarea şi complotul reprezentanţilor partidelor istorice şi cu ajutorul unor...
Câteva zeci de cugireni au sfidat sâmbătă căldura toridă de afară și au venit la Casa de Cultură, pentru a lua parte la prezentarea cărții „Totul...
Între 22 și 25 august, localitatea Vinerea găzduieşte cea de-a doua ediţie a “Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare“, organizat de Primăria, Consiliul Local şi...
Fundația Rad Med „Speranța” din Târgu Mureș lansează o ofertă educațională pentru cugirenii care doresc să urmeze cursurile de asistent medical de farmacie (60 de locuri)...
Iubitorii de literatură din Cugir sunt invitaţi la Casa de Cultură, sâmbătă, 10 august 2013, de la ora 18.00, la lansarea volumului de proză ”Totul e...
Potrivit metodologiei MEN, absolvenţii clasei a VIII-a au la dispoziţie, în acest an, mai multe perioade în care îşi pot depune opţiunile pentru înscrierea în clasa...
La Sesimbra, în Portugalia, s-a desfăşurat recent cursul de formare „Comenius” prin prgramul LLP, curs organizat de “CREF – Education and Resources Training Center”, reprezentat de...
Tânăra Andrada Lădaru din Cugir s-a alăturat în urmă cu doi ani de zile Canisei ”Von Broos” din Orăştie, locaţie înfiinţată în 2008 de către Gheorghe...
Managerii a cinci firme din Cugir care au ca obiect de activitate confecționarea articolelor din lemn și-au exprimat dorința ca în cadrul Colegiului Tehnic „ID Lăzărescu”...
Ultimele comentarii