Primăria oraşului Cugir organizează vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 17.00, un program special dedicat Zilei Naţionale a României. Sub genericul „95 de ani de la...
Interviu cu meşterul iconar Nicolae MUNTEAN din Cugir Născut în satul Cunţa la data de 19 octombrie 1949, Nicolae Muntean a fost atras de mic copil...
Sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir s-a transformat într-un adevărat cabinet medical, unde pentru a doua oară în decurs de trei luni, peste...
Ferma va fi ocupată cu 680 de scroafe şi va avea un efectiv de 2000 de purcei La ferma „Sipigferm” din Şibot, unitate destinată creşterii şi...
La sala de conferinţe a Casei de Cultură din Cugir s-a desfăşurat sâmbătă, 16 noiembrie, şedinţa destinată alegerii noului Birou Permanent al PDL pentru Colegiul Cugir-Zlatna....
După verificarea stadiului lucrărilor efectuate la spitalul din localitate, primarul oraşului Cugir, Adrian Teban, s-a arătat nemulţumit de modul în care se desfăşoară reabilitarea clădirii de...
Casa Orăşenească de Cultură din Cugir a găzduit luni, 11 noiembrie, reuniunea Consiliului de Coordonare a Organizaţiei locale a Pensionarilor şi Persoanelor de Vârsta a 3-a...
Interviu cu dr. ing. Nicuşor MIHAI, director comercial la CN ROMARM şi administrator special la Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică Cugir – D-le. Nicuşor Mihai,...
Administraţia locală din Cugir a executat lucrări de extindere a iluminatului public cu precădere în zonele mărginaşe ale oraşului, în zone de agrement dar şi pe...
Asociaţia “Pro-Cugir”‘ a întocmit recent un raport, pe care intenţionează să-l înainteze forurilor competente, din care rezultă că autorităţile statului nu acordă suficientă atenţie văduvelor de...
Ultimele comentarii