Cugireni
Icoanele create de mine sunt făcute din suflet, cu respect faţă de credinţă şi de Dumnezeu
- Interviu cu meşterul iconar Nicolae MUNTEAN din Cugir
Născut în satul Cunţa la data de 19 octombrie 1949, Nicolae Muntean a fost atras de mic copil de tot ceea ce a însemnat tradiţie şi meşteşug. A meşterit, a cântat, a pictat, iar prin voia lui Dumnezeu a început să facă icoane. Cu multe şi chiar dureroase încercări a reuşit să redea chipurile slujitorilor lui Dumnezeu, încercând să bucure sufletele celor ce le-au apreciat şi să le pună ca fereastră spre Dumnezeu, în casa lor. Privind icoanele pe sticlă şi pe lemn ale cugireanului Nicolae Muntean, simţi parcă o bătaie de inimă, o căldură care se degajă din sufletul dăruit de pictor. Valoroasele sale lucrări sunt destinate să comunice spiritual într-o redare, nu a materiei, ci a conţinutului care se găseşte dincolo de făptura fizică. În tablourile artistului simţi prezenţa unui univers plastic coerent şi expresiv care conferă motivaţie majoră sincerităţii unui crez şi nobilă afirmare printr-un rafinat demers pictural. Şcolile din care se inspiră des şi care îi provoacă bucuria de a reface drumul icoanei sunt: Mărginimea Sibiului, Laz, Maieri Alba Iulia, Ţara Făgăraşului, Nicula. Casa părinţilor săi din Vinerea îi foloseşte ca principal atelier de lucru, dar aşa cum susţine artistul, reprezintă şi “micul muzeu” cu care Nicolae Muntean se mândreşte.
– Nicolae, de unde această mare pasiune pentru pictura icoanelor pe sticlă?
– Am învăţat acest meşteşug într-un îndemn venit parcă de la Dumnezeu. Am vrut să mă fac sculptor, am vrut să fiu artist plastic cu diplomă, dar apoi m-am răzgândit şi, dinspre scluptura şi pictura modernă m-am întors la icoană. Sunt autodidact, dar am avut ocazia să stau ore în şir în atelierele unor mari iconari, am studiat lucrări vechi, am primit îndrumări şi le-am respectat. Fac parte dintr-o generaţie binecuvântată. Am fost crescut în credinţa ortodoxă şi, chiar şi acum, peste ani, mai simt mâna mamei care mă purta către sfânta biserică. Ca să dai viaţă personajelor, mai ales când este vorba de cele din Biblie, trebuie să pui suflet. Uneori, dacă lucram o săptămână întreagă să fac suficiente icoane pentru vreun târg sau pentru vreo expoziţie, nu mă mai simţeam pe mine.
– De cât timp te-ai hotărât să devii pictor de icoane?
– De peste 20 de ani fac icoane pe sticlă şi lemn, cruci de mână şi perete, candele pictate, de masă şi de perete. Anterior anilor ‘90 am absolvit o şcoală populară de artă la Cugir, unde am învăţat să pictez în stil modern, întinzând culorile cu şpaclul, fără prea mare interes pentru contur. Pasiunea pentru icoane a venit, aşa cum arătam, mult mai târziu, şi anume după 1989, când am luat hotărârea să creez icoane, un domeniu destul de delicat. După o exigentă analiză, în cadrul căreia mi-am dat seama că se impunea recuperarea tradiţiei, am hotărât să frecventez atelierul din Laz al Mariei Poenaru, descendentă a şapte generaţii de iconari, o continuatoare şi păstrătoare de tradiţie, ale cărei sfaturi, pe care le-am primit, şi-au arătat temeinicia. Aşa s-a întâmplat ca, după prima icoana pe sticlă “Maica Domnului îndurerată”, să urmez modelul specific zugravilor din Laz, în care Maica Domnului îşi ţine mâinile suprapuse, într-o atitudine de simplă supunere, spre deosebire de alte centre de creaţie care folosesc modele în care mâinile sunt împreunate, crispate de durere. Sigur că zona Laz n-a devenit un model izolat. Am căutat să îmbin caracteristicile mai multor centre, astfel încât să ating prin creaţia mea câte ceva din operele iconarilor de altădată, încercând să devin un continuator al meşteşugului popular căruia m-am consacrat de atunci cu toată pasiunea. Nu pot să nu recunosc că adevărate exemple au devenit pentru mine şi “primitivii” făgărăşeni, pe care i-am recunoscut din albumele şi lucrările de specialitate şi de la care am preluat modelele de praznicare, pe care artiştii locului le execută astăzi cu o măiestrie de neîntrecut.
– Dacă ai face un bilanţ legat de tot ce ai creat, în cei peste 20 de ani de activitate de iconar, ce ne-ai putea spune?
– Ca orice iconar din vechime, pot să afirm că practic toate formele necesare realizării unui obiect de cult cu valenţe artistice: pictez icoane pe lemn şi pe sticlă, realizez cruci de diferite forme, candele, triptice, scrijelesc icoane de vatră, fiind în acelaşi timp şi autorul ramelor şi al cadrelor de lemn decorate în relief sau prin decupare, toate respectând formele şi culorile adecvate. De aceea, dacă priviţi icoanele mele veţi constata că majoritatea ramelor au culoarea neagră pentru că şi originalele din care
m-am inspirat au culoarea respectivă, iar formele crucilor impresionează printr-o largă diversitate.
Pot să mai adaug drept un indiciu al practicii vechilor meşteri faptul că utilizez ca suport pentru pictură unele materiale la care puţini artişti se gândesc: doage de butoaie, canaturi de ferestre, fragmente de mobilier etc. Toate aceste obiecte, aparent nefolositoare, le-am refolosit şi le-am transformat în valoroase exemplare care lasă o impresie deosebită privitorului.
– Care sunt temele tale iconografice preferate şi ce stil preferi în creaţia ta?
– Aşa cum vă spuneam, icoanele create de mine sunt făcute din suflet, cu respect atât faţă de credinţă, cât şi de Dumnezeu, căutând să cuprind zona de curbură a drumului icoanei, care a plecat din Nicula şi a ajuns în Scheii Braşovului. Referitor la icoanele pe sticlă, sunt teme cu sfinţi mai obişnuiţi: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Nicolae, Sfântul Haralambie, Sfânta Parascheva, Sfântul Ilie, Sfântul Gheorghe, după care urmează scenele mai complexe, sărbătorile împărăteşti, cum ar fi: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Cina cea de Taină, Maica Domnului cu Pruncul, Maica Domnului îndurerată, Judecata de apoi. Considerând că icoana este o fereastră spre absolut, am considerat că trebuie să fac icoana ca o fereastră, iar temele le-am considerat a fi toate de la începutul şi până la sfârşitul lumii, în ceea ce înseamnă termenii iconografici; şi am început cu “Bunavestire”, urmând icoana Naşterii Domnului, Punerea pe Cruce, Înălţarea Domnului, Plângerea Domnului, Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Învăţător. Referitor la stil, trebuie să recunosc că îmi place mult spiritul iconografic din Mărginimea Sibiului, iar praznicarele care mă încântă în special sunt nişte icoane foarte curate în ceea ce înseamnă creaţia lor. Se simte curăţenia, simplitatea sufletului celui care le-a realizat. De aceea, caut tot timpul să respect spiritul icoanei, în aşa fel încât cel care o priveşte să simtă în ea complexitatea, sfinţenia, să aibă o tresărire, o emoţie. Icoana trebuie să aibă în ea adâncimi pe care nu oricine le sesizează.
– Eşti un artist plastic recunoscut, cu un bogat palmares în crearea icoanelor pe sticlă. Se poate vorbi de carieră şi statutul pictorului Nicolae Muntean?
– Nu ştiu dacă nu este prea mult spus, carieră de iconar. În ultimii ani a fost pentru mine ca o explozie în ceea ce înseamnă aşa-zisa cariera de iconar. A fost ca un dat de la Dumnezeu pus într-un om. De multe ori mă uit la icoanele mele şi nu-mi vine să cred că le-am făcut eu. Când mă apuc de pictat, îmi spun “Doamne ajută-mi să iasă o icoană şi o lucrare bună!” Eu cred că noi, cei numiţi creatori populari, suntem mai mult continuatori populari şi păstrători de tradiţie, aşa cum la jocurile populare şi la cântece suntem continuatori ai acestui minunat tezaur. În ceea ce priveşte statutul de iconar, cred că aici este o problemă pe care cei care au misiunea să încurajeze actul de creaţie trebuie să o rezolve. Eu am susţinut la o şedinţă a Asociaţiei creatorilor populari al cărei membru sunt, că acelora care sunt cu adevărat meşteri să li se acorde o subvenţie, să poată omul să-şi asigure cât de cât o pâine, să-şi acopere cheltuielile cu materialele sau cu deplasările la diverse expoziţii organizate. După câte ştiu, există chiar un proiect de lege depus de către asociaţia noastră la Camera Deputaţilor, dar care, din păcate, aşteaptă de mai mult timp să fie promovat.
– Care crezi că a fost impresia celor care ţi-au văzut lucrările sau ţi-au vizitat expoziţiile de icoane?
– Dăruirea şi dragostea pentru crearea de icoane mi-au adus nu doar satisfacţia lucrului bine făcut, ci şi recunoaşterea din partea unor instituţii care au misiunea să aprecieze şi să promoveze activitatea de creaţie. Aşa se face că am participat la o serie de târguri ale meşterilor populari din România cum ar fi Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti şi Muzeul Astra din Sibiu, la expoziţiile deschise acasă la Cugir, la Sebeş, Bucureşti, Timişoara, Deva, Sibiu, Muzeul Unirii Alba Iulia, iar în ultimii ani şi în străinătate, în Franţa, la Bad Ischl şi Praga. Sunt membru din 2003 al Asociaţiei Creatorilor Populari din România. Am primit recunoaşteri şi distincţii: în 2005, membru al Academiei Artelor Tradiţionale ASTRA Sibiu, premiul al doilea la Târgul naţional organizat la Craiova în 2007 şi marele premiu şi trofeul Târgului organizat tot acolo, în 2008. În 2012, Muzeul Ţăranului Român m-a onorat cu invitaţia de a-mi găzdui lucrările în cadrul unei expoziţii în seria Portret, Atelier, deschis în cadrul Târgului iconarilor şi meşterilor cruceri. Tot sub egida Muzeului Ţăranului Român am activat ca instructor în cadrul meşteşugului de iconar, pe care m-am străduit să îl transmit soţiei şi celor doi copii. Am participat de asemenea ca instructor la taberele de copii din cadrul Muzeului Satului, Dimitrie Gusti – “Vara pe uliţă”.
A consemnat
Constantin PREDESCU

Cugireni
Interviu cu Octavian Mureșan, din Cugir – manager la Academia „Liberty FC” din Cleveland Statele Unite ale Americii
Octavian Mureșan (Tavi) s-a născut în Reteag, Jud Bistrița Năsăud, în 1966, unde a făcut și Școala Generală din localitatea natală. În 1984 a absolvit Liceul de Chimie Terapia din Cluj – Napoca și apoi a studiat (între 1985 -1989) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj – secția Tehnologia Materialelor de Construcție.
A început să joc fotbal organizat la vârsta de 14 ani. Din 1980 până în 1985 a jucat la CFR Cluj la juniori, avându-l antrenor pe Victor Ciocan. A fost promovat la echipa de seniori a CFR Cluj de către Dr. Constantin Rădulescu în 1983, unde i-a m-ai avut ca antrenori pe Ludovic Sătmăreanu și Mihai Adam. A m-ai jucat la Olimpia Gherla, cu antrenor Ștefan Nagy, Motor IRA cu antrenor Nicolae Chisu, Metalul Aiud cu antrenor Petre Varodi. La Cugir i-a avut antrenori pe Alexandru Pașcanu, Eugen Țimpea și Sandu Kilin. Din anul 2002 trăiește în Statele Unite ale Americii.
– Tavi, ce a însemnat Cugirul pentru tine, în formarea ta ca om și sportiv?
– După anii de liceu și facultate petrecuti în Cluj, 5 ani petrecuti la CFR Cluj, care m-au dezvoltat intelectual, dar și sportiv, au urmat 13 ani frumoși la Cugir. Cugirul a fost un capitol foarte frumos în viața mea personală având în vedere că aici m-am căsătorit cu Mihaela și totodată aici s-a născut Vlad, fiul nostru. Tot la Cugir, mi-am început cariera de antrenor în 1993 și am avut plăcerea de a lucra în domeniul copiilor și juniorilor. Chiar dacă au fost vremuri tumultoase, cu o situație financiară grea, am încercat să aduc o altă viziune în ceea ce privește copii și juniorii.
– Ce te-a determinat să pleci din România și să începi un proiect fotbalistic în străinătate?
– Cu sprijinul părinților din Cugir și a conducerii Uzinei Mecanice din acea perioadă, am reușit între anii 1994-1995 să participăm cu aproximativ 30-40 de copii la patru ediții ale turneului „Harlem Coca Cola Cup“ în Olanda. Atunci a fost primul meu contact cu Vestul și atunci s-a aprins o scânteie. Să fiu azi mai bun decât ieri, mâine mai bun decât azi și să dezvolt ceva măreț. În 2002 am ales această provocare de a ne schimba viața si viitorul alegând Statele Unite ale Americi. A fost o perioada grea la început, cu multe încercări și obstacole dar cu voință, determinare și multă, multă muncă am reușit. Suntem acolo de 23 de ani și am reușit să fim apreciați în domeniul “soccer“ așa cum e denumit fotbalul în America.
– Ce înseamnă azi, Academia Liberty? Ce planuri de viitor ai?
– Din 2007 am înființat clubul nostru „Liberty FC “ în Cleveland, Ohio și de atunci peste 3000 de copii au trecut prin mâinile noastre. Azi, clubul nostru are în jur de 250 de jucători anual cu băieți și fete cu vârstele între 8 și 19 ani. Deși au trecut mulți ani de când am început cu două echipe de 10 și 11 ani, azi, pe lângă copii, avem 15 echipe și 8 antrenori. Continuăm să dezvoltăm cele trei obiective cu care am pornit la drum: Să ajutăm, formăm, ghidăm fiecare jucător să ajungă spre maximul de potențial pe care îl dorește din punct de vedere sportiv. Să devină cea mai bună versiune a lor, atât în teren, cât și în afara lui. După ce încetează activitatea de jucător să se întoarcă în domeniu, ca antrenor, arbitru sau alt post de care este atras, astfel încât să aducă un plus în fenomenul fotbalistic. Să le arătam membrilor noștri că lumea nu înseamnă numai America. În cei peste 17 ani de activitate am reușit cu clubul nostru să participăm la câteva turnee în Italia, Germania, Cehia, Olanda, Belgia, Spania și Portugalia, arătând astfel tinerilor americani Europa.
– Chiar dacă ești departe, ai continuat să sprijini comunitatea din Cugir. Ce te motivează să rămâi conectat?
– Nu poți uita niciodată de unde ai plecat așa că mereu m-am gândit dacă putem să găsim ceva soluții să stăm conectați cu Cugirul, cu România. Au rămas în urmă multe amintiri frumoase, mulți oameni deosebiți si atunci nu ai cum să nu te gândești cum ai putea să ajuți. Fotbalul e un sport de echipă și numai împreună poți reuși. Fotbalul și sportul te învață să câștigi și să pierzi. În plus, îți dezvoltă capacitatea de a rezolva și găsi soluții la problemele cu care te confrunți în viața de zi cu zi.
– Ce ai simțit când ai văzut copiii din Cugir jucând la Mundialito, alături de echipa ta?
– Fotbalui mi-a oferit posibilitatea sa călătoresc în multe țări și de câțiva ani am visat să aduc și copii din Cugir să joace alături de copii noștri americani. Am reușit anul acesta pentru prima dată să avem în echipele noastre trei copii din Cugir și unul din Cluj să joace la Mundialito, un turneu de renume din Badajos Spania. Eu și Vlad ne-am bucurat să-i avem alături de noi pe Andrei, Vlad și Bogdan din Cugir, respectiv pe Matei din Cluj. Zâmbetele de pe fețele lor ne- au adus și nouă bucurie. Poate că, la fel ca atunci când eu am participat la primul meu turneu din Olanda, și în inima lor se va aprinde o dorință de a se autodepăși, astfel încât să arate lumii că noi românii suntem valoroși. Aș vrea să precizez faptul că, pe lângă bucuria făcută celor 3 cugireni, am trimis în urmă cu câțiva ani o mulțime de mingi, echipamente și haine copiilor din orașul de la poalele Drăganei
– Tavi, ce dorești să le transmiți cugirenilor?
– O îmbrățișare tuturor locuitorilor orașului Cugir, urări de sănătate și prosperitate tuturor, mult succes echipei de fotbal „Metalurgistul” Cugir (dar și echipei naționale în Preliminariile Campionatului Mondial de Foltbal). Mi-aș dori să văd cât mai mulți români anul viitor la WORLD CUP susținând în galben echipa României.
A consemnat: Constantin PREDESCU
Cugireni
Cugireanca Noja Paladia a împlinit 110 ani! Este cea mai în vârstă femeie din județul Alba
Cugireanca Noja Paladia a împlinit duminică, 20 iulie 2025, venerabila vârstă de 110 ani, fiind în acest moment cea mai vârstnică femeie din județul Alba.
„Astăzi, orașul Cugir a trăit un moment de o încărcătură emoțională deosebită, marcând o aniversare rară și cu totul specială: 110 ani de viață ai doamnei Noja Paladia, o cugireancă ce întruchipează demnitatea unei generații care a cunoscut istoria prin trăire, nu din cărți.
În semn de recunoștință pentru întreaga sa viață și contribuție la spiritul comunității noastre, doamna Paladia a fost onorată cu o vizită oficială din partea viceprimarului orașului Cugir, domnul Călin Furdui, și a doamnei Diane Dobrean, director al Casei de Cultură „Valentin Uritescu”. În cadrul acestui moment emoționant, doamnei Noja Paladia i-au fost oferite un buchet de flori elegant, o diplomă de apreciere și un tort aniversar, toate simboluri ale respectului și admirației noastre profunde.
Deși timpul și-a urmat cursul, iar viața i-a fost plină de încercări, doamna Noja Paladia rămâne un exemplu viu de forță interioară și seninătate. A vorbit cu claritate, energie și lumină în privire, dovedind că vârsta ne poate încetini pașii, dar nu poate stinge flacăra din suflet.
Această aniversare este nu doar o sărbătoare a longevității, ci și un prilej de reflecție asupra valorilor autentice – familie, curaj, răbdare și iubire de viață.
Îi transmitem cele mai calde și sincere urări de sănătate, liniște sufletească și zile binecuvântate, alături de cei dragi!
La mulți ani, cu profund respect și admirație, doamnă Noja Paladia!”, au transmis reprezentanții administrației locale de la Cugir.
Cugireni
Un fiu al Cugirului, între altar și condei: Teologul Alexandru Lazăr, nominalizat la Premiile Regal Literar
Un nume tânăr, dar deja bine conturat în spațiul teologic și cultural românesc și internațional, face cinste orașului Cugir: Alexandru Lazăr, teolog, autor și diacon ortodox, a fost nominalizat la prestigioasele Premii Regal Literar, ediția 2025, pentru volumul său recent „Străvezimea Împărăției – de la simplitatea lucrurilor la profunzimea iubirii divine”, apărut la Editura Renașterea.
Acest premiu recunoaște contribuțiile de excepție în domeniul literar, teologic și cultural și își propune să reafirme valorile esențiale ale culturii române în contemporaneitate. Juriul din acest an a remarcat la Alexandru Lazăr nu doar profunzimea și echilibrul teologic al scrierii, ci și stilul curat, limpede și sensibil – o invitație la introspecție și deschidere către dimensiunea divină a existenței umane.
• Un teolog al generației tinere, între Cluj și Chicago
Născut și crescut în Cugir, Alexandru Lazăr și-a descoperit chemarea spre teologie încă din adolescență. După absolvirea școlii gimanziale Singidava din Cugir, a urmat liceul la Seminarul Teologic Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia, pe care l-a absolvit în anul 2015 ca șef promoțir. A urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, unde a fost nu doar un student eminent, ci și student senator – implicat activ în viața academică și în reprezentarea colegilor săi. A absolvit ca șef de promoție în anul 2019, fiind apreciat pentru seriozitate, claritate în gândire și o rară maturitate spirituală.
După finalizarea studiilor de licență și master, Alexandru Lazăr a continuat cercetarea teologică, fiind în prezent doctorand, unde studiază o temă de graniță între teologie, istorie și sociologia religiei: universalismul creștin în arhitectura creștinismului american. Lucrările sale cercetează felul în care spiritualitatea răsăriteană poate dialoga cu pluralismul religios și cultural al lumii occidentale contemporane.
În anul 2023, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, acolo unde a slujit comunității românești din diaspora, îmbinând activitatea pastoral-liturgică cu cea intelectuală și misionară.
• O voce distinctă în teologia românească contemporană
Nominalizarea la Premiile Regal Literar nu se referă doar la cartea din 2025, ci și la ansamblul activității sale teologice și editoriale. În 2023, Alexandru Lazăr a publicat, la Presa Universitară Clujeană, volumul „Fragilitatea Ființei – premisă sensibilă a Îndumnezeirii”, o lucrare care a atras atenția comunității academice prin modul în care abordează finitudinea, vulnerabilitatea și neputința umană ca spațiu fertil pentru lucrarea harului divin. Pe lângă acestea, Alexandru Lazăr s-a remarcat prin multitudinea de volume colective la care a contribuit dar și prin publicarea a peste 50 de studii, recenzii și lucrări academice.
Textele sale sunt apreciate pentru că refuză pompozitatea sau dogmatismul abstract, în favoarea unei teologii vii, transparente, care vorbește sincer despre om, despre suferință, dar și despre nădejde, iubire și transformare.
• Premii cu tradiție și semnificație culturală
Organizate sub egida revistei Regal Literar, premiile cu același nume sunt menite să evidențieze personalitățile artistice, intelectuale și academice de la care comunitatea culturală se inspiră sau pe care le urmează. Din dorința reafirmării valorilor fundamentale în societatea românească, se oferă distincții precum Premiul Opera Omnia, Cartea Anului, Premiul Regal Literar, dar și Distincțiile Culturale acordate în contexte speciale – precum Anul Centenar al Patriarhiei Române, Anul Copilului sau comemorarea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria.
Ediția din 2025 include și Premiul „Nicolae Dabija”, acordat în memoria marelui scriitor, poet și istoric literar basarabean, membru al Academiei Române, fost Director de Onoare (in memoriam) al redacției Regal Literar – Chișinău.
• Cugirul, în inima unui destin internațional
Pentru comunitatea locală din Cugir, Alexandru Lazăr nu este doar un nume pe o copertă sau într-o bibliografie, ci un fiu al orașului care, prin vocația sa, duce mai departe tradiția, valorile și spiritul locului. Realizările sale sunt dovada că perseverența, credința și educația solidă pot face dintr-un tânăr născut într-un mic oraș de munte un reper al gândirii teologice contemporane.
-
Mondenacum 2 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 4 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 11 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 3 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 4 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)