Joi, 15 octombrie, în oraşul Cugir a avut loc, începând cu ora 11.00, o activitate cu tema „Exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea...
O pasiune mai puţin obişnuită i-a marcat viaţa lui Visalon Cibu, din Cugir, care, timp de 33 de ani, a realizat un palmares impresionant, demn de...
Veteranul atlet Vasile Hârjoc, din Cugir, s-a întors recent de la Salonic – Grecia, unde în perioada 18-20 septembrie a participat la cea de-a XXV-a ediţie...
O delegaţie a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Ocna Mureş a făcut, marţi, o deplasare la CARP Cugir, scopul vizitei fiind realizarea unui...
Duminică, 11 octombrie, la amiază, în prezența oficialităților și a localnicilor, a fost inaugurat Căminul Cultural din satul Tărtăria, comuna Săliștea. Reabilitarea Căminului Cultural din Tărtăria...
Sala de Festivităţi a Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir a găzduit vineri, 9 octombrie 2015, sub genericul: „Holocaust – lecţie asumată, dar uitată!”, o manifestare...
Juristul Florin Arion şi medicul chirurg, dr. Terezia Boruah, au câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor de manager, respectiv de director medical la spitalul din Cugir....
Informaţia privind planul de concediere prevăzut de Ministerul Economiei, în sectorul industriei de apărare, apărută în unele publicaţii centrale, referitoare la perioada 2015 – 2017, nu...
La sediul Primăriei Cugir a avut loc o conferinţă de presă prilejuită de implementarea în urmă cu un an a proiectului „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de...
În baza adreselor transmise de unităţile de învăţământ de pe raza oraşului Cugir, prin care se solicită desemnarea aleşilor locali în consiliile de administraţie şcolare, primarul...
Ultimele comentarii