Rămâi conectat

Actualitate

Florin Arion și Terezia Boruah – reconfirmați în funcþiile de manager, respectiv director medical la spitalul din Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Florin Arion si Terezia BoruahJuristul Florin Arion şi medicul chirurg, dr. Terezia Boruah, au câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor de manager, respectiv de director medical la spitalul din Cugir.

Cei doi au deţinut interimar, pentru o perioadă de un an, aceste funcţii, iar începând de la 1 octombrie a.c., au primit, pentru o perioadă de trei ani, mandate de conducere a instituţiei locale de sănătate. Cei doi manageri au făcut o echipă serioasă pentru buna desfăşurare a activităţii în unitate, iar la ora actuală sunt preocupaţi de transferul secţiei Chirurgie în noua locaţie, pregătită ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirii Interne – Chirurgie. „În cursul săptămânii viitoare urmează să ne mutăm în noua locaţie, o secţie modernă care va funcţiona după standarde europene. Au fost achiziţionate un nou sterilizator, o masă pentru operaţii, lămpile scialitice, precum şi un sistem modern pentru spălare înainte de operaţii”, ne-a declarat dr. Terezia Boruah.

Constantin Predescu




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Sibisan

    17.10.2015 la 15:00

    Mai intai dati bonurile la mucitori pentru ca este dreptul lor toate spitalurile iau bonuri numai la cugir nu plus de asta ca este si castigat in instanta de care sindicat se fac manevre mari pana vine televiziunea pe voi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în după-amiaza zilei de 29 august 2026, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia la data de 25 august, pentru o perioadă de trei luni.

Acesta nu ar fi păstrat distanța minimă de 50 de metri față de partenera sa, în vârstă de 24 de ani, și față de domiciliul acesteia.

Luni, 31 august 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.

Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.

Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir