Rămâi conectat

Cugireni

Un antreprenor născut la Cugir și care actualmente trăiește în Hong-Kong, dorește să deschidă o fabrică de măști în orașul de la poalele Drăganei

Cugir INFO

Publicat

în

Ovidiu Olea s-a la Cugir iar apoi s-a mutat la Cluj și a părăsit România în 1999, la vârsta de doar 15 ani, întorcându-se în țară doar în vizită.

De șase ani locuiește în Hong-Kong, iar de la începutul pandemiei a început să tranzacționeze echipamente medicale de protecție.

Un român de 36 de ani a vândut zeci de milioane de măști de protecție din luna februarie până azi. Presa din Marea Britanie l-a supranumit „mogulul măștilor.”

Deși avea o afacere mică de tehnologie de plată, cu 20 de angajați în momentul izubcnirii pandemiei, românul a ajuns să fie unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente de protecție din toată lumea. El a acceptat să vorbească pentru G4media.ro despre cum a ajuns să tranzacționeze zeci de milioane de măști sau să importe din România în Asia zeci de tone de dezinfectant.

Să-l cunoaștem mai bine

„Am zis să fac eu o fabrică, mai bine. Am vrut s-o fac în România, eram pregătit cu totul, aveam banii necesari, cumpărasem și aparatul care producea măști. În România aveam avantajul de a plăti o chirie mai scăzută, aveam și mână de lucru, puteam face angajări și aveam și certificat european. Avantaje. Dar tocmai se intrase în starea de urgență. Din acest motiv am făcut-o în Hong Kong. Am investit 1 milion de euro în prima fază și mi-am deschis fabrică de producție în Hong Kong. Am mai invesit încă un milion. Am început să distribuim peste tot. Nu mă întrebați câte măști am vândut, nu știu să vă spun exact. Zeci de milioane. Până în aprilie am tranzacționat peste 48 de milioane de măști. Păi 10 milioane de măști am vândut unui singur client european, un client de lux foarte mare, care a cumpărat pentru angajații săi. Am vândut și guvernului din Hong-Kong, am vândut guvernului elvețian și altor distribuitori care le-au dat mai departe în lume. Din aprilie și până această toamnă am mai dat cam 12 milioane de măști, deci undeva la 60 de milioane de măști, să spunem. În ultima perioadă m-am axat doar pe corporații care și-au reluat activitățile. Sunt măști de calitate, din acest motiv s-au vândut.”

Tot în prima parte a anului, în paralel cu tranzacționarea măștilor, antreprenorul a reușit să ducă din România în Hong-Kong un avion cu 58 de tone de dezinfectant. Era perioada de dinainte ca România să intre în stare de urgență.

„Am fost la limită, am găsit foarte greu un avion atât de mare, un A330, dar am reușit să-l duc pe Otopeni, am încărcat marfa și-am vândut-o pe toată în Hong Kong. 300.000 de sticle cu gel le-am dat guvernului de aici, iar 300.000 le-am vândut în farmacii. În câteva ore. Gelul dezinfectant din România era foarte bun fiindcă avea și parafă de specialitate care îi conferea credibilitate. Era testat, acreditat, era trecut în registrul biocidelor. Tot gelul pe care l-am cumpărat era testat și era de calitate superioară. De la scandalul Hexi cu dezinfectanți, România verifică foarte bine, să știți, dezinfectanții. E printre puținele țări de unde poți cumpăra și iei de calitate. Am continuat cu fabrica. Producem numai măști de calitate FFP3, iar acum ne axăm pe măștile pentru copii, fiindcă nimeni nu face măști pentru copii. Suntem în plină producție. Am început să distribuim în Hong-Kong. Urmează să aducem și în Europa. Am așteptat certificarea lor, a durat destul de mult, dar sunt acreditate de SGS (Société Générale de Surveillance), unul dintre cele mai mari laboratoare din lume, cu sediul central la Geneva, în Elveția. Le vând cu 50 de cenți bucata, un preț corect, nu mincinos.”

Fabrici în România. Ovidiu Olea vrea să deschidă până la finalul anului o fabrică în România, iar anul viitor încă două.

„Am trei locații pe care le iau în calcul. La Cugir, unde m-am născut eu, la Miroslava, în Moldova și la Mizil. Cugirul are deschidere înspre Vest, Miroslava înspre est, iar Miziul merge spre Sud. Una mi-am propus să deschid anul acesta, iar apoi vreau să le am pe toate trei, dacă lucrurile merg bine”, spune Olea.

Omul afaceri susține că în România se va axa doar pe producție de FFP3, fără valvă, cu gramaj redus, să cântărească sub 10 grame, cele mai de calitate, pe care vrea să le vândă la sub 3 euro/bucata.

Ce scria presa britanică în aprilie

Jurnaliștii britanici de la The Guardian scriau despre Ovidiu Olea pe 28 aprilie, anul acesta, că este acesta a devenit în patru luni de zile un „mogul al măștilor.” Într-un interviu acordat publicației din Marea Britanie, românul recunoștea în aprilie, între altele, că a vândut în jur de 48 de milioane de măști de protecție. Potrivit sursei citate, Olea a dat măști în Hong Kong, în China, în Europa prin diplomați din Hong Kong și China și unor companii europene care au cumpărat pentru angajați.

Cum în toată lumea era criză acută de echipamente de protecție, jafurile erau o regulă la depozitele care produceau. Erau jefuite transporturi întregi. Camioane oprite, marfa luată.

Românul a angajat o firmă de mercenari înarmați din cap până în picioare. Din Durban, marfa urma să ajungă la Johannesburg, de unde să fie urcată într-un avion și trimisă în Hong Kong. 500 de kilometri de mers în Africa de Sud.

„Am angajat firma asta de securitate. Inițial voiam să merg și eu, dar nu se mai zbura din Hong Kong deloc. Chiar vorbisem cu cineva din Africa de Sud și spunea să nu vin, dacă vin, fără un pistol, măcar. Am fost șocat. Păi cum să vin cu pistolul? Îți dau eu, te costă atât, te aștept când ieși din aeroport din Johannesburg. Familia mi-a zis că sunt nebun, că-mi risc viața. Din fericire n-am putut pleca că s-au închis zborurile și n-am găsit legături. Angajasem firma aceasta de securitate. Ei nici nu au întrebat ce păzesc, ce trebuie să păzească. Când au ajuns la ușa fabricii și-au văzut că e transport de echipamente medicale și-au suplimentat oamenii. A fost transport cu escortă, cu șase persoane, fiecare înarmată de sus până jos. Drumul a fost cu mari emoții. Șoferul camionului a trebuit să doarmă într-o parcare, noaptea, iar oamenii au stat și-au păzit tirul. Peste 25 de ore a durat drumul. Erau toți banii mei, dacă se întâmpla ceva, azi nu vorbeam, eram în faliment. Nu cred că poate sta cineva liniștit în fotoliu când riscă tot. Dar mi-a ieșit”, spune Ovidiu.

255.000 de măști i-au ajuns în Hong Kong, măști pe care le-a vîndut în 2 ore

Ajutam la descărcat și la încărcat. Practic dădeam marfa jos dintr-un camion și îi ajutam pe cumpărători să o urce în mașinile lor. Apoi a urmat al doilea transport cu 300.000 de măști de această dată. La fel,le-a vândut pe toate în nici 3 ore. Văzând cum merg vânzările, românul s-a gândit să înceapă producția proprie de măști, să nu mai depindă de furnizori și de transportatori.

„La începutul verii în 1999 eram într-un car cu fân tras de boi, la Mârlaca, lângă Huedin,la bunici la țară, iar în luna august aterizam în Tokyo”, se amuză omul de afaceri. E începutul unui lung periplu. Părinții săi erau profesori universitari în Cluj-Napoca. Tatăl său preda robotica la Universitatea Tehnică, iar mama sa preda la catedra de Chimie a Universității Babeș-Bolyai. „Au primit o bursă oferită de Japonia și ne-am mutat cu toții la Tokyo. Eu, fratele meu și ei. Li s-a prelungit apoi contractul. Nu mă gândeam niciodată că nu mă voi întoarce să trăiesc înapoi în România. Tocmai intrasem atunci la liceu la Racoviță, în Cluj și urma să merg la școală în luna septembrie. În septembrie am mers la școală, dar în Tokyo. Am fost înscriși la o școală internațională, unde am intrat cu bursă” , iși amintește Ovidiu.

În Japonia, familia Olea a stat doi ani de zile. De-aici s-a mutat în Belgia, la Waterloo

„Mama a primit un post în Belgia. Eu mi-am continuat școala acolo, mi-am terminat liceul și aveam planuri să ajung în UK să-mi continui studiile. Am intrat la Universitatea Saint Andrews din UK, la relații internaționale și istorie. Mi-am schimbat apoi specializarea și am trecut la științe economice. Iar de acolo m-am angajat la City Bank în Londra. Aveam 23 de ani și aveam primul job.”

Românul le-a câștigat rapid încerederea englezilor și a avansat în poziții importante. A ajuns să conducă un departament global de vânzări cu peste 3000 de persoane.

În 2014, după 7 ani, Ovidiu Olea a cerut un transfer tocmai la capătul lumii, în Hong Kong. „Motivul e foarte simplu. Eu mi-am cunoscut viitoarea soție în Belgia, în liceu. Soția mea este din Japonia. Ne-am mutat în Asia să fim mai aproape de Japonia. Avem și doi copii, pe Traian și pe Amelia. Au fost botezați în România. Nunta noastră a fost făcută și în Japonia și în România, dar trăim în Hong Kong.”

Ovidiu a părăsit domeniul bancar și-a lucrat o perioadă în piața bursieră din Asia. Spune că nu va mai fi plătit niciodată de nimeni cu atât de mulți bani. La final de lună, în jur de 50.000 de dolari îi intrau în cont. El spune că s-a săturat să lucreze pentru alții și și-a deschis propria afacere, o firmă care se ocupa cu tehnologii de plată. 20 de angajați. Nici mulți, nici prea puțini. Firma îi mergea bine, dar a început pandemia de coronavirus în Asia.

Afacerea cu măști

E luna februarie, iar Ovidiu Olea încearcă să le găsească măști de protecție propriilor angajați. Vrea să cumpere 100 de bucăți de măști N95, cu protecție ridicată, dar nu găsește nicăieri.

„Wuhanul era închis, iar 80% din producția de măști în Asia era acolo. În Hong Kong nu se găseau nicăieri. China era în lockdown, nu mai funcționau nici fabricile, nu găseai în farmacii nimic și nici distribuitori. Am dat niște telefoane și-am ajuns prin cineva la un producător din Africa de Sud, North Safety din Durban, undeva în estul Africii de Sud. Era o fabrică acolo care producea. Vorbesc și spun că vreau să cumpăr 100, hai 200 de bucăți. Omul de la fabrică îmi zice: <<avem în jur de 300.000 de măști pe stoc de toate. Nu vrei să cumperi mai multe?>>Am zis că revin imediat. Am pus mâna pe telefon și am ajuns la diverși foști clienți de-ai noștri de la firmă, la anumite farmacii. Uitați, avem măști, cumpărați? <<Luăm tot ce aveți!>>, mi s-a spus. Am revenit cu comanda. Aveam 500.000 de dolari, toți banii mei, banii noștri adică, ai familiei, economiile noastre. Numărați-le că le iau, pregătiți-le de transport, le-am zis. Eu deja le vândusem fără să le am. Primul transport a fost de 255.000 de măști, un camion. Un transport cu mari emoții”, își amintește Ovidiu.

sursa: g4media.ro




Cugireni

Au lăsat Canada pentru România și au plantat 6 hectare de afine la Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Au emigrat din România în anul 1995, și-au construit o viață în Canada, iar după mai bine de două decenii au decis să investească în țara natală. Adrian și Ana Faur au înființat o plantație de afine de șase hectare la Vinerea, lângă Cugir, o afacere începută după ce au văzut întâmplător la televizor povestea unui alt român întors din străinătate.

Povestea plantației de afine de la Vinerea începe la mii de kilometri distanță, în Canada. Adrian și Ana Faur locuiau acolo de ani buni. El lucrase în domeniul calculatoarelor, iar Ana absolvise Medicina la Cluj-Napoca.

Nu se gândeau neapărat să se întoarcă definitiv în România, însă căutau o activitate pe care să o poată face după retragerea din activitatea profesională.

Ideea avea să apară în jurul anilor 2012-2013, după ce Adrian a urmărit la o televiziune românească o emisiune despre agricultură și a descoperit povestea unei plantații de afine înființate de un român revenit din America.

„Noi suntem din Canada și am avut televiziunea prin satelit. Nu știu ce emisiune era Viața satului, Agrointel sau așa ceva, nu mai știu cum, dar ferma, ceva cu ferma. Și am văzut acolo o plantație de afine făcută în România. Un băiat, tot așa, a plecat din America, Codruț îl chema. Și am pus mâna pe telefon și l-am sunat”, povestește Adrian Faur.

Discuția cu fermierul i-a dat încredere că o astfel de investiție ar putea fi făcută și în România. A urmat un an de documentare.

Adrian a citit reviste de agricultură, a studiat soiurile și tehnologiile de cultură și a ajuns să ia legătura inclusiv cu un american implicat în dezvoltarea soiului Legacy.

„Mi-a spus că se poate face, că pot să încerc. Și vreun an de zile am studiat. M-am abonat la o grămadă de reviste de agricultură, i-am scris și unui american care făcuse soiul Legacy și mi-a răspuns omul, atât la e-mail, cât și la telefon. Am făcut un manual, am scris ce trebuie făcut, cum se face, ce soiuri sunt”, spune Adrian.

De ce au ales afinele

Pentru familia Faur, plantația nu a fost gândită doar ca o investiție financiară. Cei doi căutau și o ocupație pentru perioada în care urmau să se retragă.

„Noi urmăream să facem ceva pentru perioada de pensionare. Încercam să vedem ce idee ar fi să ne putem ocupa timpul în perioada aceea când deja lumea se plictisește, lumea parcă nu mai găsește sensul. Și atunci a venit emisiunea aceea”, explică Ana Faur.

Au cumpărat terenul la Vinerea și au început să pună în practică planul. A fost nevoie de aproximativ trei ani până când plantația a intrat pe rod.

În 2019 au revenit în România, iar în ultimii doi ani Adrian și Ana petrec aici cea mai mare parte a sezonului agricol, din aprilie până în septembrie-octombrie. După încheierea sezonului, se întorc în Canada.

Șase hectare de afine la Vinerea

Astăzi, plantația se întinde pe șase hectare. Soiurile au fost alese astfel încât producția să fie eșalonată și să poată ajunge pe piață atât la începutul, cât și spre sfârșitul sezonului, perioade în care prețurile sunt, de regulă, mai bune.

Afinele sunt comercializate angro, către firme care le distribuie ulterior. Familia Faur nu vinde direct către consumatori.

Investiția a fost realizată integral din fonduri proprii. Cei doi nu au accesat fonduri europene pentru înființarea plantației.

„Cu oamenii, într-adevăr, este greu”

Agricultura vine însă cu propriile provocări, iar una dintre cele mai mari probleme este forța de muncă.

„Cu oamenii, într-adevăr, este greu. Dar nu poți să te dezvolți dacă nu te uiți și la soi și la desfacere”, spune Adrian Faur.

Plantația de afine nu este prima investiție importantă pe care cei doi au făcut-o în România. Înainte de aceasta, au investit la Giurgiu într-o fabrică de construcții metalice. Criza economică din 2008 a dus însă la închiderea afacerii, rămânând în urmă doar hala.

România, văzută altfel după două decenii în Canada

După anii petrecuți în Canada, Adrian și Ana spun că au găsit o Românie schimbată.

Au revenit aproape în fiecare an în țară, dar ultimii ani le-au oferit ocazia să petreacă mult mai mult timp aici.

„România o văd mai bine. A mers încet, dar, într-adevăr, s-a modernizat față de ce știm noi când am plecat. Și am venit în fiecare an, în fiecare vară”, spun soții Faur.

Există însă și lucruri care îi nemulțumesc. Birocrația și anumite probleme de infrastructură sunt printre acestea.

Adrian face frecvent comparația cu Canada, în special atunci când vine vorba despre administrarea unei afaceri.

„În Canada, o firmă o faci de azi pe mâine. E extrem de simplu, iar o dată pe an, contabilitatea și atât. La sfârșitul anului se face”, explică el.

O afacere pentru o altă etapă a vieții

Cei doi nu intenționează să extindă plantația. Consideră că cele șase hectare sunt suficiente pentru etapa în care se află acum.

„Noi nu suntem la început, avem o vârstă”, spune Adrian.

Pentru Ana, însă, munca în plantație înseamnă mai mult decât o simplă activitate economică. Îi place faptul că își petrece zilele în mijlocul naturii.

„Trebuie să te gândești că aici ești în natură. Da, e stres mult, dar în același timp este și activitate. E frumos, mie-mi place foarte mult. E altceva decât am făcut până acum și faptul că stai în natură, nici nu știi cum trece ziua”, spune ea.

Copiii au rămas în Canada, dar România nu le este străină

Cei doi copii ai familiei au rămas în Canada și, cel mai probabil, acolo își vor continua viața. Vin însă în România în vizită și, de-a lungul timpului, au venit inclusiv cu prieteni canadieni pentru a le arăta țara părinților lor.

Adrian spune că legătura cu România s-a păstrat și prin limbă.

„Vorbesc românește perfect, nici nu știi că-s plecați. De-asta am și lăsat cu televizorul la emisiunile românești. N-au accent nici dacă vorbești cu ei”, povestește el.

Dacă ar lua-o de la capăt, ar face la fel

De la o emisiune de televiziune urmărită în Canada și până la cele șase hectare de afine de la Vinerea a fost un drum lung, cu investiții, documentare și multă muncă.

Adrian și Ana Faur spun însă că nu regretă decizia de a începe această afacere în România. Chiar dacă au întâmpinat dificultăți și au descoperit că agricultura este departe de a fi un domeniu ușor, experiența le-a confirmat că au făcut alegerea potrivită.

Iar dacă ar trebui să ia totul de la început, după toate lucrurile pe care le-au învățat între timp, răspunsul lor este simplu: ar face din nou același lucru, la Vinerea.




Citește mai mult

Cugireni

„Ursulețul solar”, vehiculul electric construit la Cugir, pregătit pentru o nouă expoziție în Germania

Cugir INFO

Publicat

în

Așa cum am mai scris, un vehicul electric neobișnuit poate fi întâlnit, aproape zilnic, pe străzile din Cugir. Numit sugestiv „ursulețul solar”, prototipul este alimentat doar cu energie solară și este conceput pentru deplasările de zi cu zi, inclusiv pentru mersul la cumpărături.

Mihai Oltean, creatorul vehiculului spune că face aproape zilnic modificări pentru a-i îmbunătăți funcționalitatea. Cea mai recentă intervenție a vizat instalația electrică, care a fost simplificată pentru ca vehiculul să poată fi transportat și asamblat mai ușor la o expoziție organizată în Hanovra, Germania.

„Am modificat aproape în fiecare zi, câte ceva. Acum trebuie să modific instalația electrică pentru că era prea complicat de asamblat. Vreau să mă duc la o expoziție în Germania și va fi destul de greu să conectez atât de multe fire”, explică acesta.

Una dintre particularitățile vehiculului este sistemul de alimentare cu energie solară. Panoul are o putere de aproximativ 200 de wați, în timp ce motorul dezvoltă 250 de wați. Chiar dacă, teoretic, puterea panoului este mai mică decât cea a motorului, vehiculul nu funcționează în mod obișnuit la putere maximă.

„Teoretic ar fi suficient, dar de obicei nu mă duc la putere maximă. Cu 200 W acopăr consumul motorului”, spune Mihai Oltean.

„Ursulețul solar” poate fi folosit inclusiv pentru cumpărături. Vehiculul dispune de suficient spațiu pentru transportul unor cutii, însă, deocamdată, proprietarul preferă să folosească plase.

La bord nu lipsesc nici uneltele. Constructorul ține la îndemână cheile necesare pentru eventuale reparații, după ce a avut deja parte de situații în care a fost nevoit să intervină asupra vehiculului.

Acesta povestește că a întâmpinat deja probleme mecanice în timpul deplasărilor, iar o componentă s-a rupt din cauza solicitării mari, fiind necesară înlocuirea acesteia.

Într-o notă amuzată, constructorul spune că vehiculul este, cel puțin pentru moment, destinat mai degrabă celor care au cunoștințe tehnice.

„Este un vehicul deocamdată numai pentru bărbați și numai pentru mecanici”, glumește acesta, explicând că utilizatorul trebuie să aibă și anumite abilități pentru a putea interveni atunci când apare o problemă.

După o nouă serie de modificări realizate la Cugir, „ursulețul solar” se pregătește pentru următoarea provocare: participarea la o expoziție organizată la Hanovra, în Germania. Simplificarea instalației electrice face parte din pregătirile pentru transport și montaj, astfel încât prototipul să poată fi prezentat mai ușor publicului german.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir