Rămâi conectat

Cugireni

Un antreprenor născut la Cugir și care actualmente trăiește în Hong-Kong, dorește să deschidă o fabrică de măști în orașul de la poalele Drăganei

Cugir INFO

Publicat

în

Ovidiu Olea s-a la Cugir iar apoi s-a mutat la Cluj și a părăsit România în 1999, la vârsta de doar 15 ani, întorcându-se în țară doar în vizită.

De șase ani locuiește în Hong-Kong, iar de la începutul pandemiei a început să tranzacționeze echipamente medicale de protecție.

Un român de 36 de ani a vândut zeci de milioane de măști de protecție din luna februarie până azi. Presa din Marea Britanie l-a supranumit „mogulul măștilor.”

Deși avea o afacere mică de tehnologie de plată, cu 20 de angajați în momentul izubcnirii pandemiei, românul a ajuns să fie unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente de protecție din toată lumea. El a acceptat să vorbească pentru G4media.ro despre cum a ajuns să tranzacționeze zeci de milioane de măști sau să importe din România în Asia zeci de tone de dezinfectant.

Să-l cunoaștem mai bine

„Am zis să fac eu o fabrică, mai bine. Am vrut s-o fac în România, eram pregătit cu totul, aveam banii necesari, cumpărasem și aparatul care producea măști. În România aveam avantajul de a plăti o chirie mai scăzută, aveam și mână de lucru, puteam face angajări și aveam și certificat european. Avantaje. Dar tocmai se intrase în starea de urgență. Din acest motiv am făcut-o în Hong Kong. Am investit 1 milion de euro în prima fază și mi-am deschis fabrică de producție în Hong Kong. Am mai invesit încă un milion. Am început să distribuim peste tot. Nu mă întrebați câte măști am vândut, nu știu să vă spun exact. Zeci de milioane. Până în aprilie am tranzacționat peste 48 de milioane de măști. Păi 10 milioane de măști am vândut unui singur client european, un client de lux foarte mare, care a cumpărat pentru angajații săi. Am vândut și guvernului din Hong-Kong, am vândut guvernului elvețian și altor distribuitori care le-au dat mai departe în lume. Din aprilie și până această toamnă am mai dat cam 12 milioane de măști, deci undeva la 60 de milioane de măști, să spunem. În ultima perioadă m-am axat doar pe corporații care și-au reluat activitățile. Sunt măști de calitate, din acest motiv s-au vândut.”

Tot în prima parte a anului, în paralel cu tranzacționarea măștilor, antreprenorul a reușit să ducă din România în Hong-Kong un avion cu 58 de tone de dezinfectant. Era perioada de dinainte ca România să intre în stare de urgență.

„Am fost la limită, am găsit foarte greu un avion atât de mare, un A330, dar am reușit să-l duc pe Otopeni, am încărcat marfa și-am vândut-o pe toată în Hong Kong. 300.000 de sticle cu gel le-am dat guvernului de aici, iar 300.000 le-am vândut în farmacii. În câteva ore. Gelul dezinfectant din România era foarte bun fiindcă avea și parafă de specialitate care îi conferea credibilitate. Era testat, acreditat, era trecut în registrul biocidelor. Tot gelul pe care l-am cumpărat era testat și era de calitate superioară. De la scandalul Hexi cu dezinfectanți, România verifică foarte bine, să știți, dezinfectanții. E printre puținele țări de unde poți cumpăra și iei de calitate. Am continuat cu fabrica. Producem numai măști de calitate FFP3, iar acum ne axăm pe măștile pentru copii, fiindcă nimeni nu face măști pentru copii. Suntem în plină producție. Am început să distribuim în Hong-Kong. Urmează să aducem și în Europa. Am așteptat certificarea lor, a durat destul de mult, dar sunt acreditate de SGS (Société Générale de Surveillance), unul dintre cele mai mari laboratoare din lume, cu sediul central la Geneva, în Elveția. Le vând cu 50 de cenți bucata, un preț corect, nu mincinos.”

Fabrici în România. Ovidiu Olea vrea să deschidă până la finalul anului o fabrică în România, iar anul viitor încă două.

„Am trei locații pe care le iau în calcul. La Cugir, unde m-am născut eu, la Miroslava, în Moldova și la Mizil. Cugirul are deschidere înspre Vest, Miroslava înspre est, iar Miziul merge spre Sud. Una mi-am propus să deschid anul acesta, iar apoi vreau să le am pe toate trei, dacă lucrurile merg bine”, spune Olea.

Omul afaceri susține că în România se va axa doar pe producție de FFP3, fără valvă, cu gramaj redus, să cântărească sub 10 grame, cele mai de calitate, pe care vrea să le vândă la sub 3 euro/bucata.

Ce scria presa britanică în aprilie

Jurnaliștii britanici de la The Guardian scriau despre Ovidiu Olea pe 28 aprilie, anul acesta, că este acesta a devenit în patru luni de zile un „mogul al măștilor.” Într-un interviu acordat publicației din Marea Britanie, românul recunoștea în aprilie, între altele, că a vândut în jur de 48 de milioane de măști de protecție. Potrivit sursei citate, Olea a dat măști în Hong Kong, în China, în Europa prin diplomați din Hong Kong și China și unor companii europene care au cumpărat pentru angajați.

Cum în toată lumea era criză acută de echipamente de protecție, jafurile erau o regulă la depozitele care produceau. Erau jefuite transporturi întregi. Camioane oprite, marfa luată.

Românul a angajat o firmă de mercenari înarmați din cap până în picioare. Din Durban, marfa urma să ajungă la Johannesburg, de unde să fie urcată într-un avion și trimisă în Hong Kong. 500 de kilometri de mers în Africa de Sud.

„Am angajat firma asta de securitate. Inițial voiam să merg și eu, dar nu se mai zbura din Hong Kong deloc. Chiar vorbisem cu cineva din Africa de Sud și spunea să nu vin, dacă vin, fără un pistol, măcar. Am fost șocat. Păi cum să vin cu pistolul? Îți dau eu, te costă atât, te aștept când ieși din aeroport din Johannesburg. Familia mi-a zis că sunt nebun, că-mi risc viața. Din fericire n-am putut pleca că s-au închis zborurile și n-am găsit legături. Angajasem firma aceasta de securitate. Ei nici nu au întrebat ce păzesc, ce trebuie să păzească. Când au ajuns la ușa fabricii și-au văzut că e transport de echipamente medicale și-au suplimentat oamenii. A fost transport cu escortă, cu șase persoane, fiecare înarmată de sus până jos. Drumul a fost cu mari emoții. Șoferul camionului a trebuit să doarmă într-o parcare, noaptea, iar oamenii au stat și-au păzit tirul. Peste 25 de ore a durat drumul. Erau toți banii mei, dacă se întâmpla ceva, azi nu vorbeam, eram în faliment. Nu cred că poate sta cineva liniștit în fotoliu când riscă tot. Dar mi-a ieșit”, spune Ovidiu.

255.000 de măști i-au ajuns în Hong Kong, măști pe care le-a vîndut în 2 ore

Ajutam la descărcat și la încărcat. Practic dădeam marfa jos dintr-un camion și îi ajutam pe cumpărători să o urce în mașinile lor. Apoi a urmat al doilea transport cu 300.000 de măști de această dată. La fel,le-a vândut pe toate în nici 3 ore. Văzând cum merg vânzările, românul s-a gândit să înceapă producția proprie de măști, să nu mai depindă de furnizori și de transportatori.

„La începutul verii în 1999 eram într-un car cu fân tras de boi, la Mârlaca, lângă Huedin,la bunici la țară, iar în luna august aterizam în Tokyo”, se amuză omul de afaceri. E începutul unui lung periplu. Părinții săi erau profesori universitari în Cluj-Napoca. Tatăl său preda robotica la Universitatea Tehnică, iar mama sa preda la catedra de Chimie a Universității Babeș-Bolyai. „Au primit o bursă oferită de Japonia și ne-am mutat cu toții la Tokyo. Eu, fratele meu și ei. Li s-a prelungit apoi contractul. Nu mă gândeam niciodată că nu mă voi întoarce să trăiesc înapoi în România. Tocmai intrasem atunci la liceu la Racoviță, în Cluj și urma să merg la școală în luna septembrie. În septembrie am mers la școală, dar în Tokyo. Am fost înscriși la o școală internațională, unde am intrat cu bursă” , iși amintește Ovidiu.

În Japonia, familia Olea a stat doi ani de zile. De-aici s-a mutat în Belgia, la Waterloo

„Mama a primit un post în Belgia. Eu mi-am continuat școala acolo, mi-am terminat liceul și aveam planuri să ajung în UK să-mi continui studiile. Am intrat la Universitatea Saint Andrews din UK, la relații internaționale și istorie. Mi-am schimbat apoi specializarea și am trecut la științe economice. Iar de acolo m-am angajat la City Bank în Londra. Aveam 23 de ani și aveam primul job.”

Românul le-a câștigat rapid încerederea englezilor și a avansat în poziții importante. A ajuns să conducă un departament global de vânzări cu peste 3000 de persoane.

În 2014, după 7 ani, Ovidiu Olea a cerut un transfer tocmai la capătul lumii, în Hong Kong. „Motivul e foarte simplu. Eu mi-am cunoscut viitoarea soție în Belgia, în liceu. Soția mea este din Japonia. Ne-am mutat în Asia să fim mai aproape de Japonia. Avem și doi copii, pe Traian și pe Amelia. Au fost botezați în România. Nunta noastră a fost făcută și în Japonia și în România, dar trăim în Hong Kong.”

Ovidiu a părăsit domeniul bancar și-a lucrat o perioadă în piața bursieră din Asia. Spune că nu va mai fi plătit niciodată de nimeni cu atât de mulți bani. La final de lună, în jur de 50.000 de dolari îi intrau în cont. El spune că s-a săturat să lucreze pentru alții și și-a deschis propria afacere, o firmă care se ocupa cu tehnologii de plată. 20 de angajați. Nici mulți, nici prea puțini. Firma îi mergea bine, dar a început pandemia de coronavirus în Asia.

Afacerea cu măști

E luna februarie, iar Ovidiu Olea încearcă să le găsească măști de protecție propriilor angajați. Vrea să cumpere 100 de bucăți de măști N95, cu protecție ridicată, dar nu găsește nicăieri.

„Wuhanul era închis, iar 80% din producția de măști în Asia era acolo. În Hong Kong nu se găseau nicăieri. China era în lockdown, nu mai funcționau nici fabricile, nu găseai în farmacii nimic și nici distribuitori. Am dat niște telefoane și-am ajuns prin cineva la un producător din Africa de Sud, North Safety din Durban, undeva în estul Africii de Sud. Era o fabrică acolo care producea. Vorbesc și spun că vreau să cumpăr 100, hai 200 de bucăți. Omul de la fabrică îmi zice: <<avem în jur de 300.000 de măști pe stoc de toate. Nu vrei să cumperi mai multe?>>Am zis că revin imediat. Am pus mâna pe telefon și am ajuns la diverși foști clienți de-ai noștri de la firmă, la anumite farmacii. Uitați, avem măști, cumpărați? <<Luăm tot ce aveți!>>, mi s-a spus. Am revenit cu comanda. Aveam 500.000 de dolari, toți banii mei, banii noștri adică, ai familiei, economiile noastre. Numărați-le că le iau, pregătiți-le de transport, le-am zis. Eu deja le vândusem fără să le am. Primul transport a fost de 255.000 de măști, un camion. Un transport cu mari emoții”, își amintește Ovidiu.

sursa: g4media.ro




Cugireni

Cugireanca Noja Paladia a împlinit 111 ani. Este cea mai vârstnică persoană din România

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul Cugir marchează astăzi, 20 iulie 2026, un moment cu totul special. Noja Paladia (născută Bâldea), cea mai vârstnică persoană în viață din România, a împlinit venerabila vârstă de 111 ani.

Născută la 20 iulie 1915, cugireanca este recunoscută oficial drept supercentenară, statut confirmat la 16 aprilie 2026 de Gerontology Research Group (GRG), organizația internațională care validează cazurile de longevitate extremă la nivel mondial.

Cu ocazia aniversării, primarul orașului Cugir, Adrian Teban, însoțit de Diana Dobrean, directoarea Centrului Cultural „Valentin Uritescu”, i-a făcut o vizită la domiciliu pentru a-i transmite felicitările comunității. În semn de apreciere, edilul i-a oferit o diplomă aniversară, un buchet de flori și un premiu simbolic.

Vizibil emoționată, sărbătorita le-a transmis un mesaj simplu, dar plin de optimism:

„Dacă va vrea Dumnezeu, ne vedem și anul viitor!”

Noja Paladia este, în prezent, cea mai vârstnică persoană din regiunea Balcanilor și cea mai vârstnică femeie din istoria documentată a României. Potrivit clasamentului publicat de GRG, aceasta ocupă locul 124 în topul mondial al celor mai longevive persoane aflate în viață.

La cei 111 ani ai săi, cugireanca se apropie de recordul absolut al longevității în România. Acesta este deținut de Ilie Ciocan, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a stins din viață în luna mai 2026, la vârsta de 112 ani și 351 de zile. Dacă va depăși această vârstă, Noja Paladia va deveni oficial cea mai longevivă persoană din istoria documentată a României.

Povestea de viață a doamnei Paladia se întinde pe mai bine de un secol și traversează patru generații, de la anul nașterii sale, 1915, până la generația stră-strănepoților săi, născuți în 2015.

Astăzi, aceasta locuiește în propria casă din Cugir, unde este îngrijită cu devotament de fiica sa, în vârstă de 76 de ani, și de ceilalți membri ai familiei.

Împlinirea vârstei de 111 ani reprezintă nu doar o aniversare deosebită pentru familia sa, ci și un motiv de mândrie pentru comunitatea din Cugir, oraș care găzduiește una dintre cele mai longevive persoane din lume.

Îi transmitem și noi, pe acestă cale, cele mai sincere urări de sănătate, liniște și mulți ani binecuvântați alături de cei dragi. La mulți ani!

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Cugireni

„Bujor cu Dor”, afacerea unor tineri din Cugir care a înflorit din dorul unei tinere pentru bunica ei

Cugir INFO

Publicat

în

Într-un colț liniștit din apropierea intrării în orașul Cugir, cunoscut de localnici sub numele de „Țara Vântului”, pe un teren moștenit din familie, Svetlana Toma și Remus Prața au ales să dea viață unei idei care miroase a primăvară, muncă și amintiri din copilărie. 

În urmă cu trei ani, cei doi au pus bazele unei plantații de bujori, transformată astăzi într-o mică afacere de familie, crescută cu răbdare și multă pasiune. Atât Svetlana cât și Remus lucrează în cadrul unei companii locale și, deși au job-uri stabile și solicitante, timpul liber și-l petrec aproape integral printre flori.

Totul a pornit când tânăra familie a hotărât să facă ceva cu o grădină moștenită de la familia lui Remus, dar și din dorul Svetlanei după bunica ei, o mare iubitoare de flori, care avea mereu bujori în grădină. Parfumul lor puternic și frumusețea aparte, au rămas întipărite în memoria nepoatei și s-au transformat într-un proiect de suflet.

„Primele plante le-am pus în 2023, iar bunica mea a decedat în noiembrie. Ea era mare iubitoare de flori. I-am zis «Bujor cu Dor» pentru ea, pentru dorul pe care îl simt de când nu mai este printre noi. Ea nu a mai apucat să îi vadă înfloriți, iar primele flori pe care le-am recoltat, în primul an, i le-am dus ei la mormânt. De atunci, primii care înfloresc și ultimii care înfloresc îi duc ei”, povestește femeia.

Când au avut ocazia să folosească terenul moștenit de Remus, cei doi au decis să încerce ceva diferit. Fără experiență în cultivarea bujorilor, au început să se documenteze singuri despre soiuri, plantare și întreținere.

 

„Lucrurile tehnice se învață, dar trebuie să îți placă să muncești și să îți placă florile. Noi am fost învățați de mici să muncim, așa că vine natural”, spune Svetlana.

Astăzi, pe terenul lor cresc peste 1.000 de plante din nouă soiuri diferite de bujori, toate parfumate. În toamnă, familia intenționează să planteze și soiuri noi, iar obiectivul este ca plantația să ajungă la 1.600 – 1.800 de plante.

„Se pare că le place pământul negru, îngrășat natural. Noi nu stropim plantele cu nimic și nu folosim azot sau îngrășăminte chimice”, explică cei doi.

Munca într-o plantație de bujori este însă una extrem de migăloasă. Florile trebuie îngrijite permanent, iar buruienile eliminate pentru ca rădăcinile să se dezvolte corect.

„Bujorii trebuie și săpați. Acum ne-am specializat și săpăm mecanizat. Trebuie foarte mare grijă să nu rănim planta. Dacă chemăm un om care nu știe, în 10 minute nu mai avem nimic. Din fiecare muguraș iese o plantă, iar dacă sunt tăiați, nu mai fac floare”, explică proprietarii.

De când au început această activitate, programul lor s-a schimbat complet: „Dormim mai puțin și lucrăm mai mult. Este foarte greu să găsești oameni care să ajute. Avem câțiva prieteni care vin destul de des, dar ne bazăm și pe ajutorul mamelor noastre Corina și Mioara. Iar faptul că Remus lucrează pe schimburi ne ajută mult. Ce nu pot face eu dimineața face el, iar după ce termin lucrul, după ora 16.30, sunt deja la flori”, mai spune Svetlana.

Investiția într-o astfel de cultură nu este deloc mică. Un bulb costă între 50 și 100 de lei, în funcție de soi, iar anumite varietăți pot ajunge chiar și la 500 de lei rădăcina.

În sezonul 2026, familia a recoltat deja peste 1.000 de fire de bujori, iar florile continuă să înflorească. Bujorii sunt vânduți atât „la fir”, direct către clienți, cât și către florăriile din zonă.

„Piața de desfacere este dificilă la început. Trebuie să fii vizibil, lumea să știe ce faci și să înțeleagă ce înseamnă un bujor de cultură. Noi avem atestat de producător pe bujor, iar în județul Alba nu mai există o plantație exclusiv de bujor”, spun cei doi.

 

Promovarea se face în special prin rețelele de socializare, unde tot mai mulți oameni descoperă plantația „Bujor cu Dor”.

„Mergem mult pe local. Mulți ne văd pe Facebook și Instagram și ne sună direct. Sunt persoane care vin doar să vadă florile. Dar cele mai multe comenzi merg către florării și către clienții direcți”, explică familia.

Deși recunosc faptul că este o activitate solicitantă, cei doi spun că nu ar putea renunța la ea.

„Nu este ceva ușor și nici pentru cineva căruia nu îi place pământul sau florile. Dar dacă îți place să muncești, satisfacția este foarte mare. Mie nu mi se pare greu să vin să sap câteva rânduri de bujori, chiar dacă avem job-uri zilnice”, spune Svetlana.

Pentru familia din Cugir, plantația de bujori nu înseamnă doar o sursă suplimentară de venit, ci și o legătură între generații, între amintirile păstrate despre bunici și dorința de a construi ceva durabil cu propriile mâini.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir