La începutul lunii iunie 2013, doi medici clujeni, soţii Prabir şi Terezia Boruah, îşi începeau activitatea la secţia Chirurgie a Spitalului Orăşenesc Cugir.

A fost un pas mare care a dat speranţe renaşterii sistemului medical la Cugir, demonstrând că există medici tineri care doresc să profeseze în unităţi de sănătate din oraşe mai mici şi nu doar în centre universitare. Doctor Prabir Boruah, de origine indiană şi dr. Terezia Boruah, născută în localitatea Cătina-judeţul Cluj, ambii absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, respectiv Cluj-Napoca, s-au întâlnit la un raport de gardă al perioadei de rezidenţiat  la Clinica Chirurgie 3 din oraşul de la poalele Feleacului.
Din colegi de serviciu au devenit nu peste mult timp un cuplu hotărât să formeze o echipă care să se consacre vieţii şi sănătăţii semenilor. După o perioadă de 6 ani şi jumătate de activitate ca medici chirurgi în Cluj-Napoca, în aprilie anul trecut au ocupat posturile scoase la concurs, semnând cu Spitalul din Cugir un contract de muncă cu normă întreagă.
Nu pot fi trecute cu vederea demersurile depuse pentru a-i convinge pe cei doi doctori să vină la Cugir, de către managerul spitalului, ec. Silviu Samoilescu, precum şi susţinerea primită din partea primarului Adrian Teban, în asigurarea locuinţei pentru ei şi  fiica lor într-unul din blocurile ANL.
Despre activitatea profesională desfăşurată în anii petrecuţi la Cluj,  despre impresiile scurtei perioade de când tinerii soţi Boruah (35 şi 32 de ani), lucrează la Cugir cât şi despre gândurile lor de viitor, a avut amabilitatea să ne vorbească dna dr. Terezia Boruah.

– Cum de aţi ales Cugirul şi ce impresie v-a produs întâlnirea cu conducerea spitalului şi cu oamenii locului?
– Nu ştiam prea multe despre Cugir dar pot să vă spun că au existat serioase demersuri din partea managerului spitalului, iar ca să fiu sinceră, venirea noastră la Cugir a fost fără prea mare entuziasm, cu o oarecare strângere de inimă. Existau informaţii eronate potrivit cărora la Spitalul din Cugir, pe partea de chirurgie se spunea că nu se poate lucra. Prima noastră întrebare a fost dacă există o sală pentru operaţii. Ni s-a răspuns că da, deşi asta nu a readus entuziasmul. Avantajul îl reprezenta faptul că puteam lucra împreună cu soţul în serviciul chirurgical. Pentru că este destul de greu să găseşti într-un spital două posturi pe aceeaşi specialitate. Acum, după mai bine de o jumătate de an, pot să afirm că ne-am adaptat şi nu regretăm că am venit la Cugir. Ne-am propus să facem un pic de treabă şi cred că am reuşit.
– Când v-aţi hotărât să practicaţi chirurgia?
– În facultate partea de chirurgie am făcut-o cu doctorul Gomboşiu de la Clinica Chirurgie 1. De aici au şi început gândurile mele mai serioase legate de chirurgie. De medicină internă am fugit pentru că mi se părea că mă plictisesc îngrozitor. Şi atunci m-am gândit că e bine să fac ceva practic. Am făcut practică la Clinica Chirurgie 1 cu dr. Gomboşiu care e un didact desăvârşit şi am început să mă gândesc că chirurgia este o alternativă de luat în calcul, chiar dacă multă lume spune că asta e o meserie de bărbaţi. Chirurgia generală este o meserie dură şi cere rezistenţă, nu doar fizică, ci şi psihică. În practică am constatat că pot face faţă şi astfel am ajuns la Chirurgie 3 – între anul 4 şi 5. A fost foarte greu dar am demonstrat că rezist. Profesia de chirurg o consider o mare responsabilitate.
– Cum a fost prima voastră operaţie de care vă amintiţi?
– O colecistectomie laparoscopică, în 2007, o operaţie cu emoţii, deşi ştiam bine clinica, făcusem practica de vară în anul 4 acolo. Eram familiarizată cu personalul dar cu toate astea operaţia a fost o doză destul de serioasă de adrenalină.
– Care a fost şi este relaţia dumneavoastră cu pacienţii?
– Asta intră în obligaţiile unui medic, trebuie cunoscut istoricul pacientului şi partea strict medicală. Cunoscând partea medicală ajungi să cunoşti şi ce e în spatele ei şi asta are multă importanţă de a nu ne limita să fim simpli croitori. Bolnavul se preia de când s-a internat şi trebuie urmărit şi post operator, astfel încât să-i acorzi siguranţa necesară.
– Cum deosebiţi o operaţie uşoară de una dificilă?
– Greu de spus. Porneşti de la lucruri simple şi situaţiile se pot complica. Pot fi operaţii dificile de durată, astfel că de la operaţii diagnosticate ca simple pot apărea surprize destul de neplăcute care te pot pune în situaţii neplăcute.
– Care vi s-a părut cea mai dificilă operaţie?
– Au fost multe. Cele mai dificile fiind acelea care te ţin 7-8 ore în picioare. Acelea pot fi socotite operaţii grele. Ne-am confruntat şi ne confruntăm mereu cu situaţii dificile.
– Lucraţi în echipă cu soţul dvs. Vă consultaţi înainte de a intra în operaţie?
– Întodeauna ne consultăm pentru că patru ochi şi patru mâini aduc un plus în determinarea unui caz sau altul. În general, povestea fiecărui bolnav este dusă apoi şi acasă, unde discutăm, citim, ne consultăm. În situaţiile când este vorba de ceva mai complex ne consultăm şi cu cei care ne-au format.
– Aţi făcut o statistică în legătură cu numărul de pacienţi operaţi până în prezent?
– La Cugir am făcut 60 de intervenţii chirurgicale mari care au implicat anestezist. Pe lângă acestea, am avut 300 de intervenţii chirurgicale mici care au necesitat anestezie locală.
– Când am venit să realizăm interviul am văzut zeci de persoane aşteptând pe coridor şi la uşa cabinetului dvs. De ce atâta lume şi cum reuşiţi să faceţi faţă atâtor pacienţi?
– Sunt probleme care ţin de organizare dar şi probleme care ţin de educaţia pacienţilor în domeniul îngrijirii sănătăţii. Mai sunt şi limitările care se trag din sistemul în care ne învârtim şi anume condiţionările financiare ale actului medical de care se tot vorbeşte.
Un factor ce cântăreşte foarte greu în balanţa prezentării sau nu la medic. Expresia “Am venit la medic, acum trebuie să plătesc”, este un subiect care mă înfurie.
– Aveţi, după cum am aflat, o fetiţă, aţi sfătui-o să urmeze chirurgia?
– Aş sfătui-o să facă ce doreşte. Am primit acelaşi sfat la rândul meu. Provin dintr-o familie de profesori care m-au lăsat în pace. Asta nu înseamnă că m-au scăpat din frâu, dar nu m-au împins de la spate să fac un lucru sau altul. Am avut libertatea de a alege şi sper să am suficientă înţelepciune să i-o acord şi ei.
– V-aţi gândit vreodată să părăsiţi România şi să profesaţi în altă ţară?
– Nu. Aici sunt de pus în balanţă mai multe aspecte. Categoric aspectul financiar este hotărâtor în foarte multe situaţii, dar mai sunt şi altele care ţin de construcţia sufletească a fiecăruia. Există minusuri şi plusuri ale ideii de plecare. Despre plusuri v-am spus la început. Minusurile ţin de aspectul sufletesc al problemei. Şi apoi mai este şi o datorie morală de a sluji ţara asta, având în vedere că am trăit într-un sistem care a investit în noi atâţia ani. Să duci un student de la început până la capăt este un efort considerabil.
– De ce are nevoie secţia de Chirurgie a Spitalului din Cugir?
– Ar fi bine să existe în permanenţă un anestezist, în aşa fel încât operaţiile să poată fi efectuate mai des. Din păcate, cel care vine la Cugir o face doar în sistem de prestări servicii. În situaţia asta, prezenţa acestuia o zi sau două pe săptămână înseamnă temporizarea intervenţiei chirurgicale, iar bolnavii aşteaptă de multe ori ziua în care soseşte anestezistul. Aşa se întâmplă la aproape toate spitalele mici. În ceea ce priveşte aparatura, nu ne satisface în mod special dar ne descurcăm.
– Spitalul a achiziţionat, spre finele anului trecut, un aparat pentru chirurgie laparoscopică. De când începeţi să-l folosiţi?
– De săptămâna viitoare începem şi chirurgia laparoscopică. Am făcut două cursuri certificate de competenţă în domeniu încă din perioada rezidenţiatului. Deci avem pregătire în partea de chirurgie laparoscopică avansată.
– Cu ce gânduri porniţi la început de an 2014?
– Cu speranţe în mai bine şi cu gândul de a ne preocupa să ajutăm câţi mai mulţi oameni care ni se adresează. Munca rămâne pe primul plan şi nu se pune problema plecării din Cugir. Greu de spus ce se va întâmpla pe viitor. În plan personal, posibilităţi de avansare profesională nu pot spune că nu sunt şi aici. Sunt tot felul de variante de cursuri în străinătate. Este un subiect deschis.
– Doamna doctor, vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc sănătate, succes şi multe împliniri în noul an!