Sub egida Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj – Napoca s-au desfăşurat recent, la Clinica Chirurgie II, cursuri de tehnică chirurgicală vasculară: Curs...
Aleşii Cugirului au dat undă verde unui proiect de hotărâre iniţiat de primarul Adrian Teban, prin care împuterniceşte Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul primăriei...
Președintele Filialei Cugir a Partidului Social Românesc, Puiu Sorin Rață Nasipali, a preluat șefia PSRO Alba, partid condus la nivel național de senatorul Mircea Geoană, susține...
Tot mai mulți cugireni ne-au sesizat în legătură cu existența construcției abandonate (foto), situată la intrarea în Cugir, care de mai bine de 20 de ani...
Timp de patru zile, Spitalul Orăşenesc Cugir a fost supus evaluării unei comisii a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.). Au fost trecute...
Consiliul Local al oraşului Cugir a adoptat un proiect de hotărâre al administraţiei cu privire la înfiinţarea Serviciului Social “Adăpost de noapte”, structură fără personalitate juridică...
Aleşii Cugirului vor lua în dezbaterea şedinţei legislativului local din 25 februarie a.c., proiectul de hotărâre iniţiat de primarul oraşului şi raportul de specialitate întocmit de...
În prezenţa directorului Colegiului Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, dr. ing. Alexandru Micaciu, la sediul amintitei instituţii a avut loc miercuri o întâlnire de lucru la...
Primăria oraşului Cugir, judeţul Alba organizează la sediul său, concurs pentru ocuparea în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al oraşului Cugir – Biroul Asistenţă medicală,...
Buna gospodărire a Cugirului, păstrarea curăţeniei, respectarea strictă a normelor de igienă reprezintă o îndatorire civică a tuturor locuitorilor, agenţi economici sau instituţii publice. Răspunderea pentru...
Ultimele comentarii