Administraţie
SPAS Cugir organizează concurs pentru ocuparea posturilor de medic școlar, asistent medical școlar, asistent medical comunitar și mediator sanitar. Vezi detalii
Primăria oraşului Cugir, judeţul Alba organizează la sediul său, concurs pentru ocuparea în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al oraşului Cugir – Biroul Asistenţă medicală, a următoarelor posturi contractuale pe perioadă nedeterminată: medic şcolar, asistent medical şcolar, asistent medical comunitar şi mediator sanitar.
I. Condiţii generale de participare la concurs: prevăzute de art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286 /2011, cu modificările şi completările ulterioare;
II. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiilor de mai sus:
1. MEDIC ŞCOLAR
– STUDII:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină;
– membru al Colegiului Medicilor din România;
– pot participa medici de medicină generală cu drept de liberă practică, rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire, specialişti sau primari confirmaţi în specialitatea medicină generală/pediatrie;
2. ASISTENT MEDICAL ŞCOLAR
– STUDII:
– asistent medical cu studii postliceale:
– diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară, şcoală de specializare postliceală sanitară, sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei/Ministerul Educaţiei Naţionale;
– certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– atestat eliberat de Ministerul Învăţământului şi Ministerul Sănătăţii;
– certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
– certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
– de preferinţă minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor;
3. ASISTENT MEDICAL COMUNITAR
1. STUDII:
a) asistent medical cu studii postliceale:
– diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară, şcoală de specializare postliceală sanitară sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei/Ministerul Educaţiei Naţionale;
– certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– atestat eliberat de Ministerul Învăţământului şi Ministerul Sănătăţii;
– certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
– certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
b) asistent medical cu studii medii:
– diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei;
2. De preferinţă, absolvent al cursurilor de formare profesională ca asistent medical comunitar, dovedite prin: diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare în acest domeniu care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical comunitar.
4. MEDIATOR SANITAR
1. STUDII:
a) învăţământ general obligatoriu;
b) absolvent al cursurilor de formare profesională ca mediator sanitar, dovedite prin certificat de mediator sanitar;
2. Recomandare din partea unei organizaţii active a comunităţii de romi din unitatea teritorial-administrativă Cugir;
III. Concursul se va desfăşura conform calendarului următor:
– selecţia dosarelor de înscriere – 29 februarie 2016;
– rezultatele afişării dosarelor de concurs în data de 1 martie 2016;
– 7.03.2016, ora 11.00 – proba scrisă;
– 11.03.2016 – proba de interviu;
– 26.02.2016, ora 13.30, termenul limită pentru depunerea dosarelor, la sediul Primăriei oraşului Cugir – Biroul Resurse umane, cam. 15.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând www.primariacugir.ro. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1 – tel. 0258/751001 int. 115.
Administraţie
Un nou consilier local USR la Cugir: Ioan Radu Miclea preia mandatul lui Mihai Rus
Consiliul Local Cugir va avea un nou reprezentant al USR, după ce Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea. Decizia instanței a fost pronunțată în 29 octombrie 2026, în urma demisiei lui Mihai Rus.

Cei doi sunt membri ai Uniunii Salvați România (USR) și au candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024 pe lista formațiunii politice.
Procedura de înlocuire a fost declanșată după ce Consiliul Local Cugir, prin Hotărârea nr. 213/2026, a luat act de demisia lui Mihai Rus și de încetarea de drept a mandatului acestuia, declarând vacant locul rămas liber. Cererea de validare a noului consilier a fost înaintată instanței de către orașul Cugir în data de 27 octombrie 2026.
Potrivit documentelor din dosar, Ioan Radu Miclea s-a aflat inițial pe poziția a patra în lista supleanților USR, conform procesului-verbal de centralizare a rezultatelor votului. În urma validărilor și invalidărilor de mandate din 2024, acesta a devenit primul supleant al formațiunii, fiind astfel îndreptățit să ocupe locul rămas vacant.
Judecătoria Alba Iulia a analizat documentele depuse și a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul administrativ pentru validarea mandatului. Instanța a verificat domiciliul candidatului, situația drepturilor electorale și calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales.
De asemenea, documentele au confirmat depunerea raportului privind veniturile și cheltuielile electorale, iar în dosar nu au fost identificate indicii că alegerea acestuia s-ar fi făcut prin fraudă electorală.
În urma verificărilor, judecătorul a dispus validarea mandatului lui Ioan Radu Miclea, care îl va înlocui pe Mihai Rus în Consiliul Local Cugir.
În urma acestei schimbări, USR își păstrează cele trei mandate de consilier local în administrația orașului Cugir.
Administraţie
Centrul de colectare a deșeurilor voluminoase din Cugir, închis temporar. Când se reia activitatea
Centrul de colectare selectivă și preluare a deșeurilor voluminoase din Cugir, situat pe strada Viitorului nr. 2, va fi închis temporar în perioada 16-27 noiembrie 2026.

Potrivit reprezentanților administrației locale, suspendarea activității este necesară pentru executarea unor lucrări de reamenajare și modernizare a acoperișului clădirii.
Intervențiile au ca scop îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de funcționare ale Serviciului Public de Gospodărire Locală.
Activitatea centrului va fi reluată în regim normal imediat după finalizarea lucrărilor, conform graficului stabilit.
Până atunci, cetățenii sunt rugați să țină cont de suspendarea temporară a programului cu publicul și să își planifice corespunzător predarea deșeurilor voluminoase.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 8 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene