Rămâi conectat

Actualitate

Albia şi malurile râului Cugir – pline de gunoaie şi de indiferenţă din partea autorităţilor

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

raul-cugir-gunoaie-inu-2015Buna gospodărire a Cugirului, păstrarea curăţeniei, respectarea strictă a normelor de igienă reprezintă o îndatorire civică a tuturor locuitorilor, agenţi economici sau instituţii publice.

Răspunderea pentru adoptarea şi înfăptuirea celor mai potrivite şi adecvate măsuri prin care să se asigure aceste responsabilităţi revine administraţiei publice locale, prin serviciile de specialitate înfiinţate prin hotărâri ale consiliului local. Din păcate, edilii locali au rămas de mai mult timp tributari acestor îndatoriri, astfel că acţiunile de gospodărire lasă de dorit în anumite zone ale urbei. Un exemplu în acest sens este râul care traversează oraşul şi a cărui albie este inundată în continuare de arbuşti, resturi vegetale şi gunoaie. La sesizarea mai multor cugireni am scris despre această situaţie aproape în fiecare an, încercând să sensibilizăm autorităţile locale, ba chiar şi Apele Române în legătură cu starea de fapt de pe această curgere de apă.  Oamenii ne-au chemat la faţa locului şi ne-au prezentat pericolul pe care îl reprezintă pe albia Râului Mic, dezvoltarea haotică a arboretului, aruncarea la întâmplare a gunoaielor în apă, precum şi existenţa vegetaţiei uscate. În cazul unor ploi torenţiale, spun localnicii, toate acestea, adunate la capătul podului, ar putea obtura scurgerea de apă, fapt ce ar produce inundaţii cu consecinţe greu de evaluat. Un alt aspect pe care localnicii îl reclamă este legat de peisajul inestetic şi neecologic pe care îl reprezintă unele din cele peste 100 de aşa-zise grădini situate pe malurile râului ce traversează oraşul, începând de la Podul Roşu şi până la ieşirea din Cugir. Ne-am convins la faţa locului de modul dezordonat în care se prezintă mai multe dintre aceste grădini, unele dintre ele fiind parcă destinate colectării gunoaielor (în mod special a pet-urilor şi a materialelor provenite de la lucrări de construcţii), locuri numai bune pentru a atrage haite de câini comunitari, şobolanii şi şoarecii. Şi pentru că tot vorbeam de rozătoare, punem şi noi întrebarea: de cât timp n-au mai fost aplicate operaţii de dezinsecţie a malurilor Râului Cugir, precum şi  a altor zone unde administraţia locală s-a angajat să facă aceste acţiuni? Mai mult decât atât, pe un teren de pe partea dreaptă a râului, un localnic şi-a amenajat coteţe pentru porci, iar dejecţiile râmătorilor se scurg în voie, în apa ce trece doar la câţiva metri de drum. „Din păcate, în ciuda sesizărilor noastre, rezultatele întârzie să apară, ceea ce ne facem să credem că la Cugir, lipsa de acţiune a autorităţilor şi educaţia unor concetăţeni au învins”, ne-au declarat oarecum resemnaţi mai mulţi localnici.

Constantin Predescu

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.

Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.

Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.

Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.

Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.

Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.

În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir