Oraşul Cugir va organiza în premieră începând de săptămâna viitoare un program de manifestări consacrat promovării produselor pe bază de propolis, unul dintre cele mai „medicinale”...
Călin Popescu Tăriceanu a fost ales în urmă cu puțin timp președinte al Senatului, cu 93 de voturi pentru și 60 împotrivă. USD a decis să-l...
Surprize pe bandă rulantă pentru cele aproximativ 300 de doamne şi domnişoare care au participat la petrecerea organizată de Primăria Cugir și Casa de Cultură, cu...
Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu – Tăriceau este favorit să preia preşedinţia Senatului României, după ce actualul președinte al PNL, Crin Antonescu a demisionat din...
De mai multă vreme am avut o problemă de natură chirurgicală pe care am tot amânat să o rezolv. Aflând din ziarul „Unirea” că la spitalul...
În ambianţa deosebită oferită de restaurantul ”Casa Cugireană”, peste 300 de persoane au participat sâmbătă seara la petrecerea oferită de conducerea organizaţiei din Cugir a Partidului...
Mai mulţi membrii ai partidului social democrat aparţinând organizaţiei Cugir, „înarmaţi” cu 500 de garoafe au făcut astăzi o surpriză plăcută doamnelor şi domnişoarelor din oraşul...
Metalurgistul Cugir a câştigat astăzi derbyul Seriei a V-a din Liga a 3-a, sub Drăgana, cu Şoimii Pâncota, scor 1-0 prin golul de senzaţie marcat de...
Conducătoarele auto care s-au deplasat astăzi pe principalele artere ale oraşului au fost oprite în trafic de către agentul şef Ionel Alexandrică şi agent principal Marius...
Uzina Mecanică Cugir, un colos industrial cu peste 18.000 de angajaţi, odinioară emblemă a industriei de armament, dar şi a construcţiei de maşini, unelte şi de...