Rămâi conectat

Actualitate

A fost definitivat programul pentru cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Centrul Cultural Cugir a definitivat programul  dedicat Festivalului „Toamna Cugireană”, ajuns în acest an la cea de-a XXII-a ediție, care va avea loc în perioada 21-22 septembrie.

„Vom aduce noutăți atât ca trupe cât și expoziții, încercând să ridicăm nivelul calitativ atât al invitaților de pe scenă cât și al expozanților. Avem orchestre și trupe mari care nu apar des la tv sau radio, dar care cântă pe cele mai mari scene din țară, la festivaluri renumite. În ceea ce privește expozițiile, pe lângă expoziții ale industriei cugirene, la etaj vom găzdui o serie de expoziții noi, pentru orașul Cugir. În premieră va fi organizată, o expoziție a Uniunii Artiștilor Plastici unde vor expune picturi atât ale membrilor locali ai asociației, pictori din Cugir, cât și pictori din județ, cunoscuți si recunoscuți la nivel național. Un alt punct de atracție îl va constitui expoziția Asociației de Modelism Alba”, ne-a declarat directorul general al centrului Cultural Cugir, Diane Dobrean.

Referitor la programul pus la dispoziția publicului, deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 21 septembrie , ora 09.00, după care urmează concursul „Off Road” (Poiana cu goruni – Vinerea), iar de la 10.30 – 11.30, spectacolul pentru cei mici „Copilăria la ea acasă”.

De la ora 17.00, încep concertele: Serenity, Milenium C, Stefan Stan & The Band, Mike Godorgea & Blue Sprits, Juke Box și Bela Santiago. Va urma un spectacol de lasere și formația IRIS.

Duminica va fi o zi de asemenea specială: Off Road – trial (Platou Cetate), parada portului popular, Ansamblul Drăgan Muntean – Deva, Ciprian Roman și Ovidiu Olari, Cristian Fodor și Flavius Cristea. După concertul susținut de invitații din Wasserburg – Germania, spectatorii vor urmării Grupul Izvoare, Ansamblul Nedeea – Novaci, Câmpul Pâinii – Vinerea, Taraful Centrului Cultural și al tinerilor soliști ai Cugirului.

Vor evolua de asemenea Nicolae și Tudor Furdui Iancu. Seara va fi încheiată de invitatul special Virgil Ianțu și formația Bucharest Jazz Orchestra.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Alex

    18.09.2019 la 7:56

    Văd că poza tot nu a fost modificată. Data la care începe festivalul nu este 13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a furat un telefon mobil și bani din incinta unei societăți comerciale

cugirinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 25 iunie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 37 de ani, din Cugir, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 08.30, ar fi sustras, din incinta unei societăți comerciale din Cugir, un telefon în valoare de 1.300 de lei.

Ulterior, în jurul orei 09.15, în calitate de pasager într-un autoturism care funcționează în regim de taxi, ar fi sustras telefonul conducătorului auto.

În cursul zilei de azi, 26 iunie 2025, bărbatul de 37 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 1.700 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Luni, 23 iunie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 182 de verificări de persoane, au fost verificate 17 autovehicule și au fost constatate 13 abateri de natură contravențională, dintre care 7 la Legea 61/1991 și 5 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 1.710 lei.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 27 iunie 2025: „Ziua Verde – Jocurile copilăriei”, la Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primăria Orașului Cugir îi invită pe localnici la o zi specială, plină de energie, jocuri și bucuria copilăriei, vineri, 27 iunie 2025, începând cu ora 10:00.

Bulevardul Alexandru Sahia (tronsonul dintre Catedrală și Banca Transilvania) va fi transformat în zonă pietonală, accesibilă doar pietonilor și bicicliștilor pentru această ocazie.

Transportul public va fi gratuit, iar bicicletele electrice noi vor fi disponibile, de asemenea, gratuit. „Străzi fără mașini, cu loc pentru oameni și jocuri” – este imperativul acestei zilei speciale în orașul de la poalele Drăganei.

„Redescoperim împreună farmecul jocurilor de altădată – Elasticul, Șotronul, Rațele și vânătorii, Țară, țară, vrem ostași, Coarda și multe altele – într-o atmosferă de voie bună, râsete și conectare între generații! Evenimentul face parte din proiectul Just Streets, care încurajează transformarea spațiilor publice în locuri mai verzi, sigure și prietenoase pentru toți. Veniți îmbrăcați lejer, cu bună dispoziție și dorință de joacă! Vă așteptăm cu drag la Ziua Verde – locul unde se întâlnesc trecutul și viitorul, prin joc și comunitate!”, au transmis organizatorii.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir