Actualitate
Medicul cardiolog Dan Mihai Cristescu s-a alăturat echipei Spitalului Orășenesc Cugir
Spitalul Orășenesc Cugir a încadrat un medic cardiolog. Dr. Dan Mihai Cristescueste medic specialist cardiolog, este născut în Timișoara și a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara iar rezidențiatul l-a realizat la Institutul de boli cardiovasculare.

Am acceptat oferta domnului manager Arion Florin de a veni in orașul Cugir fiindcă am considerat că aici mă pot dezvolta profesional. În același timp am apreciat faptul că Spitalul Orășenesc Cugir este dotat cu aparatură modernă de specialitate necesară pentru a oferi servicii medicale de calitate, grație conducerii spitalului. Apreciez implicarea managerului spitalului. Consider că este importantă prevenția bolilor cardiovasculare și efectuarea unor vizite medicale periodice care să descopere timpuriu factori de risc sau afecțiuni cardiovasculare”, a declarat medicul Dan Mihai Cristescu.
„Mă declar extrem de mulțumit de faptul ca politica noastră de atragere de medici pe specialitățile deficitare a dat rezultate, iar dovada o reprezintă inclusiv încadrarea medicului cardiolog. Venirea acestuia la Cugir, dintr-un mare centru universitar cum este cel din Timișoara, nu poate decât sa mă bucure și sa dea o speranța tuturor pacienților cu afecțiuni cardiace din Cugir că se vor putea trata aici, fără sa mai fie nevoiți să meargă în alte spitale pentru tratament. Apreciez eforturile pe care le-a făcut acest medic pentru a se prezenta la post și mă voi asigura că voi lua toate măsurile pentru ca domnul doctor să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă siguranță”, ne-a declarat managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.
Începând cu ziua de joi, 8 mai 2025, medicul va consulta pacienții cu afecțiuni cardiologice în regim ambulatoriu:
joia – între orele 08.00-19.00
vinerea – între orele 08.00-20.00.
Timpul de consultație oferit fiecărui pacient este de maximum 30 de minute. Consultațiile în ambulatoriu se fac in baza unor programări prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului 0258.751.621, de luni până vineri între orele 07.00-15.00. Pacientul trebuie sa aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plata a taxei de consultație, de la fișier.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în după-amiaza zilei de 29 august 2026, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia la data de 25 august, pentru o perioadă de trei luni.
Acesta nu ar fi păstrat distanța minimă de 50 de metri față de partenera sa, în vârstă de 24 de ani, și față de domiciliul acesteia.
Luni, 31 august 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.
Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.
Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia