Prin hotărâre a Consiliului Local Cugir s-a aprobat volumul maxim de 20.504 mc masă lemnoasă ce se va recolta în baza amenajamentului silvic în anul 2021...
Ieri, 9 iulie 2019, polițiștii Cugir, în timp ce efectuau un control privind legalitatea transportului de material lemnos pe DN 1, pe raza orașului Cugir, au...
Cu ocazia acţiunii, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu poliţişti din Cugir şi specialişti ai Gărzii Forestiere Cluj,...
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat ieri, 23 octombrie 2018, o acţiune cu efective mărite, în orașul Cugir. Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale,...
Pe drumul de intrare în Cugir privirea nu mai îţi este furată de peisajul pitoresc al orăşelului înconjurat de dealuri şi munţi. Un fum alb se...
După ce în cotidianul Unirea am scris un articol legat de exploatarea unor suprafeţe de pădure din munţii Cugirului (într-un mod legal sau mai puţin legal),...
Managerii a cinci firme din Cugir care au ca obiect de activitate confecționarea articolelor din lemn și-au exprimat dorința ca în cadrul Colegiului Tehnic „ID Lăzărescu”...
În urma unui control comun efectuat de poliţişti împreună cu specialişti silvici, la două societăți comerciale din Cugir, au fost constatate nereguli pen care au fost aplicate...
După scandalul balastierelor din localitatea Balomir (Șibot), unde oamenii au organizat mai multe proteste, pentru că au început să le crape pereții caselor din cauza camionanelor...