În preajma comemorării zilei de naștere a poetului național Mihai  Eminescu, 15 ianuarie 1850, se cuvine să scoatem din uitare anumite aspecte ale vieții și operei acestuia.

Picătură cu picătură, toate acestea pot contribui la apropierea de adevăr privind deslușirea unor mistere și umbre din viața maestrului poeziei românești.

În toamna anului 1866 la Sibiu s-au întâlnit doi mari viitori titani ai culturii românești: Mihai Eminescu(1850-1889) și Nicolae Densușeanu(1846-1911).

Motivele vizitei tânărului Eminescu la Sibiu, pentru a-l întâlni pe Densușeanu erau cât se poate de serioase. Atât contemporanii poetului cât și cercetătorii operei lui au deslușit atracția lui față de Ardeal, față de istoria locuitorilor din această provincie românească.

Întâlnirea dintre Eminescu și Densușeanu a avut loc într-un context  mult mai complex, când poetul venea la Blaj pentru continuarea studiilor, dar și faptul că îl atrăgea întreg spațiu al Ardealului.

Cu trecerea timpului s-a constituit un capitol bogat și complex de cercetare eminesciană, ,,Eminescu și Transilvania” în care găsim aspectele definitorii pentru universul artistic al poetului național.

Iată câteva elemente biografice fundamentale care demonstrează că Eminescu este de neconceput fără Transilvania: dascălul său din Cernăuți, Aron Pumnul, era ardelean din Cuciulata Făgărașului și unul din fruntașii revoluției transilvane  de la 1848; cercetările mai noi de istorie literară au stabilit că ascendenții pe linie paternă ai poetului erau originari din Ardeal, din împrejurimile Blajului.

Poetul debutează într-o revistă ardeleană, în ,,Familia” lui Iosif Vulcan; tot într-o revistă ardeleană, ,,Federațiunea”, debutează și publicistic. Tor lui Iosif Vulcan îi datorează și numele ce a devenit o stea fixă a literaturii române(schimbând Eminovici cu Eminescu), scriind rânduri elogioase la debut:,,Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre, acestui june de numai 16 ani, care cu cele dintâi poezii ale lui ne-a surprins plăcut”.

De altfel întreaga perioadă a poeziei eminesciene va fi găzduită în revista ,,Familia”.

Muza inspiratoare a lui Eminescu, și marea sa dragoste, Veronica Micle (n. Ana Câmpeanu), era originară din Năsăud și pribegise cu familia peste munți, stabilindu-se la Iași, după 1848.

În toate etapele vieții, între prietenii lui Eminescu găsim ardeleni. La Cernăuți era prieten cu Ionel Neamțu, din ținutul Năsăudului; la Blaj se va împrieteni cu Filimon Ilea, Ștefan Cacoveanu, Grigore Dragoș, cărora le dedică poezii și le dăruiește cărți. Cu unii dintre ei va continua prietenia și pe timpul studiilor  la Viena, iar când se gândește  în 1871, la sărbătorirea jubiliară de la Putna, pentru pomenirea lui Ștefan Cel Mare, una dintre cele mai patetice invitații o adresează ,,junimii studioase” de la Blaj.

Tot în Ardeal îl are ca mare prieten pe poetul Ioan Slavici, care i-a fost alături în momentele de cumpănă sufletească.

Mihai Eminescu scria în 1882: ,,Întâmplarea m-a făcut ca din copilărie încă, să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciș și în curmeziș până în Tisa și Dunăre”.

Poetul național a făcut trei călătorii în Transilvania în anii adolescenței.

Cea mai importantă este cea din primăvara anului 1866, având drept scop cunoașterea Blajului. Un rol important în hotărârea de a face aceste călătorii l-a jucat Aron Pumnul, care deși nu i-a fost lui Eminescu profesor  la clasă, se bucura în Bucovina de o mare autoritate, ca revoluționar de la 1848 în Transilvania. Aron Pumnul a fost ca un ,,apostol al deșteptării naționale în Bucovina”. În însemnările sale îl definea pe poet ca ,,…fiul meu de suflet”.

În ,,lecțiile” lui Aron Pumnul, Eminescu a ascultat ca de la un profet despre Școala Ardeleană și despre Revoluția de la 1848.

Când Eminescu numește Blajul ,,Mica Romă”, se gândea de bună seamă la ce îi spusese Aron Pumnul despre dascălii Blajului , care făcuseră din conștiința originii noastre romane un argument pentru afirmarea dreptului la viață a urgisitului popor român din Ardeal.

Perioada șederii la Blaj a poetului își va găsi ecoul în opera sa: poezie, dramartugie, proză, problemele istoriei transilvane.

Dar scrierea care sintetizează cel mai sintetic experiența întâlnirii lui Eminescu cu Transilvania și îndeosebi cu Blajul este romanul „Geniul pustiu”, care în fond este un jurnal al revoluției de la 1848, prezentat poetului de unul din amicii săi, blăjanul Ioniță Scipione Bădescu.

George Călinescu remarca, pe bună dreptate, că odată cu călătoria din 1866, Eminescu ieșea din vârsta copilăriei.

În așteptarea ajutorului financiar de la tatăl său pentru a se înscrie la școală, pentru a urma clasa a VII-a, Eminescu mai zăbovește la Blaj o perioadă, dar are timpul necesar să se deplaseze și la Alba Iulia pentru a participa la adunarea anuală a ,,ASTREI”, în zilele de 27-28 august 1866.

Este găzduit de Filimon Ilea la Seminarul din Blaj până către sfârșitul lui septembrie 1866.

Nu se înscrie totuși la școala din Blaj și în toamna acestui an se hotărăște să plece la București.

În septembrie poposește deci la Sibiu, pentru a-l cunoaște pe studentul Densușeanu, amândoi fiind colaboratori la revista ,,Familia” lui Iosif Vulcan.

La Sibiu este primit frățește de Ion Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic de acolo și de Nicolae Densușeanu, student la academia de drepturi din acest oraș.

Ioan Lepădatu i-a fost mentor cât timp a zăbovit la Sibiu, conducându-l pe la locurile demne de văzut în oraș și vecinătate, ducându-lși la mormântul lui George Lazăr de la Avrig

Este găzduit de Densușeanu timp de trei zile, l-a îmbrăcat și la hrănit, așa cum scrie acesta în amintirile sale.

Ce au povestit ei în cele trei zile pe care le-au petrecut împreună, nu vom ști.

Interesant este că după această întâlnire cei doi nu s-au mai văzut în cursul vieții.

Se crede că un efect al întălnirii este că Densușeanu a renunțat la a scrie poezie și imediat publică în revista ,,Familia” primul său studiu de mitologie comparată:,,Scrutări mitologice la români”, lucrare care îi deschide drumul spre monumentala lui operă ,,Dacia Preistorică”.

La răndul său, Eminescu se va apleca cu o mai mare insistență asupra studiului istoriei publicând în decursul vieții numeroase articole și texte de factură istorică.

Pe timpul celor trei zile Eminescu i-a cerut ajutorul lui Densușeanu pentru a trece granița în România, deoarece nu avea pașaport pentru Transilvania.

Densușeanu face apel la un bun prieten din Rășinari, preotul Bratu, bunicul lui Octavian Goga, pentru a-i da pe cineva din poporenii săi care să-l treacă pe potecile rășinarilor în România.

Și astfel Eminescu ajunge la București și de aici mai departe spre alte zări, acolo unde viața îi oferă noi și noi oportunități de afirmare și de maturizare în creația lui literară.

Col(r) lector univ. dr. ing. Constantin AVĂDANEI,
Președintele Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”