Rămâi conectat

Economie

Mai mulți sindicaliști de la uzinele de la Cugir protestează în faţa Prefecturii Alba

Cugir INFO

Publicat

în

protest-sindicate-cugir-prefectura-albaAproximativ 100 de sindicalişti din cadrul uzinelor din la Cugir protestează începând cu ora 12.00 în faţa sediului Instituţiei Prefectului Alba. Acțiunea de pichetare de astăzi face parte din campania națională a Blocului Național Sindical intitulată “Guvernați pentru români, guvernați pentru România!”

Protestatarii fac parte din sindicatele „Apărarea“ şi „Sindicatul liber“ constituite în cadrul SC Cugir SA, respectiv Fabrica de Arme SA. Cele două sindicate din Cugir sunt afiliate la confederaţia naţională Cartel Alfa şi la blocul Naţional Sindical.

După circa 20 de minute de protest cu vuvuzele și sirene, prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer i-a invitat pe liderii de sindicat la discuții în sediul instituției pichetate.

Manifestația de la Alba Iulia face parte dintr-o serie de acțiuni de protest organizate în toate orașele în care BNS are sindicate afiliate, iar potrivit organizatorilor, campania va continua cu astfel de acțiuni în fața Guvernului.

Principalele revendicări ale protestatarilor vizează crearea de locuri de muncă, creșterea salariului minim pe economie, stoparea creșetrii alarmante a prețului la utilități, educația și sănătatea publică, asistență socială, respingerea proiectului superficial privind descentralizarea României, șamd.

Sindicatul Liber Cugir este majoritar în filiala Alba a BNS și are propriile revendicări:

-Modificarea legii bugetului pe 2014, asfel încât la SC UM Cugir SA să poată fi făcute creșteri salariale.
Sindicaliștii au autorizație de protest până la orele 14.00.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. sindicalist

    29.10.2013 la 9:28

    Si uite asa oamenii de rand au mai fost pacaliti inca o data de clasa politica… si, probabil, vor fi pacaliti in mod similar de fiecare data cand vor fi alegeri. Sa le fie rusine celor de la USL pentru ca de data asta poporul si-a cam pus ultima speranta in ei insa pana acum nu vedem nimic concret in imbunatatirea nivelului de trai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna SĂLIȘTEA, la data de 27 ianuarie 2026

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 27 ianuarie 2026, pe raza comunei SĂLIȘTEA.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna SĂLIȘTEA și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CATADAV DESSERT SRL COFETAR 1 0765563209
CATADAV DESSERT SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1 0765563209
CATADAV DESSERT SRL ALTI MUNCITORI ÎN SERVICII PENTRU CURATENIE 1 0765563209
CATADAV DESSERT SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1 0765563209
AURORIS FOOD SRL DIRECTOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0767538624
AURORIS FOOD SRL LUCRATOR COMERCIAL 1 0767538624
AURORIS FOOD SRL AJUTOR BUCATAR 1 0767538624
AURORIS FOOD SRL FEMEIE DE SERVICIU 1 0767538624

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 27 ianuarie 2026

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 27 ianuarie 2026, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2 0745619243
SC KEVIN DESIGN SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 3 0762147301
AGOMI HOUSE SRL ALTI MUNCITORI ÎN SERVICII PENTRU CURATENIE 1 0736627565
AGOMI HOUSE SRL Gradinar 1 0736627565
ALPINA TEC LOGISTIC SRL BUCATAR 5 alpinateam.hr@gmail.com
ALPINA TEC LOGISTIC SRL AJUTOR BUCATAR 5 alpinateam.hr@gmail.com
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 5 alpinateam.hr@gmail.com

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna ȘIBOT, la data de 20 ianuarie 2026

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 20 ianuarie 2026, pe raza comunei ȘIBOT.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna ȘIBOT și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
SC TARGUL LEMNARULUI SRL MANAGER 1 0769723344
SC TARGUL LEMNARULUI SRL TÂMPLAR MECANIC LA RINDELUIT 1 0769723344
SC TARGUL LEMNARULUI SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1 0769723344

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir