Rămâi conectat

Actualitate

Întelepciunea vârstnicilor, sursă de inspirație pentru tinerii din parohia Vinerea II

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul Centrului Catehetic al parohiei Vinerea II s-a dezvoltat un proiect inițiat de către pr. dr. Adrian Cebotari și prof. Luminița Cebotari, întitulat „Satul românesc și călăuzele sale spirituale”.

Activitatea vizează împărtășirea experienței celor vârstnici, fapt ce constituie un factor de inspirație prin cuvânt și prin faptă pentru întreaga comunitate, într-o întâlnire cu tinerii din parohie.

Vârstnicii au reprezentat dintotdeauna chintesența unei comunități. De aceea, ei trebuie apreciați și respectați, constituind un tezaur neprețuit și o valoare inestimabilă a societății. Prin această întâlnire s-a urmărit sensibilizarea tinerilor față de instituția uceniciei, prin care să se continue anumite tradiții specifice localității, formarea unui comportament care să stimuleze respectul față de vârstnici, încurajarea tinerilor spre cercetarea celor în vârstă și formarea unei comuniuni cu aceștia, familiarizarea cu experiența lor, respectiv antrenarea în discuții privitoare la conștiința lucrătoare și libertatea responsabilă.

În dialog cu tinerii creștini, împărtășind din propriile experiențe și trăiri, s-au aflat: prof. Laura Teban (director al Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihu” din Vinerea), prof. Luminița Cebotari, prof. Mihaela Szilágyi-Tomoiu (coordonator al Comitetului parohiei Vinerea II), înv. Ana Herlea, Maria Ștefănescu (educator pensionar), Vasile Dumitru (scriitor), Angela Pinca și subsemnatul, ing. Dorin David (președinte al Societății Culturale „Vinereana” și consilier de imagine în parohia Vinerea II.

Ing. Dorin David


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Dosar de cercetare penală, deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în urma incendiului produs vara trecută la Uzina Mecanică Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Nicio persoană nu este urmărită penal în cazul incendiului produs în vara anului trecut la Uzina Mecanică (UM) Cugir, într-una din halele destinate depozitării muniției, în cauză fiind efectuate în continuare cercetări ”in rem” (cu privire la fapte).

Potrivit unui răspuns transmis miercuri, la solicitarea AGERPRES, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, dosarul penal ”se află în faza ‘in rem’, fiind efectuate cercetări, sub supravegherea unui procuror, de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, raportat la comiterea infracțiunilor de distrugere din culpă (…) și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătatea în muncă (…)”.

În urmă cu câteva luni, Parchetul a transmis că cercetările în cazul incendiului produs în 2 august 2025 erau efectuate ”in rem”, iar ”în ipoteza în care apar date sau împrejurări noi se poate dispune schimbarea încadrării juridice sau extinderea urmăririi penale”.

Procurorii au susținut atunci că nu există indicii cu privire la existența unor acte de sabotaj, primele constatări arătând că incendiul ar fi pornit de la o încăpere a halei în care era depozitată necorespunzător o cantitate mare de pulbere pirotehnică, de diferite tipuri.

Conform unui comunicat transmis, în august, de către unitatea de parchet, ”din primele constatări rezultă faptul că incendiul a pornit de la o încăpere a halei în care era depozitată necorespunzător o cantitate mare de pulbere pirotehnică, de diferite tipuri, iar ulterior s-a extins către partea din hală în care era depozitată muniția”.

Procurorii menționau faptul că, ”la momentul de față, ancheta fiind într-un stadiu incipient, nu se pot emite concluzii certe cu privire la cauzele aprinderii pulberii, însă nu există indicii cu privire la existența unor acte de sabotaj”.

Au fost audiate mai multe persoane, au fost ridicate imagini video și documente de gestiune, de evidență a accesului, documente tehnice și de protecția muncii, instrucțiuni și proceduri. De asemenea, au fost prelevate probe criminalistice, materiale și echipamente ce urmau a fi expertizate.

Potrivit Parchetului, în incendiul care a cuprins una dintre halele destinate depozitării muniției a fost distrusă cantitatea de 51.120 de bucăți cartușe calibrul de 14,5 și 5,56, dintr-un total de 727.760.

După producerea incendiului, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul IPJ Alba și specialiști din cadrul Institutului Național Criminalistic din cadrul IGPR. pentru a efectua cercetarea la fața locului, fiind asistați de reprezentanți ai Insemex Petroșani.

Nu au fost înregistrate victime omenești. Angajații fabricii se aflau atunci în concediu.

La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre, pistoale automate și semiautomate de calibru 9 mm, accesorii. Uzina din Cugir a fost înființată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier și Oțel. În 2004, societatea s-a împărțit în UM Cugir și Fabrica de Arme.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Actiune de deszăpezire a aleilor din curtea Spitalului Orășenesc Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Miercuri, 14 ianuarie 2026, o parte dintre angajații Spitalului Orășenesc Cugir, alături de managerul Arion Florin, au inițiat o acțiune de deszăpezire a aleilor din curtea spitalului.

„Prin acest demers, s-a urmărit menținerea accesului în condiții de siguranță pentru pacienți, aparținători și toți cei care tranzitează unitatea, într-o perioadă în care condițiile meteo pot îngreuna circulația. Acțiunea reflectă spiritul de responsabilitate și implicare al personalului spitalului — atât medical, cât și administrativ — care a acționat împreună pentru buna funcționare a instituției și pentru asigurarea unui mediu sigur și accesibil”, au transmis reprezentanții Spitalului Orășeensc Cugir.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Joi, 15 ianuarie 2026: Ziua Culturii Naționale, la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir găzduiește joi, 15 ianuarie 2026, ora 17.00 manifestarea: Ziua Culturii Naționale, în cadrul căreia va avea loc un recital în interpretarea unora dintre cei mai talentați muzicieni din județul Alba: Recital Cameral George Enescu, unde își dau concursul: Mihaela Roșu – vioară; Emma Damian – flaut; Iulia Pârjol – pian; Roxana Rusan – soprană; Ovidiu Pârjol – pian.

Recitalul va fi urmat de momente poetice alături de membrii Cenaclului Cultural „Cugiria”.

„Seara se va încheiat cu un ceai cald și o dezbatere a Calendarului Cultural pentru anul acesta, dezbatere la care vă invităm cu drag să veniți cu propuneri și, de ce nu, să vă implicați ca parteneri în derularea unora dintre viitoarele proiecte. Cultura este una dintre cele mai frumoase țesături invizibile ale unei comunități. Vă așteptăm să ne fiți alături și în acest an”, este mesajul adresat de directorul Centrului Cultural Cugir, Diane Dobrean.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir