Actualitate
„Ce fac când am obosit, dar mai am de alergat?” – reuniune dedicate tinerilor, organizată la Cugir
Marți, 31 martie 2026, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, a avut loc o întâlnire dedicată tinerilor, organizată în cadrul unui frumos parteneriat între Centrul pentru Tineri al Catedralei din Cugir, coordonat de părintele Adrian Cebotari, și Young Life Alba Iulia.

Evenimentul desfășurat sub tema „Ce fac când am obosit, dar mai am de alergat?” a reunit aproximativ 35 de tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, dornici să participe la o experiență nouă, dinamică și plină de sens. Această colaborare a luat naștere din dorința comună de a-i implica activ pe tineri în viața comunității și de a le oferi un cadru în care să se simtă înțeleși și valorizați. Biserica își propune să se apropie de tineri „pe limba lor”, iar partenerii de la Young Life aduc experiența necesară în lucrul cu aceștia, prin metode adaptate nevoilor și preocupărilor lor.
Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul unor tinere implicate din cadrul Centrului pentru Tineri: Iulia Stati, Alina Neag, Gabriela Roșca, Delia Toderescu, Olimpia Bulbucan, Isabela Poroh, Alexia Suciu și Andreea Predescu, a căror dedicare a contribuit la buna desfășurare a activității.
Programul a fost structurat în stilul binecunoscut al întâlnirilor Young Life, numite „cluburi” – întâlniri interactive și relaxate, în care tinerii participă la jocuri energizante, activități de grup, momente muzicale, scenete și discuții cu mesaj relevant pentru viața lor. Aceste cluburi nu sunt doar simple întâlniri recreative, ci spații de conectare autentică, unde fiecare tânăr este încurajat să se exprime, să lege prietenii și să descopere valori care îi pot ghida în viață.
„Fiind prima întâlnire de acest fel organizată la Cugir, atmosfera a fost una de entuziasm și deschidere. Tinerii s-au bucurat de momente de comuniune, de interacțiuni sincere și de o stare de bine care a transformat această experiență într-una memorabilă. Zâmbetele, energia și implicarea lor au arătat cât de necesare sunt astfel de inițiative în viața comunității”, a transmis părintele Adrian Cebotari.
La final, părintele Adrian Cebotari a adresat mulțumiri reprezentanților Young Life Alba Iulia pentru colaborare și implicare, Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir pentru sprijinul oferit prin punerea la dispoziție a spațiului și a logisticii necesare, precum și tuturor tinerilor participanți, care au dat viață acestei întâlniri prin prezența și entuziasmul lor.
„Această primă experiență deschide drumul unor viitoare întâlniri, menite să aducă și mai mulți tineri împreună, într-un cadru în care prietenia, credința și bucuria de a fi împreună devin repere importante”, a precizat părintele Cebotari.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Bărbat din Cugir, reținut după ce ar fi agresat un adolescent de 17 ani într-un local
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe. Acesta ar fi agresat un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict izbucnit într-un local din oraș.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 12 august 2026. Cei doi s-ar fi aflat într-un local din Cugir, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi lovit pe tânărul de 17 ani.
Polițiștii din Cugir au continuat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și au dispus, în data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Vineri, 14 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate în acest caz.
Actualitate
Vacanță activă pentru copiii din Cugir. Ateliere și activități recreative organizate de Direcția de Asistență Socială
Vacanța de vară vine cu jocuri, timp liber și noi experiențe pentru copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” din Cugir. Pe perioada vacanței, Direcția de Asistență Socială Cugir organizează o serie de activități educative, recreative și practice, menite să le ofere celor mici un program atractiv și util.

În lipsa programului școlar, organizarea timpului liber poate reprezenta o provocare atât pentru familii, cât și pentru comunitate. Prin activitățile desfășurate la centru, copiii au la dispoziție un spațiu sigur în care se pot juca, învăța și socializa.
Programul include ateliere practice, jocuri educative, activități artistice și sportive, precum și activități de educație pentru sănătate. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi domenii și preocupări noi, într-un cadru prietenos și adaptat perioadei de vacanță.
Dincolo de componenta recreativă, activitățile urmăresc dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, stimularea creativității și descoperirea aptitudinilor personale. În același timp, interacțiunea dintre copii contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cugir consideră că astfel de programe pot contribui și la reducerea riscului de marginalizare socială, oferindu-le copiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mediu sigur și stimulativ.
Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” își propune astfel să transforme vacanța într-o perioadă a descoperirilor, a prieteniei și a învățării prin joc, punând în centrul activităților nevoile și dezvoltarea copiilor din comunitatea locală.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia