Sport
„Roș-albaștrii”, remiză în primul meci din play-off: Metalurgistul Cugir – SCM Zalău 1-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir a început play-off-ul, cu o remiză, 1-1 (0-0), acasă cu SCM Zalău. Golul gazdelor a fost înscris de Petra (57), iarăși eroul gazdelor, la fel ca în partida decisivă cu Viitorul Arad, de acum două săptămâni.

Elevii lui Lucian Itu au punctat într-un act secund dominat de vizitatori și au fost aproape de o victorie uriașă, însă au fost egalați în minutul 84 de rezerva Brîncoveanu. O contribuție majoră la acest rezultat a avut portarul gazdelor Rareș Pop, cu 4-5 intervenții extraordinare.
Ocazie mare Cugir, șut-centrare P. Pahone, deviat în transversală, urmat de un șut în diagonală, alături (8). Dat (17), șut de la 18 metri, paradă excelentă R. Pop. Un prim act dominat de amifitrioni, care însă nu au avut luciditate în careul advers. În actul secund, Zalău a devenit mult mai periculoasă. R. Pop (51) intervenție senzațională la capul lui D. Pop. Iarăși reflex salvator al portarului cugirean, la reluarea lui Nagy (53).
Șut Mihăilă (57) în bara stânga și Petra a reluat în poarta goală, o deschidere de scor ce a stârnit bucuria pe arena cugireană. Ocazie mare Cană (63), paradă R. Popa, și apoi Dande a tras alături din careul mic. Danale (73) a solicitat un penalty, o fază la limită. Brîncoveanu (77) a trimis slab din careu. Cană (80), iertat de eliminare la un arac asupra lui Petra. Rezerva Brîncoveanu (84) a egalat cu un șut deviat de la marginea careului, care l-a păcălit pe bravul R. Pop. Cugirul a rezistat asaltului, un rol însemnat având portarul R. Pop, care a menținut plasa imaculată (3, intervenții excelente la 0-0).
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: R. Pop – Sanchez (81, Tăban), Liubashov, S. Itu, Kiraly (81, Cunțan) – Șaucă/ cpt. (77, B. Minteuan), Udrea, P. Pahone (86, Suciu), Mihăilă – Goronea (86, Bura), Petra; rezerve Berța, P. Păcurar, Vitinha, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
SCM Zalău: D. Moldovan – M. Radu, Cană, D. Pop, Cherecheș – Nagy (62, A. Istrate), Dat, M. Stancu (26, Luca; 69, Llullaku), Danale – S. Pop/cpt. (62, Egri), Naghiu (62, Brîncoveanu); rezerve Giurciuca, Pojar, Jula, Dohan. Antrenor: Ștefan Odoroabă.
În etapa viitoare, care se va disputa vineri, 10 aprilie 2026, de la ora 17.00, Metalurgistul va evolua în deplasare, pe terenul formației Unirea Tășnad.
FOTO: Sorin GIURCA
Sport
„Roș-albaștrii”, doar egal în Banat: Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1)
Metalurgistul Cugir a obținut doar un egal, în meciul disputat în deplasare, cu Politehnica Timișoara 2, scor 1-1 (1-1) cu toate că a fost la cârma jocului în cea mai mare parte a timpului și a irosit o mulțime de ocazii.

Scorul a fost deschis de timișoreni prin Andrei Gavrilă (min. 34) iar cugirenii au egalat prin Florin Bura (min. 44) care a reluat în plasă o centrare venită de la Igwe. Acest egal poate fi considerat mai degrabă un semi-eșec pentru „roș-albaștri”, care au luat un singur punct în utlimele două jocuri.
• Au evoluat formațiile:
Politehnica Timișoara 2: Ungureanu – Fiț, Stanciu Popescu (67, Oprea), Micșa, Pojar – Ciucur (90, Crișanov), Burlacu, Gavrilă (cpt.) – Dudău (90+1, Sturz), Crețu, Mihăescu. Rezerve: Brașoveanu, Stoicovici, Sălceanu, R. Popescu, Basarabă, Dima. Antrenor: Alin Paleacu.
Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran (83, Păcurar), Balaur, S. Itu, Igwe (73, Kiraly) – Șaucă (cpt.) (83, Goronea), Butnariu (67, G. Cristea), Mâlnă (83, Păcurar), P. Pahone – Cocan, Bura. Rezerve: B. Avram, Liubashov, Adam, G. Andriuc. Antrenor: Lucian Itu.
Sport
Nou eșec al „roș-albaștrilor” pe propriul teren: Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2)
Metalurgistul Cugir a pierdut pe teren propriu, scor 1-3 (1-2), partida cu Viitorul Arad, din etapa a șasea a Seriei a 7-a din Liga a 3-a. Confruntarea era una importantă pentru ambele formații în perspectiva luptei pentru calificarea în play-off, iar succesul obținut de arădeni le oferă acestora un avantaj în cursa pentru locurile fruntașe.

Pentru „roș-albaștri”, eșecul este cu atât mai greu de digerat cu cât echipa rămâne cu o singură victorie în actualul sezon de Liga a 3-a.
Viitorul a lovit de două ori în prima repriză
Gazdele au avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 17, când Șaucă a încercat o execuție spectaculoasă din foarfecă, însă mingea nu a găsit drumul spre plasă.
Viitorul Arad a fost mai eficientă și a deschis scorul în minutul 24. Experimentatul Hlistei a profitat de o respingere a lui Herlea și a trimis mingea în plasă pentru 0-1.
Arădenii și-au mărit avantajul în minutul 34. Ghergar a prins un șut precis, la colțul lung, iar Metalurgistul se vedea condusă cu 0-2.
„Roș-albaștrii” au reacționat înainte de pauză. În minutul 44, Șaucă a redus diferența după o centrare trimisă de Păcurar, iar gazdele intrau la cabine cu speranțe pentru partea secundă: 1-2.
Viitorul a închis meciul
Metalurgistul a încercat să revină în joc după pauză, însă arădenii au gestionat bine avantajul.
În minutul 66, Larosa a înscris pentru 1-3, finalizând pasa lui Sas.
Cugirenii nu au mai găsit răspunsul necesar pentru a relansa partida, iar Viitorul Arad a plecat de la Cugir cu toate cele trei puncte.
Pentru Metalurgistul Cugir, rezultatul reprezintă o nouă lovitură în tentativa de a se apropia de zona play-off-ului. După șase etape, „roș-albaștrii” rămân cu un singur succes și vor avea nevoie de o reacție rapidă în următoarele runde pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în lupta pentru primele poziții.
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran, Balaur, S. Itu (67, Kiraly), Igwe – Bugnariu (46, G. Andriuc), Udrea (73, Tăban), Mâlnă (46, Bura), P. Pahone – Șaucă (cpt.), Păcurar (46, Cocan). Rezerve: B. Avram, Sebaș, Adam, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
Viitorul Arad: R. Rusu – Clej, Lobonț, Pantea (cpt.), Filimon – Baffour, Mendy – Larosa (81, Ștef), Sas (89, Hațegan), Hlistei – Ghergar (90+2, Butar). Rezerve: Sturza, Tănasă, Cioara, Piț, Catanzariti, Vasilije. Antrenor: Cristian Sculici.
FOTO: Sorin GIURCA
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia