Festivalul ”Toamna Cugireană” are loc în acest an între 19 și 21 septembrie, în orașul de la poalele Drăganei. Piese de teatru, concerte, muzică malteză, parada...
Noua conducere a Spitalului Orăşenesc Cugir îşi propune să asigure în primul rând un management corect şi eficient, astfel încât activitatea cadrelor medicale de la nivelul...
În cursul acestui sfârșit de săptămână va avea loc cea de-a XVII- a ediție a festivalului „Toamna Cugireană”, pe scena amplasată în Piața Consiliului Europei din...
Povestea vieţii unui legionar din Cugir, în Franţa, Canada şi Statele Unite. Acum câteva zile am primit de la un colaborator al ziarului „Curentul internaţional”, din...
Aproximativ 300 de credincioşi au luat parte ieri seară, la slujba de sfinţire a celor două troiţe înălţate în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir,...
În cadrul Casei Orăşenești de Cultură din Cugir s-au desfăşurat astăzi, 10 septembrie 2014, lucrările celei de-a II-a Conferinţe Naţionale Multidisciplinare „Profesorul Ion D. Lăzărescu –...
Potrivit unor surse demne de încredere, începând cu data de 5 septembrie a.c., funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Cugir va fi ocupată de Florin...
De la cei trei copii pe care i-a crescut se bucură acum de 12 nepoţi, 8 strănepoţi,… pe drum mai fiind un stră-stră-nepot. S-a născut la...
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Cugir a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism ale cărui plăcuțe de înmatriculare...
Revenirea lui Marius Opric ca principal la Metalurgistul Cugir a fost de bun augur, cugirenii impunându-se cu 2-0 (0-0) în meciul de pe teren propriu împotriva...
Ultimele comentarii