Rămâi conectat

Actualitate

Blocul „NATO” din Cugir a intrat în… Uniunea Europeană!

Cugir INFO

Publicat

în

Blocul în care locuiesc mai bine de 200 de cetăţeni de etnie romă din Cugir a fost reabilitat cu fonduri europene în cadrul proiectului integrat  ”Incluziv – investiție europeană privind dezvoltarea socială în Cugir”.

Cunoscut ca ”Blocul NATO” din cauza stării avansate de degradare şi a condiţiilor deplorabile de trai, acesta şi-a schimbat cu totul imaginea ca urmare a lucrărilor care au avut loc în ultimele două luni. Familiile care locuiesc aici au în sfârşit apă curentă, au toalete în locuinţe şi un sistem de canalizare funcţional, au geamuri termopan, curent pe casa scării şi spaţii comune decente şi curate.

”Vorbim de o normalitate de care locatarii acestui bloc nu au avut parte de peste 30 de ani. Prin proiectul pe care-l derulăm, administraţia locală alături de partenerii săi doresc să sprijine aceste persoane și familii rome, oferindu-le egalitate de șanse în comunitatea în care trăiesc” a declarat managerul de proiect, Dan Cherecheș.

Până în acest moment au fost realizate lucrări de reabilitare a acoperișului, anvelopare și termoizolare, inclusiv finisaje interioare în spațiile comune. S-au refăcut instalațiile electrice, instalațiile de apă și de canalizare și au fost înlocuite obiectele sanitare din majoritatea locuințelor, urmând să se introducă instalația de gaze naturale la nivelul blocului.

Dan Cherecheș mai spune că „importanța strategică a acestui proces de lucrări de reprarații/modernizări a celor 68 de locuințe care fac parte din acest bloc denumit în mod peiorativ ”Blocul NATO”, este reliefată de faptul că dacă proiectul nu s-ar fi derulat, șansele ca aceste familii să aibă fondurile necesare de reabilitare erau egale cu zero, în condițiile în care multe dintre ele au dificultăți în a-și asigura traiul zilnic. Astfel, în lipsa proiectului, cele peste 200 de persoane erau condamnate să trăiască în continuare în condiţii inumane, imobilul fiind un iminent focar de infecţie, cu efecte negative asupra întregii comunităţi”.

În baza proiectului integrat  ”Incluziv – investiție europeană privind dezvoltarea socială în Cugir”, persoanele rome din Cugir beneficiază inclusiv de acces la educație, formare profesională, antreprenoriat, servicii medico-sociale și de sprijin în rezolvarea problemelor legate de acte de stare civilă și de proprietate. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POCU 2014-2020.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Cugirean de 38 de ani cercetat de polițiști, după ce a condus fără permis o autoutilitară și a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei femei, la intersecția dintre DN 7 și DJ 704

Cugir INFO

Publicat

în

La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, la intersecția cu DJ 704, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea o autoutilitară, pe sensul de mers Sebeș-Cugir, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Municipiul Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Cugir, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din verificări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere fără permis de conducere.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 30 ianuarie 2026, la Cugir are loc cea de-a X-a ediție a evenimentului „Ziua VERDE”

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 30 ianuarie 2026, evenimentul „Ziua Verde” își va consuma a zecea ediție, în orașul Cugir. Cu această ocazie, pe parcursul zilei amintite, se vor pune în aplicare mai multe facilități în urbea de la poalele Drăganei.

Este vorba, înainte de toate, de transport public gratuit. Pentru cetățenii care doresc să folosească autobuzele ca mijloc de transport local, acestea vor fi gratuite în această zi.

De asemenea, circulația va fi permisă exclusiv pietonilor și bicicliștilor pe strada Alexandru Sahia, pe tronsonul cuprins între Catedrală și Banca Transilvania.

Este vorba de o inițiativă menită să promoveze o comunitate sustenabilă și un oraș mai prietenos cu mediul.

„Ziua Verde” la Cugir este un eveniment marca Just Streets Cugir.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Medicul Terezia Mureșan Samoilescu din Cugir, participare la Congresul Internațional din Paris dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice

Cugir INFO

Publicat

în

La Palatul Congreselor din Paris – Franța, se desfățoară în perioada 29 – 31 ianuarie 2026 ,,IMCAS (International Master Course on Aging Science) World Congres”, eveniment la care a fost invitată să participe și medicul chirurg din Cugir, Dr. Terezia Mureșan – Samoilescu.

Este unul dintre cele mai prestigioase congrese internaționale dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice. Potrivit mediului din orașul de la poalele Drăganei, IMCAS reprezintă un reper global în inovație medicală, educație continuă și schimb de expertiză la cel mai înalt nivel.

„Participarea la această manifestare susține angajamentul meu pentru perfecționare continuă, acces la cele mai noi tehnici și tehnologii și oferirea unor servicii medicale sigure, moderne și adaptate celor mai înalte standarde internaționale. Ne întoarcem mereu cu cunoștințe noi – pentru ca pacienții noștri să beneficieze de tot ce este mai bun în medicina modernă”, a dorit să transmită Dr. Terezia Mureșan-Samoilescu.

 

Constntin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir