Ştiri din zonă
Bărbat de 30 de ani din județul Alba arestat după ce a participat la tâlhărirea unei persoane din Hațeg
În data de 31 august 2015, la ora 23:06, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată telofonic de către un martor ocular cu privire la faptul că, pe strada Nicolae Titulescu, din oraşul Haţeg, se află o persoană agresată.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că persoana agresată este un bărbat în vârstă de 52 de ani, din oraşul Hațeg. Acesta a reclamat faptul că, în timp ce se întorcea de la activităţi agricole, pe marginea şoselei de centură a oraşului Haţeg, a fost acostat de două tinere, una dintre acestea sustrăgându-i din buzunarul pantalonilor 40 de lei.
În timp ce partea vătămată alerga după tânără pentru a-şi recupera banii, a fost lovit cu pumnii şi picioarele de doi tineri care le însoţeau pe cele două suspecte.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecta care i-a sustras părţii vătămate suma de 40 de lei. Aceasta este o tânără în vârstă de 18 ani, din orașul Călan, care va fi cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, au fost identificați doi suspecţi, unul în vârstă de 30 de ani, din comuna Berghin, judeţul Alba şi altul în vârstă de 20 de ani, din orașul Hațeg, cu privire la care poliţiştii au stabilit că au agresat fizic partea vătămată, cu scopul de a asigura scăparea suspectei, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg cu propunere de arestare preventivă.
FOTO: ARHIVĂ
Ştiri din zonă
Plăcinte și povățuire pentru post – hrană trupească și sufletească, la Săliștea
Sâmbătă, împreună, cetățenii comunei Săliștea, au trăit un moment încărcat de emoție pentru întreaga comunitate.

Ca pe vremuri, oamenii s-au adunat la rugăciune în bisericuța de lemn cu hramul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil“, cu puține zile înaintea lăsatului secului de Crăciun.
„Ce frumos e când casa e plină, când se aud râsete și povești. Așa a fost după slujbă, la Căminul Cultural „Călin Julescu”, locașul unde comunitatea s-a adunat la plăcinte. Pe mese au fost puse cele mai bune bucate, aduse cu drag de gospodinele noastre, și ne-am bucurat împreună de gustul tradiției și de căldura comunității. A fost o zi plină de emoție, credință și bucurii trăite împreună — o zi care ne-a arătat, încă o dată, cât de frumos e când suntem uniți. Vă mulțumim tuturor celor care ați fost prezenți, care ați adus plăcinte și care ați fost cu noi la rugăciune”, a transmis un credincios din localitate.
Constantin PREDESCU
Ştiri din zonă
Bărbat de 54 de ani din Săliștea cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe DJ 705E
Duminică, 9 noiembrie 2025, în jurul orei 09.00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, DJ 705E, pe raza localității Săliștea, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Săliștea.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,45 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ştiri din zonă
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, prezent în parohia Căstău – protopopiatul Orăștie
Duminică, 2 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Căstău, protopopiatul Orăștie, Episcopia Devei și Hunedoarei.

ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Căstău, județul Hunedoara. În continuare, Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba parastasului pentru binecredinciosul Traian Ioan Bâldea, tatăl părintelui Andrei Bâldea, protopop al protoieriei Câmpeni, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la trecerea în veșnicie. Comunitatea ortodoxă din parohia Căstău este păstorită de către părintele Cosmin Voinea.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „Între viața lui Dumnezeu și viața noastră există moartea, despărțirea sufletului de trup. Moartea este granița la care ne așteaptă Domnul Vieții, singurul Care are nemurirea, Care a pus făpturile Sale sub legea devenirii și a morții. De aceea, noi nu trebuie să ne temem de moarte, ci de felul cum ne prinde moartea, să ne temem de păcat, de moartea sufletească. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: «Un singur lucru este de temut: păcatul. Nu a muri e rău, ci a muri în păcat». Virtuțile morale și faptele bune constituie garanția intrării sufletului în Patria de sus, unde ne așteaptă Hristos, Înaintemergătorul nostru la cer”.
-
Mondenacum 3 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 2 săptămâniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Sportacum 11 luniTriumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 7 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
Nicu
13.09.2015 la 15:16
Completeaza-ti venuturile lucrand acasa! Ai posibilitatea sa castigi 100-285 de euro lunar! Iti trebuie un calculator, cunostinte minime PC, curaj, rabdare, perseverenta si atentie la detalii. Nu este necesara experienta. Instruire gratuita prin mail. Pentru mai multe informatii trimiteti textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com