Din cele 2,7 hectare din Gura Luncii – Tărtăria, unde au fost descoperite celebrele tăblițe cu primul mesaj scris din istoria omenirii, probabil, identificate cu potențial arheologic și cumpărate, parcelă cu parcelă, de către Primăria comunei Săliștea, au mai rămas de achiziționat 0,27 de hectare, ne spune primarul localității, Aurel Stănilă.

Pentru achiziționarea terenului din zona sitului arheologic, Consiliul Județean Alba a alocat 27.700 de lei, bani necesari despăgubirii treptate a proprietarilor. Primarul Stănilă explică însă că, pentru cele 0,27 ha rămase în suspensie, nu pot fi întocmite acte de vânzare – cumpărare deoarece moștenitorii nu au făcut un act de succesiune pe teren, nici întăbularea separată.  Autoritățile din Alba intenționează să înființeze la Tărtăria o rezervație și un muzeu al sitului, unde vor fi expuse piesele descoperite acolo, mai puțin tăblițele, și eventual să reconstituite ”in situ” locuințe găsite în decursul cercetărilor. În ceea ce privește celebrele tăblițe, din care două sunt dreptunghiulare și una are formă discoidală, ele se află, de la descoperirea lor, în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj – Napoca.
Situl arheologic de la Tărtăria – Gura Luncii este localizat lângă halta Tărtăria (la aproximativ 0,2 km nord-est de aceasta), pe un mic promontoriu lung de 300-350 m şi lat de 150 m, pe prima terasă neinundabilă a râului Mureş.
În octombrie 2012, o echipă condusă de arh. exp. dr. Dorel Micle de la Asociaţia Arheo Vest Timişoara a efectuat ridicarea topografică  a zonei cu potenţial arheologic din perimetrul sitului arheologic Tărtăria – Gura Luncii, cu o suprafaţă de aproximativ 14 ha, precum şi prospecţiunea magnetometrică în interiorul zonei mai sus menţionate.
Conform raportului de cercetare arheologică întocmit în urma campaniei din 2013, la care au participat o echipă condusă de prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, directorul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, în colaborare cu specialiști de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, principalele descoperiri de aici au fost o locuinţă de suprafaţă, un număr de 33 de gropi (de stâlp, de provizii şi menajere, majoritatea aparținând culturii Petrești).
Situl, care a dat prilej de polemică, dar și mândrie totodată, prin celebrele tăblițe inscripționate,  a fost descoperit inițial de către Endre Orosz, în anul 1906. Locul a devenit cunoscut în anii 1930 când, Martón Roska a descoperit, în mod accidental, nişte obiecte neolitice, asemănătoare cu cele de la Turdaş. Primele săpături au fost efectuate de către Kurt Horedt, în perioada 1942-1943 când, numai la 0,3 m adâncime, au fost descoperite fragmente de vatră şi fragmente ceramice, aparţinând culturii Petreşti. La 0,6 m adâncime au fost identificate alte vetre, pietre masive de măcinat şi picioare de vas roşii. La adâncimea de 1 m a fost identificat un nivel de lut ars. Fragmentele, numite la acel moment ”Turdaş”, au fost omniprezente. Un an mai târziu au fost descoperite un posibil un bordei, fragmente pictate şi resturi de chirpici, o vatră pe care a fost aşezat scheletul unui copil. Au urmat, în anul 1961, săpăturile efectuate de către Nicolae Vlassa. Acesta menţionează faptul că în partea inferioară au fost identificate fragmente ceramice Bűkk şi Boian-Giuleşti, iar în partea superioară materiale cucuteniene timpurii. În anul 1961, Nicolae Vlassa a recuperat 3 tăbliţe incizate, împreună cu mai multe obiecte depuse ritual, asociate cu oase umane. De-a lungul timpului aceste tăbliţe au stârnit numeroase discuţii între cercetătorii români şi străini, cu privire la autenticitatea lor, circumstanţele în care ele au fost descoperite, datarea, precum şi semnificaţia lor.
Campania arheologică din 2013 a confirmat în mare parte concluziile de interpretare a stratigrafiei propuse de profesorul Gheorghe Lazarovici şi Sabin Adrian Luca (de la Muzeul Brukenthal Sibiu). Arheologii au stabilit că ”stratul Petreşti, respectiv resturile locuințelor de suprafață” a fost distrus în mare parte de lucrări. ”Se mai păstrează gropi de mari dimensiuni care au rolul de a adăposti provizii. Cercetătorii cred că spre partea abruptă a promontoriului se depozitau provizii în vremea culturii Petreşti (fază clasică), aceasta fiind cel mai uşor de apărat. Locuinţele nivelului următor au fost păstrate mai bine şi au mari cantităţi de piatră de râu în dărâmătură. Nivelul are o puternică componenţă vinciană. Către partea sa inferioară apar materiale pictate de tip Lumea Nouă. Apar şi materiale Tisa I în partea superioară a stratului. Locuinţele nivelului nu au fost cercetate în ceea ce priveşte nivelul de călcare, fiind păstrate pentru anii următori. În perspectiva cercetărilor viitoare, se vor deschide suprafeţe de 8/16 m până la calea ferată, în aşa fel încât cercetătorii să aibă o stratigrafie transversală şi câteva secvenţe de-a lungul sitului”, au scris specialiștii în raportul arheologic.
Cele trei tăblițe de lut cu semne pictografice vechi de peste șapte milenii, dovada unor legături directe cu lumea Orientului, despre care unii specialiști, mai ales străini, susțin că ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridică, la peste o jumătate de secol de la găsirea lor, numeroase semne de întrebare și controverse. Cert este că Tărtăria a intrat definitiv în istoria arheologiei mondiale prin descoperirea celor trei artefacte, cu consecințe pentru întreaga preistorie europeană.

Nicoleta IDITA – TOMUŢA