Rămâi conectat

Politică

Voicu Vușcan, deputat PSD Alba: USR continuă numirile politice în companiile de stat

Cugir INFO

Publicat

în

USR continuă numirile pe criterii politice după ce, ani la rând, cât a fost în opoziție, a blamat aceste practici și a clamat meritocrația, profesionalismul și depolitizarea companiilor de stat.

Nicu Fălcoi, vechi membru al USR, a fost numit recent de ministrul Economiei, Irineu Darău – colegul său de partid – în funcția de administrator special al Uzinei Mecanice Cugir, fără o procedură clară și transparentă de selecție.

Această numire politică are loc la aproape 50 de zile de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, perioadă în care miniștrii USR par să se țină cu dinții de funcții pentru a-și numi oamenii în poziții-cheie, bine remunerate.

Pe Nicu Fălcoi nu îl recomandă pentru această funcție activitatea din mediul privat, unde compania pe care a condus-o timp de aproape un deceniu, SC Nicfal Company SRL, a înregistrat datorii uriașe și pierderi în aproape fiecare an. Singura excepție a fost anul în care a raportat un profit de doar 1.159 de lei. De asemenea, nu îl recomandă nici activitatea de la Avioane Craiova, unde Consiliul de Administrație a decis recent să nu îi mai prelungească mandatul de director general, în condițiile în care în perioada mandatului său fabrica a ajuns în pragul falimentului.

După experiența nefastă din mediul privat, USR l-a promovat la Camera Deputaților, iar după ce a fost înlăturat de la Avioane Craiova, este acum înșurubat în funcția de administrator special al Uzinei Mecanice Cugir.

Această numire reprezintă și o palmă dată USR Alba, organizație care fie nu are un om pregătit și competent pentru această funcție importantă, fie este sfidată de conducerea centrală a partidului, care aduce în Alba un om originar din Craiova, cu un traseu politic în județul Timiș.

Solicit Guvernului demis să nu își mai numească, pe ultima sută de metri, prietenii de partid în funcții publice importante. Companiile de stat, precum Uzina Mecanică Cugir, sunt obiective de importanță strategică, nu angajatori pentru membrii USR care rămân fără funcții sau serviciu.

Deputat PSD,
Voicu Vușcan




Politică

Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.

Cine sunt vicepreședinții USR Alba

În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:

  • Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
  • Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
  • Ioan Radu Miclea – Cugir;
  • Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.

Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.

Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.

Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.

Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.

Care sunt prioritățile noului președinte

În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.

Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.

Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir