Actualitate
Bărbat de 45 de ani, trimis în judecată pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 9 ani, la Cugir
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor. Rechizitoriul a fost întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba la data de 16 septembrie 2026, iar dosarul a fost înaintat Judecătoriei Alba Iulia.

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în 25 iulie 2026, la un loc de joacă din orașul Cugir. Minora, în vârstă de 9 ani, ar fi fost abordată de bărbat, care era un cunoscut al familiei minorei.
Conform probelor administrate în cursul urmăririi penale, acesta ar fi convins-o pe copilă să îl însoțească până la autoturismul personal, aflat în apropiere, sub pretextul că îi va oferi apă. Totodată, bărbatul i-ar fi oferit o sumă de bani.
Anchetatorii susțin că, odată ajunși în interiorul autoturismului, inculpatul ar fi comis asupra minorei acte de agresiune sexuală.
În urma cercetărilor, la data de 28 iulie 2026, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a acestuia. Măsura a fost prelungită succesiv și este în vigoare, în prezent, până la 26 septembrie 2026.
Prin rechizitoriul din 16 septembrie, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cauza urmând să fie soluționată de Judecătoria Alba Iulia.
Precizare: Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Conform principiului prezumției de nevinovăție, inculpatul este considerat nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Actualitate
Șofer de 55 de ani din Vinerea, prins băut la volan. Etilotestul a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Vinerea, a fost depistat de polițiștii din Cugir în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2026, când polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit pentru control un autoturism pe raza localității Vinerea.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice.
În toate cazurile prezentate, polițiștii continuă cercetările.
Actualitate
Incursiune în istoria industrială a Cugirului
La Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir a avut loc recent o întâlnire emoționantă, prilejuită de vizita unor oameni care și-au dedicat o parte importantă a vieții activității industriale a orașului.

Pe parcursul vizitei, entuziasmul și emoția au însoțit parcurgerea spațiilor expoziționale, unde exponatele au readus în memorie realizări industriale de odinioară, momente importante și experiențe personale. Pentru cei care au contribuit direct la dezvoltarea industriei cugirene, obiectele expuse reprezintă mai mult decât simple mărturii ale trecutului: ele păstrează fragmente din propriile povești de viață și evocă ani de muncă, implicare și împliniri profesionale.
Ghidul vizitei a fost istoricul dr. Claudiu Purdea, care le-a oferit participanților repere istorice și informații despre evoluția industrială a orașului. Întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu între istorie și experiența directă, în care amintirile și mărturiile celor prezenți au completat informațiile prezentate și au adus noi perspective asupra patrimoniului tehnic al Cugirului.
Dincolo de valoarea lor documentară, exponatele muzeului au devenit puncte de legătură între generații și între trecutul industrial al orașului și oamenii care au contribuit la construirea acestuia. O astfel de vizită reconfirmă importanța păstrării și valorificării memoriei industriale locale, parte esențială a identității Cugirului.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro