Rămâi conectat

Actualitate

Televiziunea Taraf TV se închide. CNA nu i-a prelungit licența de emisie

Cugir INFO

Publicat

în

taraf-tvConsiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de astăzi, să nu prelungească licenţa audiovizuală a Taraf TV, care expiră pe 15 februarie, fapt care presupune că televiziunea ce difuzează în prezent manele şi muzică de petrecere se va desfiinţa.

CNA a analizat, joi, solicitarea societăţii Real Top Media TV SRL de prelungire a licenţei audiovizuale de satelit pentru televiziunea muzicală Taraf TV.

Asociaţii societăţii Real Top Media TV SRL sunt: Silvius Prigoană (30%), Honorius Adrian Prigoană (30%), Rareş Gărduş (20%), Dumitru Mihalache (10%) şi Gheorghe Minea (10%).

„Pentru” prelungirea licenţei Taraf TV au votat doar cinci membri ai CNA (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu), în timp ce „împotriva” prelungirii au votat Laura Georgescu, Monica Gubernat, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea.

Pentru ca Taraf TV să poată funcţiona şi după 15 februarie, ar fi trebuit ca pentru prelungirea licenţei să voteze minimum şase membri ai CNA.

Potrivit discuţiilor din şedinţa CNA, cei mai mulţi membri ai Consiliului au considerat că videoclipurile cu manele care sunt difuzate permanent pe Taraf TV încalcă legislaţia audiovizualului, prezentând femei care mimează actul sexual şi în alte ipostaze degradante. De asemenea, într-un videoclip apărea un minor înconjurat de femei îmbrăcate sumar.

Licenţa audiovizuală a Taraf TV expiră pe 15 februarie, motiv pentru care la acel moment televiziunea trebuie să înceteze emisia.

Rareş Gărduş, acţionar al societăţii care deţine Taraf TV, a declarat pentru MEDIAFAX că va contesta decizia luată de Consiliu.

De altfel, şi Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că reprezentanţii societăţii Real Top Media TV SRL au la dispoziţie două săptămâni în care să conteste decizia CNA. „În aceste două săptămâni se uită la post, pot să se corecteze şi pot să vină la contestaţie”, a spus Laura Georgescu.

Totodată, în şedinţa de joi, CNA a decis să aplice o amendă de 15.000 de lei televiziunii Taraf TV. În plus, Consiliul a aplicat o decizie de intrare în legalitate în privinţa videoclipurilor difuzate de Taraf TV, fapt care presupune că aceste clipuri nu mai pot fi difuzate pe post înainte de ora 23.00. Însă, în condiţiile neprelungirii licenţei televiziunii Taraf FM, această decizie privind videoclipurile poate fi aplicată numai până la 15 februarie.

sursa: gandul.info




Actualitate

Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.

Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.

Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.

Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.

Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.




Citește mai mult

Actualitate

Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.

A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri

Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.

Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.

În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.

Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Instanța a considerat că a existat „conducere”

În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.

Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.

Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.

Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare

Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.

Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir