Actualitate
Cugirean închis de 24 de ani, condamnat pentru omor deosebit de grav, refuzat a șaptea oară pentru liberare condiționată din Penitenciarul Aiud
Un deținut din Cugir, închis actualmente în Penitenciarul Aiud și condamnat la închisoare pe viață, a fost refuzat pentru a șaptea oară în demersul său de a fi liberat condiționat.
Robert S. are de ispășit pedeapsă pentru omor deosebit de grav. De data aceasta, comisia de liberare condiționată din penitenciar a fost de acord cu plecarea deținutului, dar propunerea a fost respinsă de Judecătoria Aiud. Decizia instanței din 22 martie 2023 a fost contestată de către deținut.Bărbatul a fost condamnat la detenție pe viață pentru omor deosebit de grav.
Acesta a început executarea pedepsei în 9 februarie 1999. Un calcul simplu arată că se află în spatele gratiilor de 24 de ani, având în prezent peste 60 de ani.Potrivit legislației, condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţie, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
„Respinge ca neîntemeiată propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Aiud de liberare condiţionată a condamnatului S. R. T., deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicate prin sentinţa penală nr. 163/1999 pronunţată de Tribunalul Alba. În temeiul art. 587 alin. (2) C. pr. pen., cererea/propunerea va putea fi reînnoită ulterior datei de 21.08.2023”, se precizează în minuta hotărârii de la Judecătoria Aiud.
Cererea anterioară de liberare condiționată a fost depusă la sfârșitul anului trecut, dar a fost respinsă de ambele instanțe.
„La data analizei de către comisie, deţinutul executase 8.591 de zile de închisoare, iar durata minimă care trebuia executată este de 7.305 zile de închisoare. De asemenea, din acelaşi proces verbal rezultă că deţinutul a obținut în perioada detenției 444 de zile considerate executate pe baza muncii prestate, astfel că şi condiția referitoare la stăruinţa în muncă este îndeplinită”, se precizează în hotărârea anterioară.
Din analiza situației disciplinare a condamnatului, instanța a constatat că acesta a comis șase abateri disciplinare, toate sancțiunile fiind ridicate. Totodată, se constată că a fost recompensat de 47 de ori.
sursa: ziare.com
Actualitate
Secția de Neonatologie a Spitalului Orășenesc Cugir va fi dotată cu echipamente de resuscitare a nou-născutului și de screening
Spitalul Orășenesc Cugir a lansat marți, 7 aprilie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a unor echipamente noi pentru Secția de Neonatologie a unității medicale.

Procedura de achiziție este împărțită pe următoarele loturi: Lot 1 – Resuscitator neonatal cu piesă -T; Lot 2 – Monitor funcții vitale neonatal; Lot 3 – Injectomat; Lot 4 – Sistem Bubble CPAC neonatal; Lot 5 – Pulsoximetru neonatal.
Valoarea totală estimată a achiziției este de 53.553 de lei, fără TVA. Achiziția se face din venituri proprii ale spitalului din Cugir. Data limită pentru primirea ofertelor este 20 aprilie 2026.
Dotarea compartimentului de neonatologie cu echipamente specifice va permite:
– realizarea resuscitării neonatale în primele minute de viață
– prevenirea hipotermiei neonatale prin stabilizare termică imediată
– monitorizarea continuă a funcțiilor vitale ale nou-născutului
– administrarea controlată și precisă a tratamentului perfuzabil
– inițierea suportului respirator non-invaziv în caz de detresă respiratorie
– realizarea screeningului neonatal pentru depistarea precoce a malformațiilor cardiace congenitale
• Justificarea necesității investiției
„Compartimentul de neonatologie are rolul de a asigura evaluarea, stabilizarea și îngrijirea nou- născuților imediat după naștere. Nou-născutul reprezintă o categorie de pacienți cu vulnerabilitate crescută, la care deteriorarea funcțiilor vitale poate apărea rapid în primele minute de viață. În acest context, existența echipamentelor dedicate stabilizării și resuscitării neonatale este esențială pentru prevenirea complicațiilor severe.
Resuscitarea neonatală reprezintă una dintre intervențiile medicale critice care trebuie realizate în primele minute de viață ale nou-născutului în cazul adaptării dificile la viața extrauterină.
Echipamentele dedicate resuscitării neonatale permit realizarea ventilației controlate și stabilizarea funcțiilor vitale ale nou-născutului în situațiile de urgență.
Screeningul pentru depistarea cardiopatiilor congenitale critice prin pulsoximetrie este recunoscut la nivel internațional ca metodă eficientă de diagnostic precoce și este integrat în numeroase programe de sănătate neonatală.
Implementarea acestui screening permite identificarea hipoxemiei asociate malformațiilor cardiace congenitale înainte de apariția manifestărilor clinice severe și facilitează instituirea rapidă a tratamentului adecvat, reducând semnificativ riscul de complicații majore.
Aceste echipamente sunt indispensabile pentru desfășurarea activității medicale în condiții de siguranță și pentru respectarea standardelor de bună practică medicală”, justifică unitatea medicală necesitatea investiției.
Actualitate
„Păştenii” – obiceiul din Miercurea Mare la Cugir și Joia Mare la Vinerea, o tradiţie păstrată cu sfințenie de localnici de aproape opt decenii
Obiceiul Păștenilor este o tradiție cu semnificații spirituale profunde, un obicei care dăinuie de peste 7 decenii, introdus de părintele mărturisitor Ioan Sabău și care se petrece în Miercurea Mare la Cugir şi în Joia Mare în localitatea Vinerea. Este un obicei unic (originar din localitatea Vinerea), de întâmpinare a Învierii Domnului, de cei care împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani, aceștia devind „Păşteni”.

La Cugir:
Pregătirile la Cugir încep de mai bine de o lună prin întruniri la Casa Parohială a părintelui Pintea Dumitrean, ale cugirenilor care împlinesc vârsta de 60 de ani în cursul anului 2026. Ei sunt cei care se vor ocupa de toate pregătirile necesare Zilei Sfinte a Învierii Domnului: oferă vinul, cumpără ciubere, lumânări, pâine, desagi şi pregătesc Paştele care va fi luat la marele praznic al Învierii Mântuitorului. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele. În curtea şi în faţa Casei parohiale se formează alaiul de păşteni, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care poartă praporii şi icoanele. Aceştia, conduşi de preoţii din localitate prezenţi la sărbătoare dar şi de localnici se îndreaptă spre Biserica ,,Sfânta Treime”, unde se oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşază în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti. Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi rostesc ,,Hristos a Înviat” și se răspunde ,,Adevărat că a Înviat.

La Vinerea:
Ceremonia începe dimineaţa, (joi, 9 aprilie la ora 8.00) când păștenii se adună la Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Vinerea, pentru organizarea cu prapori şi drapelul național. De la biserică, pornesc spre gazda sărbătorii de anul acesta. La casa gazdei, preoții oficiază o slujbă de sfinţire a pâinii şi a vinului care va fi oferit în Noaptea de Înviere credincioșilor prezenți. Ulterior, se întorc în aceeaşi procesiune la biserică, unde se oficiază slujba specifică evenimentului. În grupul păştenilor, este respectată o ordine strictă, care a dăinuit de la primul astfel de eveniment, din 1948: bărbaţii, care au pe umăr desagii noi în care se află pâinea care urmează a fi sfinţită, sunt în faţa alaiului, urmaţi de câte două “păştene”, care poartă un ciubăr împodobit cu flori. Pâinea, adusă în desagi, se pune în altar, în suporturi speciale, iar sâmbătă seara, păştenii – doar bărbaţii – taie pâinea, o pun în ciubere, iar vinul se pune în noaptea Învierii. Păștenii se împărțășesc pe rând și participă la un părăstas în amintirea celor care au decedat în cursul anului.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Bărbat de 49 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu și a încercat să intre în apartamentul fostei pertenere
Marți, 7 aprilie 2026, polițiștii din orașul Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Cugir, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Din cercetări a reieșit că bărbatul, în dimineața zilei de 7 aprilie 2026, ar fi încercat să pătrundă în apartamentul fostei sale partenere, în vârstă de 43 de ani, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Alba Iulia, la data de 26 februarie 2026, pentru o perioadă de două luni.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 5 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 11 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025
