Rămâi conectat

Administraţie

Contracte de închiriere în blocurile ANL din Cugir, prelungite la cerere

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul ultimei ședințe din 2023, Consiliul Local Cugir a aprobat prelungirea cu 5 ani, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2028, a 10 contracte de închiriere încheiate între Consiliul Local ṣi chiriașii ANL din blocurile situate pe străzile: 21 Decembrie 1989, Victoriei și Narciselor.

Prin cererile înregistrate la registratura Primăriei Orașului Cugir, în calitate de chiriași ai imobilelor menționate anterior, aceştia au solicitat aprobarea prelungirii perioadei de închiriere, urmând a fi încheiate noi acte adiţionale la contractele de închiriere iniţiale.

În 21 noiembrie 2022, Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe a suferit o modificare, în sensul că a fost prelungită perioada pentru care se face contractul, respectiv după expirarea perioadei contractuale iniţiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe perioade de câte 5 ani.

La data prelungirii contractelor de închiriere, titularul, soţul/soţia acestuia şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia au obligaţia să facă dovada că nu au dobândit o locuinţă în proprietate şi/sau cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în localitatea în care deţine locuinţa actuală sau în localităţile în care a fost extinsă cuprinderea teritorială, după caz.

În situaţia în care această condiţie nu este îndeplinită, contractul de închiriere nu se mai prelungeşte. Fac excepţie cotele-părţi dintr-o locuinţă, dobândite în proprietate, în condiţiile legii, dacă acestea nu depăşesc suprafaţa utilă de 37 mp, suprafaţă utilă minimală/persoană, prevăzută de Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Constantin PREDESCU




Administraţie

Primăria Cugir: „Proprietarii de terenuri au obligația să combată ambrozia”

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir le reamintește cetățenilor și proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a lua măsuri pentru combaterea ambroziei, plantă al cărei polen poate provoca reacții alergice severe.

Primăria Cugir atrage atenția proprietarilor și deținătorilor de terenuri, precum și administratorilor de drumuri, căi ferate și spații verzi, asupra responsabilităților privind prevenirea și combaterea buruienii ambrozia.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, inclusiv Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Legea nr. 129/2020, proprietarii și deținătorii de terenuri intravilane și extravilane trebuie să desfășoare lucrări pentru prevenirea, combaterea și distrugerea plantei Ambrosia artemisiifolia.

Ambrozia trebuie îndepărtată înainte de înflorire

Primăria Cugir recomandă ca lucrările de combatere să fie efectuate din timp, înainte de apariția inflorescențelor, și repetate pe parcursul sezonului vegetativ pentru a preveni reapariția și răspândirea plantei.

Pe suprafețele mici, ambrozia poate fi îndepărtată prin smulgerea plantei din rădăcină. O altă metodă este cosirea la nivelul solului, care trebuie repetată periodic, la intervale de aproximativ 2-3 săptămâni.

Totodată, este importantă întreținerea corespunzătoare a terenurilor neutilizate, a grădinilor, curților și șantierelor, precum și gestionarea corectă a resturilor vegetale.

Polenul de ambrozie, un risc pentru sănătate

Primăria Cugir subliniază că măsurile de combatere a ambroziei sunt importante și pentru protejarea sănătății populației. Polenul plantei, eliberat în special în perioada iulie-octombrie, este un alergen puternic și poate provoca rinoconjunctivită alergică, probleme respiratorii și episoade de astm.

Reprezentanții administrației locale fac apel la spiritul civic al locuitorilor și le recomandă acestora să verifice periodic terenurile pe care le dețin și să intervină pentru îndepărtarea ambroziei.

Combaterea ambroziei este atât o obligație legală, cât și o măsură necesară pentru protejarea sănătății comunității și menținerea unui mediu curat în orașul Cugir.




Citește mai mult

Administraţie

Transport public gratuit pentru elevii din Cugir, propus și pentru anul școlar 2026–2027

Cugir INFO

Publicat

în

Elevii din Cugir ar putea beneficia și în anul școlar 2026–2027 de transport public local gratuit între domiciliu și unitatea de învățământ. Un proiect de hotărâre care reglementează acordarea acestei facilități va fi dezbătut de Consiliul Local Cugir în ședința ordinară de joi, 27 august.

Administrația locală din Cugir propune aprobarea unui regulament privind transportul public local rutier gratuit pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat. Proiectul de hotărâre, inițiat în data de 12 august 2026, urmărește menținerea facilității și stabilirea condițiilor în care aceasta va fi acordată pe parcursul noului an școlar.

Potrivit regulamentului propus, elevii care învață în unități de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a orașului Cugir vor putea circula gratuit cu transportul public local pe traseul dintre domiciliu sau reședință și școală.

Gratuitatea, acordată pentru un singur traseu

Facilitatea nu va fi valabilă pentru călătorii nelimitate pe toate traseele. Fiecare elev va beneficia de gratuitate pentru un singur traseu, respectiv cel dintre domiciliu sau reședință și unitatea de învățământ, atât la deplasarea spre școală, cât și la întoarcere.

Transportul gratuit va fi asigurat printr-un abonament sau titlu de călătorie nominal, personalizat și netransmisibil, emis de operatorul local de transport.

Pentru eliberarea acestuia, calitatea de elev va trebui dovedită prin carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs, o adeverință eliberată de unitatea de învățământ sau cardul național de elev. Elevii care au împlinit vârsta de 14 ani vor trebui să prezinte și cartea de identitate, iar pentru cei mai mici poate fi utilizată copia certificatului de naștere.

Regulamentul prevede și posibilitatea verificării calității de elev prin Sistemul informatic integrat al învățământului din România, atunci când acest lucru va fi posibil.

Costurile transportului, suportate din bugetul local

Deși elevii nu vor plăti călătoriile, costurile transportului vor fi suportate din bugetul local al orașului Cugir. Tariful lunar pentru fiecare traseu va fi cel prevăzut în contractul de delegare a serviciului de transport și va putea fi modificat prin hotărâri ale Consiliului Local.

Unitățile de învățământ vor transmite operatorului de transport listele cu elevii care solicită această facilitate, iar operatorul va factura ulterior serviciile către administrația locală. Documentele vor fi centralizate și transmise pentru efectuarea plăților din bugetul orașului.

Un aspect important pentru familii este că emiterea inițială a titlului de călătorie va fi suportată integral de operatorul de transport. În schimb, dacă abonamentul sau cardul este pierdut ori distrus din culpa beneficiarului, costul emiterii unui nou titlu de călătorie va reveni acestuia.

Măsura urmărește sprijinirea familiilor și reducerea abandonului școlar

În documentele care însoțesc proiectul de hotărâre, administrația locală motivează acordarea gratuității prin necesitatea sprijinirii elevilor și a familiilor acestora, încurajarea frecventării regulate a cursurilor și reducerea riscului de abandon școlar.

Totodată, autoritățile locale estimează că utilizarea transportului public poate contribui la reducerea deplasărilor cu autoturismele personale, a poluării și a riscului de accidente.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local Cugir, regulamentul va fi aplicat pe parcursul întregului an școlar 2026–2027, elevii urmând să beneficieze de transport gratuit pe traseul stabilit între domiciliu și școală.

Consilierii locali sunt așteptați să dezbată și să voteze proiectul în ședința ordinară programată joi, 27 august 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir