Administraţie
Realizarea nodului rutier de la Cugir la autostrada Orăștie-Sibiu, rămâne un deziderat al administraţiei cugirene
Realizarea nodului rutier care ar lega Cugirul la autostrada Orăștie-Sibiu, preocupa autorităţile cugirene. Orașul Cugir este una dintre cele mai importante localități care nu are acces direct la autostradă, iar
această poveste îi lasă un gust amar primarului Adrian Teban care este în căutarea unor ”soluții dâmbovițene”.
”Este foarte trist. Povestea asta cu autostrada, de câte ori vorbesc despre ea, mă întristez pentru că până la urmă e făcută pe proiecte europene, pe un proiect nou. Să faci un proiect nou e ca și cum faci o casa nouă și uiți să-i pui ușă la pivniță. Nu știu ce ingineri au putut să proiecteze așa ceva. O autostradă nu o faci pentru 5-10 ani. Nu cred că e târziu pentru a schimba ceva, dar autostrada a fost făcută pe fonduri europene. Acum va trebui să găsim noi, soluții dâmbovițene, pentru a face intrare la autostradă”, a spus, marți, Adrian Teban la Radio Unirea FM
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a declarat la Cugir în data de 1 mai 2014 că în decurs de doi ani se va realiza un nod de ieșire de pe autostrada Orăștie – Sibiu la Cugir.
Adrian Teban a spus că Primăria nu a fost consultată pentru că autostrada nu trece pe teritoriul Cugirului.
În apropierea Cugirului sunt două căi de acces la autostradă, una la 7 și alta la 14 kilometri.
Administraţie
Miercuri, 15 aprilie 2026: Ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi
Consiliul Local al orașului Cugir este convocat în şedinţă ordinară pentru ziua de miercuri, 15 aprilie 2026, de la ora 15.00. Ședința se va desfășura cu prezența fizică a consilierilor în sala de şedinţe a Consiliului Local Cugir, situată la parterul Primăriei Orașului Cugir, str. Ion Luca Caragiale, Nr. 1, având următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „ordinare” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 26 martie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului topografic cu lotizarea terenurilor aferente noilor locuri de consum pentru lucrarea „Extindere rețea de distribuție energie electrică pe strada Râul Mare, oraș Cugir”.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în orașul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN
4. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate de către Instituţia Prefectului-Judeţul Alba către dna Stanilă Diana-Elisabeta a cotei de teren aferentă construcţiei – apartament situat administrativ în Oraşul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului orașului Cugir și unele servicii subordonate Consiliului local Cugir, aprobarea organigramei şi statului de funcţii, conform prevederilor OUG nr. 7/2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN
6. Întrebări, interpelări, declarații politice;
Administraţie
Program special de circulație al autobuzelor în orașul Cugir, pentru perioada Sărbătorilor Pascale 2026
Începând de vineri 10 aprilie și până luni 13 aprilie 2026, autobuzele care asigură transportul local vor circula după următorul program:

VINERI 10 APRILIE și SÂMBĂTA 11 APRILIE 2026
• CUGIR INTERIOR
PLECARE LIDL – 08:00; 09:00; 10:00; 11:00; 12:00: 13:00.
PLECARE RÂUL MIC – 08:30; 09:30; 10:30; 11:30; 12:30;13:30.
• CUGIR-VINEREA
PLECARE VINEREA – 06:30; 08:00; 09:00; 10:00; 11:00; 12:00 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR – 07:00; 08:30; 09:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
DUMINICA 12 APRILIE 2026 și LUNI 13 APRILIE 2026 – AUTOBUZELE NU CIRCULĂ.
Administraţie
Mai multă siguranță pentru pietoni, la intersecția străzilor Trandafirilor și Rozelor
Primăria Cugir dă startul unui proiect pilot în cadrul inițiativei „Just Streets Cugir”, cu scopul de a face intersecția străzilor Trandafirilor și Rozelor mai sigură și mai prietenoasă pentru pietoni.

Ce se întâmplă concret?
În perioada următoare vor fi testate mai multe soluții pentru reducerea vitezei autovehiculelor și creșterea siguranței în zona. Intervențiile vor fi implementate etapizat, iar fiecare măsură va fi atent analizată.
Etapele proiectului:
Etapa 1
• A fost adăugată o nouă trecere de pietoni
• Au fost montate radare SDR pe străzile Ion Creangă și Rozelor (19.03 – 31.03.2026)
• S-au realizat măsurători timp de 12 zile, fără intervenții asupra carosabilului
Etapa 2 (03.04 – 15.04.2026)
• Montarea separatorilor de benzi
• Îngustarea benzilor de circulație de la 3 m la 2,7 m
• Instalarea indicatoarelor rutiere aferente
• Reluarea măsurătorilor radar, în aceleași puncte
Etapa 3
• Adăugarea rampelor de sol
• Un nou set de măsurători, pe durata a 12 zile
Toate datele colectate vor fi analizate de Laboratorul de Trafic Rutier al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În luna iunie va fi aleasă varianta finală de amenajare, în funcție de rezultate – astfel încât să se obțină un echilibru optim între siguranță pietonilor și fluidizarea traficului.
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 5 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 6 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 6 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 12 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025
-
Politicăacum 12 luniFlaviu Rădițoiu – vicepreședinte USR Cugir: „Am votat pentru onestitate, corectitudine, hotărâre de a lupta pentru români și împotriva corupției”