Actualitate
Promisiunea liberalilor de racordare a Cugirului la Autostrada Orăştie-Sibiu nu se materializează. CNADNR: nu există un astfel de proiect!
E oficial: Cugirul nu va avea ieşire directă la autostrada Orăştie – Sibiu, având în vedere că, potrivit unei adrese oficiale transmise ziarului Unirea de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), NU există un proiect în acest sens care să fi fost bugetat pentru anul 2014.
De ce nu există un proiect? Specialiştii din CNADNR consideră că cei din Cugir pot circula foarte bine pe DN7, eliberat de trafic după inaugurarea celor 3 loturi ale Autostrăzii Orăştie – Sibiu. Pe de altă parte, aceiaşi specialişti susţin că accesul pe autostradă se poate face cu uşurinţă prin nodurile rutiere deja existente în proiect, adică prin cel de la Gelmar (Hunedoara) aflat la o distanţă de circa 9 km sau prin cel de la Vinţişoara (Sebeş) aflat la o distanţă de circa 11 km.
În repetate rânduri, şi mai ales în preajma alegerilor din 2012, politicienii liberali au dat asigurări că oraşul Cugir va fi racordat la autostradă chiar dacă proiectul iniţial nu prevedea acest lucru. Ei spuneau că au obţinut o asigurare în acest sens de la Dan Şova, pe atunci ministru al Marilor Proiecte de Infrastructură, devenit între timp ministru al Transporturilor. Relativ recent, senatorul PNL de Alba Teodor Atanasiu a reluat această promisiune făcută cugirenilor în campaniile electorale, anunţându-i că “se lucrează deja la proiectul de construcţie a accesului la autostrada Orăştie – Sibiu în zona ieşirii din direcţia oraşului Cugir la DN 7”. Săptămâna trecută, deputatul liberal Dan Coriolan Simedru a abordat subiectul şi l-a nuanţat. Acesta a anunţat că Dan Şova a făcut un pas înapoi în ceea ce priveşte proiectul liberalilor privind racordarea Cugirului, şi deşi noul ministru al Transporturilor a spus că discuţia rămâne una de interes, nu a avansat niciun orizont de timp concret.
Pentru a afla cum stau de fapt lucrurile, ne-am adresat CNADNR în baza legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public iar răspunsul, primit ce e adevărat cu o întârziere de câteva zile peste termenul legal de 30 de zile, este cât se poate de clar şi îl redăm integral: “Proiectul autostrăzii Orăştie – Sibiu lot 1 km 0+000 – km 24+110 prevede construirea a două noduri rutiere: nodul rutier Orăştie la km 1+400 (n.a. – Gelmar – Hunedoara) şi nodul rutier Sebeş Vest la km 24+065 (n.a. – Vinţişoara – Sebeş). Din cauza scăderii semnificative a volumului de trafic pe drumul naţional DN7, în zona Şibot, nu este prevăzut un astfel de obiectiv de investiţii. Odată cu punerea în funcţiune a autostrăzii, accesul traficului din zona Şibot pe autostradă se face din drumul naţional DN7 pe drumul judeţean DJ 704. Menţionăm că accesul locuitorilor din zonele limitrofe pe autostradă se poate face cu uşurinţă prin nodurile rutiere deja existente în proiect”.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Bărbatul care a provocat scandal și a agresat un client, într-un bar din Cugir, a fost reținut de polițiști
Vineri, 15 august 2025, polițiștii de investigații criminale din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 14/15 august 2025, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Cugir, în timp ce se afla la un local de pe raza orașului Cugir, pe fondul consumului de alcool, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 39 de ani, din Cugir.
Bărbatul de 39 de ani a fost transportat la Spitalul Orășenesc Cugir, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Actualitate
Bărbat de 38 de ani, bătut zdravăn în fața unui local situat la doi pași de centrul Cugirului
Polițiștii au intervenit de urgență, în cursul nopții trecute, la o bătaie violentă produsă în fața unui local situat aproape de centrul Cugirului. Victima, un bărbat de 38 de ani, a fost transportată de urgență la spital.
Un cugirean în vârstă de 38 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut zdravăm în fața unui local situat la doi pași de centrul orașului Cugir. Conform datelor oficiale, atacatorul, un cugirean în vârstă de 37 de ani, pe fondul consumului de alcool, a semănat panică printre clienți după ce s-a năpustit cu pumnii și picioarele asupra unui alt bărbat. Agresiunea s-a produs în jurul orei 00:10, la fața locului intervenit mai multe echipaje de Poliție, dar și o autospecială SMURD.
În urma agresiunii, victima a suferit mai multe răni și a fost transportată la Spitalul Orășenesc Cugir pentru a primi îngrijiri medicale. Din fericire, rănile nu i-au pus viața în pericol, iar acesta nu a rămas internat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Actualitate
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir a primit donație o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului la trecerea de la viața pământească la cea cerească
O icoană de mare valoare, executată de familia de iconari din Covasna, Matei Scânteie și Cornelia – Maria reprezentând „Adormirea Maicii Domnului”, a fost achiziționată de cugireanul Gheorghe Ludoșan și donată Bisericii Ortodoxe din Cugir (cunoscută sub numele de catedrala) ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
După cum ne-a informat unl dintre enoriașii bisericii amintite, doamna Dorina Ene, icoana este unică în Cugir, fiind punctată în foiță de aur, în format „bolus”.
Această superbă operă pictată de familia amintită a fost deja expusă la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii închinându-se la aceasta cu prilejul Prohodului de joi seara, iar de vineri, de ziua Sf. Marii vor avea prilejul să o admire și să i se închine, nu doar cu prilejul sărbătorii ci de fiecare dată.
Icoana Adormirii Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august, este una dintre cele mai venerate și complexe icoane din tradiția ortodoxă. Deși la prima vedere pare să înfățișeze un eveniment trist, icoana este, de fapt, o profundă teologie în imagini, plină de simboluri care vorbesc despre viață, moarte și înviere.
În centrul icoanei, Maica Domnului este înfățișată pe un pat mortuar, cu ochii închiși, într-o stare de pace și liniște. Nu este o reprezentare a disperării, ci a unei „adormiri”, a unei treceri line de la viața pământească la cea cerească. Această imagine ne învață că moartea pentru creștini nu este un sfârșit, ci un somn temporar, urmat de înviere.
Fiecare element din icoană are o semnificație teologică profundă:
Hristos și sufletul Maicii Domnului: Deasupra patului, Iisus Hristos, înconjurat de o aureolă de lumină, ține în brațe un prunc înfășat în alb. Acest prunc este sufletul Sfintei Fecioare, pe care Fiul îl primește cu dragoste, așa cum ea l-a primit pe El în pântecele ei. Acest simbolism arată inversarea rolurilor: Maica Domnului l-a purtat pe Hristos pe pământ, iar acum El o duce pe ea în Împărăția Sa.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 4 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 11 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 3 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 4 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
Cipry
14.03.2014 la 16:59
bineinteles!!! unde ati mai vazut voi politician care sa isi tina promisiunile facute… prosti suntem noi,daca vom continua sa ii votam… 🙁
mihai
14.03.2014 la 20:54
Inca un rateu marca „omul marilor proiecte” Alba.
Traian
15.03.2014 la 21:31
Normal… insa se materializeaza tot mai mult „casuta” altui escroc liberal si „cujerean” pe deasupra mihai nicusor, la fratele lui de cruce teban, la Vinerea. Acest specimen este introdus in toate „anusurile” monetare, acolo unde poate suge. Este consilier local, este, se pare si pe mercedes ceva, a fost administrator delegat pe ambele fabrici, acum a ramas doar pentru UMC… si poate mai completeaza cineva CV-ul lui de rahat, de furt, fiindca mai este… nu este cumul de functii ?
Pe ce si pe cine se bazeaza acest specimen ?
Cugirul este un oras mort… iar acesti hoti incearca pe banii fraierilor sa ii dea lovitura de gratie !
cugirean
16.03.2014 la 0:10
Sunt cugirean si fac naveta zilnic la Alba Iulia. Pot spune ca de cand s-a deschis autostrada eu circul pe DN7 pana la Vintu de Jos cu tempomatul pus pe 100 km/h. Nu consider ca s-ar fi meritat un nod rutier la Sibot deoarece nu scutesti mai mult de 5 min pana la intrarea pe autostrada la Aurel Vlaicu sau la Vintisoara… promisiunile PNL consider ca nu si-au avut rostul
alt cugirean
16.03.2014 la 13:19
daca tu circuli cu o 100 la ora pana la Vintu de jos atunci trebuia sa fi amendat de mult dat fiind faptul ca pana acolo sunt 4 restrictii de viteza care iti limiteaza viteza la 70km/ora
adi
16.03.2014 la 13:31
eu totusi cred ca prin implicarea administratiilor locale adica a primariilor din Cugir,Sibot,Salistea(cioara)si a autoritatilor judetene,precum si a intreprinzatorilor privati care sunt direct beneficiari a acestor lucrari se va putea realiza acest „nod”rutier de care am fost vitregiti de catre niste oameni care habar nu au avut de situatia la fata locului.Adica in aproape 30 km de autostrada la noi in judet avem doar 2 noduri la Sebes si la Cunta!!