Transportul feroviar a scris istorie la Cugir şi s-a dezvoltat odată cu industria din oraşul de la poalele Drăganei. Primul tren a oprit în gara din Cugir în anul 1906, după ce s-a finalizat construcţia căii ferate Cugir – Şibot, rută folosită în special pentru transportul de marfă pentru uzinele cugirene.

La 26 de ani de la apariția CFR (înființată la 26 de ani de la darea în folosință a primei căi ferate de pe teritoriul actual al României, între Oravița și Baziaș, port la Dunăre), între Cugir și Șibot era finalizată calea ferată ce avea să servească la aprovizionarea uzinelor cugirene.

• Primul tren în Cugir 1906

„Îmi aduc bine aminte ce era șoseaua înainte de a se construi linia ferată la Cugir: era un șir aproape fără sfârșit de care și căruțe, ziua și noaptea, cu diferite transporturi de-ale fabricii fiindcă, materia primă (fonta) sau bădicul, se aduceau numai pe care, de la gara Șibot până la Cugir, drumul cam rău întreținut era numai hopuri și gropi, vite slabe de tras, vehicule șubrede și în permanentă reparație, crâșme dese, din care lucru se poate deduce că aproape toți banii ce se vărsau pentru aceste transporturi treceau mai mult în pungile crâșmarilor și pe reparații. Așa că, oamenilor sau cărăușilor nu le rămânea aproape nimic decât datoriile pe la bănci.

Când s-a hotărât în 1904 construirea liniei ferate Șibot-Cugir, mulți dintre oamenii noștri începuseră să facă gălăgie și să protesteze, că prin această linie vor pierde și bruma de câștig a transportului. Timpul însă a dovedit că reclamanții n-aveau dreptate, fiindcă, în locul marilor cărăușii, s-au înmulțit cele mici la gări, totodată s-a început la munca câmpului cu mai multă grijă și tragere de inimă, vitele s-au îngrijit mai bine și starea materială a oamenilor încă s-a îmbunătățit din toate punctele de vedere.

Motivul principal care a determinat factorii în drept ca să se construiască aceasta linie ferată a fost în primul rând ca să se dea un nou avânt de dezvoltare a uzinelor din Cugir.

Linia ferată începută în primăvara anului 1905, s-a terminat complet în toamna 1906, când s-a predat circulației publice.

Pe cât am aflat, până astăzi, traficul de persoane pe această linie n-ar fi tocmai rentabil, dar că traficul de mărfuri ca fier brut și fasonat, lemnărie etc, s-a dovedit că rentabilitatea liniei ar fi complet asigurată. Se poate însă, ca în urma înmulțirii vehiculelor, cu tracțiune mecanică, ca automobile, autocamioane etc. și în vederea scumpirii crescânde a taxelor pe C. F. R., traficul de persoane să se reducă treptat, după cum se și constată zilnic, mai ales cu Orăștia. Totuși, rentabilitatea liniei este asigurată în transportul de mărfuri”, nota Ing. Augustin Berian, în Monografia Cugirului -1932 -, Ed. Qal Media, Cluj Napoca, 2013, p. 127-129.

• Cugireana, un oraș pe roți, care transporta zilnic 7.000 și 10.000 de navetiști

În timp, transportul feroviar a crescut direct proporţional cu dezvoltarea industrială şi a atins apogeul înainte de Revoluţie. În timp însă, marfa transportată de garniturile de tren pe această rută a fost înlocuită majoritar cu oameni. Așa a luat ființă Cugireana. Care a crescut ca Făt-Frumos.

Înainte de căderea comunismului, în anii 80, Cugireana ajunsese să ducă zilnic între 7.000 (atâtea abonamente existau pentru acest tren în anii 1986-1989, reiese din registrele CFR) și 10.000 de navetiști, muncitori din Teiuș, Alba Iulia, Blaj, Aiud și Ocna Mureș, toți angajați la Uzina Mecanică din Cugir, unde trudeau atunci peste 18.000 de suflete. Devenise cel mai lung tren din Europa, cu 18 vagoane etajate și necesitatea „fracționării” la intrarea în gară, pentru că dintr-o bucată nu încăpea și atunci, trebuia „rupt” în două.

Era un oraș pe roți, cu forfota și eterogenitatea specifice, unde se legau prietenii la drum de dimineață și la final de schimb. Aproape că nu-i cugirean sărit de 40 de ani care să nu aibă amintiri din Cugireana, iar primarul nu face excepție.

• Sfârșitul unei povești de peste 100 de ani

După căderea regimului comunist, Uzina Mecanică Cugir, furnizorul de navetiști, a-nceput să aibă probleme financiare, numărul de angajați s-a redus dramatic, iar cererea pentru bilete și abonamente pe ruta istorică a scăzut pe măsură. Urmarea? 2006. La fix un secol de la înființare, s-a luat decizia desființării garniturilor reunite sub denumirea Cugireana.

Calea ferată Şibot-Cugir a fost concesionată unei firme particulare, însă cererea a fost mică și nu a justificat menținerea curselor, iar în 2018, la 1 martie, au fost anulate ultimele patru curse Regio dintre Teiuș și Cugir.