Rămâi conectat

Monden

Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Obiceiuri, datini şi tradiţii de Anul Nou 2024 la români: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova | cugirinfo.ro

De Anul Nou, românii fac urări pentru a avea noroc, bani şi a fi sănătoşi în următorul an, mergând din casă în casă, respectând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri  de Anul Nou, păstrate din moşi-strămoşi în România.

În satele bucovinene se obişnuieşte ca “mascaţii” să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.

Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou la români: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită “brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.

Cercetătorii presupun ca dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor zoomorfe (caiutii – feciori travestiti in cai, turca – masca de taur), întâlnite în satele românesti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renasterii divinităţii.

Citește și: MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi

Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un “ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul “puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

În prima zi a noului an, se merge cu “Pluguşorul” şi cu “Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine. plugusorul

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, “Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, “Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

“Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug“, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

Citește și: Mesaje de Anul Nou: FELICITARI și URARI frumoase pe care le puteți trimite prietenilor

De asemenea, o dată cu intrarea în Noul An, de Sfântul Vasile, este bine să se ureze pentru bunăstare, iar în acest sens “Sorcova” este cel mai cunoscut colind.

Sorcova este un substitut al divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel. sorcova

Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucât va rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.

Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată şi flori artificiale. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc textul: “Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!“, ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Monden

Roxana Stănilă și Alexandru Radu – Miss și Mister Boboc 2026, la Colegiul Național „David Prodan Cugir”

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir a organizat vineri, 6 noiembrie 2026, Balul Bobocilor, un eveniment care a transformat scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” într-un univers al creativității, eleganței și spiritului antreprenorial.

Sub tema „O nouă afacere”, spectacolul a adus în prim-plan imaginația, talentul artistic și capacitatea de colaborare a elevilor. Titlurile de Miss și Mister Boboc 2026 au fost câștigate de Roxana Stănilă și Alexandru Radu.

Ediția din acest an a Balului Bobocilor a avut un concept original, construit în jurul dezvoltării unui start-up fictiv, denumit sugestiv „Afacerea bobocilor”. Ideea centrală a fost aceea a unei afaceri a cărei conducere urma să fie „moștenită”, simbolic, de perechea câștigătoare.

Dincolo de spectacol și divertisment, organizatorii și-au propus să exploreze universul antreprenorial printr-o abordare cinematografică și parodică, punând accent pe creativitate, gândire critică, strategie și spirit de echipă.

Scenariul a fost inspirat de personaje și producții cinematografice celebre, precum „The Godfather”, „Scarface”, „Goodfellas”, „The Sopranos” și „Peaky Blinders”. Personajele au fost reinterpretate într-o manieră umoristică și adaptate unui context modern, în care concurenții au intrat în rolul unor lideri de business, provocați să își demonstreze abilitățile de comunicare, marketing și colaborare.

Cele cinci perechi care au intrat în competiție

Pe scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” au evoluat cinci perechi de boboci, fiecare reprezentând un univers cinematografic distinct:

  • The Godfather: Michael Corleone și Kay Adams – Sebastian Șuteu și Roxana Pascu;
  • Scarface: Tony Montana și Elvira Hancock – Rafael Bîldea și Ambra Fleșeru;
  • Goodfellas: Henry și Karen Hill – Rareș Borza și Miruna Andrei;
  • The Sopranos: Tony și Carmela Soprano – Andrei Gîdiu și Alexia Ștefan;
  • Peaky Blinders: Thomas Shelby și Grace Burgess – Alexandru Radu și Roxana Stănilă.

Probele pregătite de organizatori au pus în valoare personalitatea, ingeniozitatea și talentul artistic al participanților, fiecare pereche încercând să impresioneze atât juriul, cât și publicul.

Atmosfera a fost completată de momente artistice susținute de Trupa Breakout, Prodance2007, Ansamblul Folcloric „Doina Șibotului” și Fanfara Orașului Cugir, care au contribuit la diversitatea și dinamismul spectacolului.

Roxana Stănilă și Alexandru Radu, Miss și Mister Boboc 2026

După parcurgerea probelor și deliberarea juriului, clasamentul final al competiției a fost următorul:

  • Locul I – Miss și Mister Boboc 2026: Roxana Stănilă și Alexandru Radu;
  • Locul II: Miruna Andrei și Rareș Borza;
  • Locul III: Roxana Pascu și Rafael Bîldea;
  • Locul IV: Ambra Fleșeru și Andrei Gîdiu;
  • Locul V: Alexia Ștefan și Sebastian Șuteu.

Titlurile de Miss și Mister Popularitate au fost acordate perechii formate din Alexia Ștefan și Andrei Gîdiu.

Un juriu format din reprezentanți ai comunității locale

Evaluarea concurenților a fost realizată de un juriu alcătuit din reprezentanți ai administrației locale, ai instituțiilor de învățământ, ai mediului educațional și ai comunității cugirene.

Din componența acestuia au făcut parte: Adrian Teban, primarul orașului Cugir; Anca Stela Țîrlea, directorul Colegiului Național „David Prodan”; Rodica Gălățeanu, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”; Codruț Popa, reprezentant al Rotary Club Cugir Anima Mundi; Cornel Marcu; Simona Rusan, profesor consilier educativ la Colegiul Național „David Prodan”; Liliana Serafina Oarga, profesor; Nicolae Mărginean, reprezentant al Centrului Cultural „Valentin Uritescu”; și Teodor Mârza, președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”.

Organizatorii au transmis mulțumiri membrilor juriului pentru implicare, răbdare și corectitudinea în evaluarea concurenților.

Iemima Casia Rus: „Balul Bobocilor a ieșit exact așa cum am visat!”

La finalul evenimentului, Iemima Casia Rus, președintele interimar al Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, a vorbit despre munca depusă de echipa de organizare și despre satisfacția unei seri care s-a desfășurat conform așteptărilor.

„Balul Bobocilor a ieșit exact așa cum am visat! Totul a decurs fără probleme, cu o energie incredibilă din partea publicului și a bobocilor noștri. După săptămâni pline de muncă și pregătiri intense, rezultatul a fost pe măsură. O experiență de neuitat, plină de suspans, emoții, distracție și amintiri pentru o viață, cu o echipă unită care a demonstrat ce poate. Ne bucurăm nespus de mult că planul nostru a prins viață și că am dus acest eveniment minunat la bun sfârșit”, a declarat Iemima Casia Rus.

Balul Bobocilor 2026 de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir a fost, dincolo de competiția pentru titlurile puse în joc, o demonstrație de implicare, creativitate și spirit de echipă. Printr-un concept original și momente artistice variate, elevii au oferit publicului o seară memorabilă, demonstrând că inițiativa și talentul tinerilor pot transforma un eveniment școlar într-un adevărat spectacol.

 

Text: Constantin PREDESCU
Foto: Sofia Ciortan




Citește mai mult

Monden

Andreea Borsa și Alexandru Ignat, Miss și Mister Boboc 2026 la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Atmosferă de sărbătoare, emoții, distracție și multă energie la Balul Bobocilor 2026, organizat vineri, 23 octombrie 2026, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, de Consiliul Elevilor de la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”. Sub tema „Cartoon Network”, evenimentul a adus în prim-plan creativitatea, talentul și entuziasmul celor șase perechi de concurenți care au intrat în competiția pentru titlurile de Miss și Mister Boboc.

Cele șase echipe au reprezentat personaje îndrăgite din desenele animate: „Tinerii Titani” – Burz Cosmin și Ecart Teodora; „Scooby-Doo” – Onețiu Rareș și Borsa Andreea; „Dexter” – Boldor Sergiu și Cristea Larisa; „Adventure Time” – Ignat Alexandru și Turcu Daria; „Ben 10” – Oana Adrian și Rotar Lorena; „Familia Flintstone” – Hadade Robert și Diță Ariana.

Concurenții au avut de demonstrat nu doar prezență scenică și carismă, ci și spontaneitate, originalitate și capacitatea de a impresiona publicul și juriul, într-o competiție care a îmbinat buna dispoziție cu emoțiile specifice unui astfel de eveniment.

Andreea Borsa și Alexandru Ignat, câștigătorii serii

La finalul probelor, juriul i-a desemnat pe Andreea Borsa și Alexandru Ignat drept Miss și Mister Boboc 2026 ai Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir.

Titlurile de Miss și Mister Popularitate au revenit perechii formate din Ariana Diță și Rareș Onețiu, în urma aprecierii de care s-au bucurat în rândul publicului.

Clasamentul final a fost următorul:

Fete:

  • Locul I – Andreea Borsa
  • Locul II – Ariana Diță
  • Locul III – Daria Turcu
  • Locul IV – Teodora Ecart
  • Locul V – Larisa Cristea
  • Locul VI – Lorena Rotar

Băieți:

  • Locul I – Alexandru Ignat
  • Locul II – Rareș Onețiu
  • Locul III – Cosmin Burz
  • Locul IV – Robert Hadade
  • Locul V – Sergiu Boldor
  • Locul VI – Adrian Oana

Un juriu format din reprezentanți ai comunității locale

Evaluarea concurenților a fost realizată de un juriu alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor locale, ai școlii și ai organizațiilor implicate în viața comunității.

Din juriu au făcut parte prof. Rodica Gălățeanu, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir; Cornel Marcu și Alexandru Jibotean, reprezentanți ai Primăriei orașului Cugir; Diana Roșu, profesor în cadrul liceului; Diane Dobrean, directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu”; Dorina Satmari, președinta Rotary Club Cugir Anima Mundi; Codruț Popa, reprezentant al Poliției Române; Vlad Marius, reprezentant al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul liceului, și Iemima Rus, președinta interimară a Consiliului Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan”.

O experiență de neuitat pentru organizatori și participanți

Evenimentul a fost rezultatul implicării și al muncii depuse de elevii care s-au ocupat de organizare, cu sprijinul celor implicați în desfășurarea balului. Potrivit lui Teodor Mârza, președintele Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”, manifestarea s-a desfășurat fără incidente, iar rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor.

„Balul Bobocilor a decurs foarte bine, totul a fost organizat așa cum ne-am dorit, fără incidente sau probleme. Ne-am ocupat de toate detaliile pentru ca fiecare moment să iasă cât mai bine, iar toată munca și implicarea noastră au dat roade. A fost o experiență frumoasă, plină de emoții, distracție și amintiri pe care cu siguranță le vom păstra mult timp. Suntem bucuroși că totul a mers perfect și că am reușit să ducem la capăt un eveniment de care să fim mândri!”, a declarat Teodor Mârza, președintele Consiliului Elevilor.

Balul Bobocilor 2026 a oferit elevilor de la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir prilejul de a-și pune în valoare talentul și creativitatea, dar și de a se bucura împreună de o seară specială, care va rămâne, cu siguranță, o amintire frumoasă a anilor de liceu.

 

Text: Constantin PREDESCU
Foto: Sofia CIORTAN




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir