Orașul Cugir marchează astăzi, 20 iulie 2026, un moment cu totul special. Noja Paladia (născută Bâldea), cea mai vârstnică persoană în viață din România, a împlinit venerabila vârstă de 111 ani.

Născută la 20 iulie 1915, cugireanca este recunoscută oficial drept supercentenară, statut confirmat la 16 aprilie 2026 de Gerontology Research Group (GRG), organizația internațională care validează cazurile de longevitate extremă la nivel mondial.

Cu ocazia aniversării, primarul orașului Cugir, Adrian Teban, însoțit de Diana Dobrean, directoarea Centrului Cultural „Valentin Uritescu”, i-a făcut o vizită la domiciliu pentru a-i transmite felicitările comunității. În semn de apreciere, edilul i-a oferit o diplomă aniversară, un buchet de flori și un premiu simbolic.

Vizibil emoționată, sărbătorita le-a transmis un mesaj simplu, dar plin de optimism:

„Dacă va vrea Dumnezeu, ne vedem și anul viitor!”

Noja Paladia este, în prezent, cea mai vârstnică persoană din regiunea Balcanilor și cea mai vârstnică femeie din istoria documentată a României. Potrivit clasamentului publicat de GRG, aceasta ocupă locul 124 în topul mondial al celor mai longevive persoane aflate în viață.

La cei 111 ani ai săi, cugireanca se apropie de recordul absolut al longevității în România. Acesta este deținut de Ilie Ciocan, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a stins din viață în luna mai 2026, la vârsta de 112 ani și 351 de zile. Dacă va depăși această vârstă, Noja Paladia va deveni oficial cea mai longevivă persoană din istoria documentată a României.

Povestea de viață a doamnei Paladia se întinde pe mai bine de un secol și traversează patru generații, de la anul nașterii sale, 1915, până la generația stră-strănepoților săi, născuți în 2015.

Astăzi, aceasta locuiește în propria casă din Cugir, unde este îngrijită cu devotament de fiica sa, în vârstă de 76 de ani, și de ceilalți membri ai familiei.

Împlinirea vârstei de 111 ani reprezintă nu doar o aniversare deosebită pentru familia sa, ci și un motiv de mândrie pentru comunitatea din Cugir, oraș care găzduiește una dintre cele mai longevive persoane din lume.

Îi transmitem și noi, pe acestă cale, cele mai sincere urări de sănătate, liniște și mulți ani binecuvântați alături de cei dragi. La mulți ani!

Constantin PREDESCU

Într-un colț liniștit din apropierea intrării în orașul Cugir, cunoscut de localnici sub numele de „Țara Vântului”, pe un teren moștenit din familie, Svetlana Toma și Remus Prața au ales să dea viață unei idei care miroase a primăvară, muncă și amintiri din copilărie. 

În urmă cu trei ani, cei doi au pus bazele unei plantații de bujori, transformată astăzi într-o mică afacere de familie, crescută cu răbdare și multă pasiune. Atât Svetlana cât și Remus lucrează în cadrul unei companii locale și, deși au job-uri stabile și solicitante, timpul liber și-l petrec aproape integral printre flori.

Totul a pornit când tânăra familie a hotărât să facă ceva cu o grădină moștenită de la familia lui Remus, dar și din dorul Svetlanei după bunica ei, o mare iubitoare de flori, care avea mereu bujori în grădină. Parfumul lor puternic și frumusețea aparte, au rămas întipărite în memoria nepoatei și s-au transformat într-un proiect de suflet.

„Primele plante le-am pus în 2023, iar bunica mea a decedat în noiembrie. Ea era mare iubitoare de flori. I-am zis «Bujor cu Dor» pentru ea, pentru dorul pe care îl simt de când nu mai este printre noi. Ea nu a mai apucat să îi vadă înfloriți, iar primele flori pe care le-am recoltat, în primul an, i le-am dus ei la mormânt. De atunci, primii care înfloresc și ultimii care înfloresc îi duc ei”, povestește femeia.

Când au avut ocazia să folosească terenul moștenit de Remus, cei doi au decis să încerce ceva diferit. Fără experiență în cultivarea bujorilor, au început să se documenteze singuri despre soiuri, plantare și întreținere.

„Lucrurile tehnice se învață, dar trebuie să îți placă să muncești și să îți placă florile. Noi am fost învățați de mici să muncim, așa că vine natural”, spune Svetlana.

Astăzi, pe terenul lor cresc peste 1.000 de plante din nouă soiuri diferite de bujori, toate parfumate. În toamnă, familia intenționează să planteze și soiuri noi, iar obiectivul este ca plantația să ajungă la 1.600 – 1.800 de plante.

„Se pare că le place pământul negru, îngrășat natural. Noi nu stropim plantele cu nimic și nu folosim azot sau îngrășăminte chimice”, explică cei doi.

Munca într-o plantație de bujori este însă una extrem de migăloasă. Florile trebuie îngrijite permanent, iar buruienile eliminate pentru ca rădăcinile să se dezvolte corect.

„Bujorii trebuie și săpați. Acum ne-am specializat și săpăm mecanizat. Trebuie foarte mare grijă să nu rănim planta. Dacă chemăm un om care nu știe, în 10 minute nu mai avem nimic. Din fiecare muguraș iese o plantă, iar dacă sunt tăiați, nu mai fac floare”, explică proprietarii.

De când au început această activitate, programul lor s-a schimbat complet: „Dormim mai puțin și lucrăm mai mult. Este foarte greu să găsești oameni care să ajute. Avem câțiva prieteni care vin destul de des, dar ne bazăm și pe ajutorul mamelor noastre Corina și Mioara. Iar faptul că Remus lucrează pe schimburi ne ajută mult. Ce nu pot face eu dimineața face el, iar după ce termin lucrul, după ora 16.30, sunt deja la flori”, mai spune Svetlana.

Investiția într-o astfel de cultură nu este deloc mică. Un bulb costă între 50 și 100 de lei, în funcție de soi, iar anumite varietăți pot ajunge chiar și la 500 de lei rădăcina.

În sezonul 2026, familia a recoltat deja peste 1.000 de fire de bujori, iar florile continuă să înflorească. Bujorii sunt vânduți atât „la fir”, direct către clienți, cât și către florăriile din zonă.

„Piața de desfacere este dificilă la început. Trebuie să fii vizibil, lumea să știe ce faci și să înțeleagă ce înseamnă un bujor de cultură. Noi avem atestat de producător pe bujor, iar în județul Alba nu mai există o plantație exclusiv de bujor”, spun cei doi.

Promovarea se face în special prin rețelele de socializare, unde tot mai mulți oameni descoperă plantația „Bujor cu Dor”.

„Mergem mult pe local. Mulți ne văd pe Facebook și Instagram și ne sună direct. Sunt persoane care vin doar să vadă florile. Dar cele mai multe comenzi merg către florării și către clienții direcți”, explică familia.

Deși recunosc faptul că este o activitate solicitantă, cei doi spun că nu ar putea renunța la ea.

„Nu este ceva ușor și nici pentru cineva căruia nu îi place pământul sau florile. Dar dacă îți place să muncești, satisfacția este foarte mare. Mie nu mi se pare greu să vin să sap câteva rânduri de bujori, chiar dacă avem job-uri zilnice”, spune Svetlana.

Pentru familia din Cugir, plantația de bujori nu înseamnă doar o sursă suplimentară de venit, ci și o legătură între generații, între amintirile păstrate despre bunici și dorința de a construi ceva durabil cu propriile mâini.