Ştiri din zonă
O tânără infectată cu coronavirus s-a plimbat nestingherită prin Hunedoara şi Petroșani. S-a tratat în două spitale, fără să spună medicilor că vine din Italia
Tânăra de 26 de ani din Valea Jiului, depistată cu coronavirus, a ascuns timp de aproape o săptămână faptul că se întorsese dintr-o zonă „roşie” a Italiei, respectiv din zona Verona. Între timp, s-a plimbat prin judeţ şi a ajuns în două spitale.
Un număr de 42 de persoane care au intrat în contact cu femeia de 26 de ani internată la Spitalul de Urgenţă Petroşani şi confirmată cu coronavirus au fost puse în izolare la domiciliu şi li s-au recoltat probe pentru a se stabili dacă sunt infectaţi.
O anchetă penală pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli a fost deschisă în cazul tinerei de 26 de ani, din Iscroni (Valea Jiului), după ce a ascuns timp de aproape o săptămână faptul că a revenit în ţară dintr-o regiune a Italiei afectată de epidemie. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Tânăra a mai fost sancţionată cu o amendă de 10.000 de lei pentru părăsirea locului de carantină.
Miercuri, Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Hunedoara a anunţat că analizele efectuate în aceeaşi zi de 10 martie, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara în cazul femeii au confirmat infecţia cu COVID – 19.
Pacienta era în stare stabilă şi a fost internată la clinica din Timişoara. Autorităţile au precizat că tânăra sosit în ţară în 1 martie 2020, din Italia (zona Veneto) şi a fost informată, atât la frontieră cât şi de către ofiţerul de gardă al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. În următoarele zile, a fost monitorizată telefonic şi nu a relatat prezenţa niciunui semn sau simptom de infecţie acută respiratorie sau pentru o altă afecţiune.
sursa: adevarul.ro

Ştiri din zonă
Cadavru aflat în stare avansată de putrefacție, găsit plutind în râul Mureș, pe raza localității Blandiana
Duminică, 22 iunie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că, în albia râului Mureș, în dreptul localității Blandiana, se află trupul unei persoane.
Persoana nu a putut fi identificată, până în acest moment, din cauza stării avansate de putrefacție. Polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii identității persoanei, precum și a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
UPDATE: „Detașamentul de pompieri Sebeș a fost solicitat să intervină pentru extragere unei persoane gasite decedate, în Râul Mureș, zona Blandiana. Persoana a fost extrasă de catre pompierii militari și predată organelor competente pentru indetificarea acesteia. Forte alocate: 2 x APIC și 1 x barca pneumatică”, a transmis ISU Alba.
Ştiri din zonă
Bărbat de 35 de ani din Șibot, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Vineri, 20 iunie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat și reținut un bărbat de 35 de ani, din localitatea Șibot, județul Alba, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 19 iunie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, în vederea executării pedepsei.
Ştiri din zonă
Trafic îngreunat pe Autostrada A1, pentru mai multe zeci de minute, după ce o autoutilitară s-a răsturnat pe sensul de mers Sebeș-Orăștie
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, luni după-amiază, după ce o autoutilitară a derapat și să răsturnat pe Autostrada A1, sensul de mers Șebeș-Orăștie.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A1, km 326, sens Sebeș-Oraștie. Este vorba despre o autoutilitară rasturnată pe partea carosabilă, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 2 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 9 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum o lună
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 6 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 2 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
cotea
13.03.2020 la 17:07
boarfa aia trebuie impuscata in cap