Chiar dacă pentru mulți orășeni pare o idee nebunescă, o cugireancă a renunțat, în urmă cu aproape 30 de ani, la carieră și la viața din oraș, urmându-și jumătatea, într-un sat izolat din Munții Apuseni.

S-au mutat împreună în creierii munților, în Dealul Geoagiului sau Dealul Mocanului din Alba, în comuna Întregalde, la aproximativ o oră de Alba Iulia. În mijlocul naturii, spune femeia, a descoperit simplitatea vieții, care îi aduce împlinire, scrie ziarulunirea.ro.

Pe Valeria și pe Viorel Marian i-am găsit la grajduri, la muls vacile, la primele ore ale dimineții. Valeria are 46 de ani și spune că viața izolată din Dealul Geogiului este deopotrivă și grea și ușoară: „Este ușor că avem aer curat, grea pentru că este foarte mult de muncă, iar munca noastră nu prea e plătită”.

Femeia a absolvit Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, secția Matematică-Informatică și s-a măritat în vârf de munte: „Am iubit natura și animalele și nu am regretat niciodată alegerea făcută”, mărturisește femeia.

La 20 de ani s-a mutat în Dealul Mocanilor: „Am avut apartament în Cugir, l-am vândut pentru că nici copiilor nu le plăcea acolo, iar eu nu m-aș mai întoarce niciodată acolo, de fapt nicăieri la oraș. Pentru mine, o zi la Alba Iulia sau la oraș, e mai obositoare decât o zi la fân. Dacă aș avea din nou 20 de ani, aș alege din nou să vin aici.”

Familia Marian are trei copii, doi dintre ei angajați în Alba Iulia, iar cel mai mic este plecat în Germania. Cu toate că tinerii de astăzi fug de viața retrasă din satele de munte, fiul cel mare al Valeriei se simte încă atras de locurile natale și casa părintească și își vizitează des părinții, dând o mână de ajutor în gospodărie: „Cel mai probabil el o să rămână aici, așa mă gândesc, celui din Germania îi place să vină, să stea una, două săptămâni și pleacă înapoi. Fiul mijlociu e aproape căsătorit cu o fată din comună, dar locuiește la Întregalde”, ne povestește cugireanca în timp ce vede de mulsul vitelor.

• Munca la animale începe cu noaptea în cap

O zi obișnuită în Dealul Mocanului începe cu mulsul vacilor, dis-de-dimineață, când sunt aduse din grajdul în care dorm în locul unde sunt mulse. După această operațiune, animalele sunt duse la pășune, iar familia se apucă de închegatul laptelui. Pe timpul verii, bărbatul merge la coasă și fân, iar seara vacile sunt aduse înapoi și sunt mulse din nou.

Iarna e mult mai greu, animalele fiind împărțite la mai multe șuri: „Soțul meu e plecat de dimineața până seara, până merge, până le dă de mâncare, până le face curățenie în grajduri. Mă duc și eu să îl ajut să le adăpăm. E mai ușor doar că nu trebuie mulse, în perioada rece fiind de obicei gestante sau cu viței mici.”

În total, familia are 18 vaci și un taur, iar trei dintre ele au și viței. Valeria se ocupă de animale împreună cu soțul ei, iar când copiii acestora sunt acasă dau și ei o mână de ajutor, dar în ultima vreme, destul de rar au mai trecut pragul casei părintești: „Am avut și boi, dar am renunțat la ei că erau prea multe animale și numai noi doi, copiii sunt plecați la lucru. Le creștem de drag, că bani, chiar de cheltuială avem, nu pot să spun că ducem lipsă, dar nici nu realizezi extraordinar de multe lucruri.”

În urmă cu vreo 15 ani, în zonă exista și lăptărie, dar s-a desființat pentru că nu avea cine să ducă laptele, să îl colecteze și nici nu mai sunt atâtea animale. În sat doar 2 familii mai au vaci, în rest câte o vacă, cel mult două în câteva gospodării. Familia Marian are cele mai multe animale din comună. Laptele este pus la închegat și familia face brânză, mai dau și la neamuri, dar sunt hrăniți și doi porci pe care îi au în gospodărie.

• Subvenții mici și pretenții absurde

Din partea statului nu au nici un ajutor, primesc doar subvențiile pentru animale și terenuri, care sunt în jur de 300-400 de lei pe vacă. La sumele mici se adaugă și cerințele aberante și de multe ori imposibil de realizat. Un exemplu în acest sens, este condiția de a avea platforme de gunoi, cu o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal: „Nu am accesat nici un fel de proiecte, dacă am avea ajutorul ca în Polonia de exemplu, atunci da, s-ar merita să ții și animalul altfel, să cumperi furaje de calitate. La noi sunt și foarte multe cerințe. De exemplu, pentru subvenție ne cere să avem platformă de gunoi, ceea ce mie mi se pare o aberație. În vârful muntelui să avem așa ceva. În primul rând că este foarte greu să aduci materialele pentru a construi așa ceva, dar și să ai o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal! Și pentru ce? Aici gunoiul de la animale se depozitează lângă poiată, iar primăvara se duce pe terenuri arabile, pe pășunat. Nu poluezi cu el absolut nimic, nu e lângă apă…”, se plâng oamenii.

Femeia este de părere că dacă statul român le-ar putea face viața mai ușoară dacă ar fi înființate puncte de colectare a vițeilor, iar aceștia să fie plătiți la adevărata lor valoare. Locurile unde să fie colectat laptele este de asemenea o necesitate pentru crescătorii de vite: „Așa nu ne-am mai chinui să mulgem vaca și să golim laptele la porc, când am putea să luăm un ban pe el. Ar trebui să fie mai permisivi cu legile, cu subvențiile.”

• Drumul străbătut doar cu picioarele odinioară, asfaltat în 2025

Oamenii se bucură că măcar drumul a fost asfaltat până la ei în deal, dar așteaptă să vină iarnă să vadă cum va fi atunci: „La iarnă să vedem cum o să ne descurcăm, pentru că la noi nu se prea vine cu deszăpezirea până aici sus. Avem în fiecare an o perioadă de o săptămână, două, în care nu poți merge decât cu picioarele.”

În cătunul Dealul Geoagiului mai trăiesc puține familii, iar numărul copiilor a scăzut mult în ultimii ani. Școala a fost renovată și modernizată, iar familia Marian speră ca acest lucru să atragă familii tinere în zonă, dar și turiști dacă drumul le facilitează accesul acum.

„E păcat că nu sunt mai mulți copii, avem o școală foarte frumoasă aici, a fost renovată recent. Când erau copiii mei elevi era mai dărăpănată, acum e dotată și modernizată, dar degeaba, nu mai sunt copii. Și e păcat, e o zonă frumoasă, acum s-a făcut și drumul și poate, poate o să se mai întoarcă din oameni, dacă nu tineret, măcar din cei care au ieșit la pensie și au aici o căsuță rămasă de la părinți sau de la bunici. Pe timp de vară mai sunt și turiști, admiră peisajele și cam atât. Munca e grea, acolo nu se bagă”, mai spune Valeria.

Valeria și Viorel își continuă traiul simplu în Dealul Mocanului, iar locurile izolate în care au ales să trăiască sunt exemplul unei vieți perfecte, trăite cu puțin.