Din dragoste pentru Eminescu, Maria Todor, din Cugir, a cusut cu acul şi aţa poezia „Luceafărul”, pe o pânză din cânepă de şapte metri lungime! La 71 de ani, ştie pe de rost toate cele 98 de strofe ale poeziei.

În cartierul Cindeni din Cugir, pe strada Mihai Viteazu, la numărul 97, într-un loc parcă desprins din rai, trăiește de aproape 45 de ani Maria Todor, o septuagenară, care a făcut cu acul și cu ața un lucru demn de Cartea Recordurilor. Maria ne-a așteptat îmbrăcată într-un frumos costum popular și a dorit să ne arate cum pe o pânză din cânepă a cusut cu multă migală, timp de trei ani (2014 – 2016), toate cele 98 de strofe ale poeziei „Luceafărul” scrise de inegalabilul Mihai Eminescu.

Tot pe aceeași pânză, păstrată într-o straiță, a rezervat spații mai mici pentru: „Hora Unirii”, Balada „Miorița”, un manuscris al poetului Mihai Eminescu, proverbe și zicători, pilde, un mic „colț destinat pentru rugăciune”, dar și ilustrații precum: „Coloana Infinitului” și „Cumințenia Pământului”, opere ale marelui Brâncuși, Vioara lui George Enescu, „Carul cu boi” (din Ponor). Are o nepoată, din partea fiicei sale, pe nume Ada Lorena, stabilită în Marea Britanie, o tânără talentată, ale cărei desene în creion și picturi în ulei te emoționează. Ne-a mărturisit că dorește să-i lase drept moștenire nepoatei sale minunata sa creație și ar vrea ca într-o încăpere a casei în care locuiește să amenajeze și un mic muzeu cu obiecte de artizanat.

Maria Todor s-a născut în localitatea Ponor, pe 19 august 1946, într-o familie de țărani, oameni harnici, cu credință în Dumnezeu, care i-au insuflat dragostea pentru muncă, dar și pasiunea pentru frumos. Aici, în satul natal, și-a făcut o parte din studii, a învățat de la mama și bunica sa să țeasă la război, să coasă, să croșeteze, să cosească și să facă alte lucruri gospodărești importante. În anul 1973 a venit la Cugir, locul care îi atrăgea pe toți cei care doreau să-și găsească un loc de muncă, iar Uzina Mecanică i-a oferit șansa de a munci timp de 25 de ani, până a ieșit la pensie, în 1998. Nu s-a oprit nici după aceea, s-a apucat de muncă, la gospodăria sa din Cindeni, a țesut la război, în amintirea anilor în care practica țesutul. Deși se află la o vârstă înaintată, lucrează tot timpul și n-a uitat de vechile îndeletniciri cum ar fi lucrul de mână, mai ales goblenurile, croșetatul și cusutul.

– De unde ideea de a realiza această interesantă lucrare? – Totul a pornit din propria-mi imaginație. Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul. Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu știu a câta oară poezia „Luceafărul”. Atunci m-am hotărât să „scriu” cu acul și cu ața din arnici de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei „Luceafărul”. Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci și am hotărât să folosesc câțiva metri din acest material pentru a da viață unei părți din creația poetului nepereche Mihai Eminescu. Un lucru deloc ușor, care mi-a luat ani de muncă. A trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Dacă în ceea ce privește „Luceafărul”, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai ușor, mult mai greu a fost la celelalte lucrări cusute cu litere de mână, unde atenția și efortul au fost cu mult mai mari.

– Cum ați reușit să realizați prin cusătură această interesantă creație, care ocupă o suprafață atât de mare? – Mă trezeam noaptea și mă apucam de cusut cu o bucurie de nedescris. Gândul îmi era tot timpul la cele 98 de strofe ale „Luceafărului”, pe care doream să le termin de cusut cât se poate mai repede. Mai coseam și în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodărești. Exista un imbold care mă determina să mă apuc din nou de cusut, conștientă că trebuie să realizez ceva despre care nu mai auzisem. Am desăvârșit „Luceafărul”, cu o satisfacție de nedescris, reușind să memorez cu această ocazie întreaga poezie. Având în vedere că exista un spațiu gol destul de mare, m-am gândit să-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creația românească. Așa că am ales o serie de cugetări, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentând opere ale unor artiști, pe care le-am ilustrat pe aceeași pânză, astfel încât să dea o ținută aparte acestei lucrări.

– Ne-ați așteptat într-un frumos costum popular, care se vede că are și o vechime considerabilă. L-ați moștenit de la cineva? – Este un costum făcut de mine prin 1964, specific zonei Ponorului și Aiudului, pe care l-am îmbrăcat la nunta mea din anul 1966, atunci când am devenit „nevastă nouă”. În noaptea nunții era obiceiul să dai jos straiele de mireasă și să îmbraci costumul popular. Este o mândrie pentru mine să-l port și astăzi, atunci când merg la biserică, când particip la sărbători religioase sau la unele evenimente culturale. Este costumul popular pe care l-am purtat și la tradiționala sărbătoare a Păștenilor din Cugir, atunci când am împlinit vârsta de 60 de ani.

– Ce ați dori să le transmiteți tinerilor de astăzi? – Să învețe, să muncească, să evidențieze oamenii de valoare ai acestui popor, creațiile lor artistice. Să nu uite, de asemenea, să promoveze tot timpul obiceiurile și tradițiile populare și să nu uite că sunt români, indiferent pe ce meleaguri s-ar afla. – Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc ani mulți, cu sănătate și bucurii!

Foto: Vasilica TODOR