Rămâi conectat

Cugireni

O cugireancă a cusut manual poezia „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, pe o pânză din cânepă de şapte metri lungime

Cugir INFO

Publicat

în

Din dragoste pentru Eminescu, Maria Todor, din Cugir, a cusut cu acul şi aţa poezia „Luceafărul”, pe o pânză din cânepă de şapte metri lungime! La 71 de ani, ştie pe de rost toate cele 98 de strofe ale poeziei.

În cartierul Cindeni din Cugir, pe strada Mihai Viteazu, la numărul 97, într-un loc parcă desprins din rai, trăiește de aproape 45 de ani Maria Todor, o septuagenară, care a făcut cu acul și cu ața un lucru demn de Cartea Recordurilor. Maria ne-a așteptat îmbrăcată într-un frumos costum popular și a dorit să ne arate cum pe o pânză din cânepă a cusut cu multă migală, timp de trei ani (2014 – 2016), toate cele 98 de strofe ale poeziei „Luceafărul” scrise de inegalabilul Mihai Eminescu.

Tot pe aceeași pânză, păstrată într-o straiță, a rezervat spații mai mici pentru: „Hora Unirii”, Balada „Miorița”, un manuscris al poetului Mihai Eminescu, proverbe și zicători, pilde, un mic „colț destinat pentru rugăciune”, dar și ilustrații precum: „Coloana Infinitului” și „Cumințenia Pământului”, opere ale marelui Brâncuși, Vioara lui George Enescu, „Carul cu boi” (din Ponor). Are o nepoată, din partea fiicei sale, pe nume Ada Lorena, stabilită în Marea Britanie, o tânără talentată, ale cărei desene în creion și picturi în ulei te emoționează. Ne-a mărturisit că dorește să-i lase drept moștenire nepoatei sale minunata sa creație și ar vrea ca într-o încăpere a casei în care locuiește să amenajeze și un mic muzeu cu obiecte de artizanat.

Maria Todor s-a născut în localitatea Ponor, pe 19 august 1946, într-o familie de țărani, oameni harnici, cu credință în Dumnezeu, care i-au insuflat dragostea pentru muncă, dar și pasiunea pentru frumos. Aici, în satul natal, și-a făcut o parte din studii, a învățat de la mama și bunica sa să țeasă la război, să coasă, să croșeteze, să cosească și să facă alte lucruri gospodărești importante. În anul 1973 a venit la Cugir, locul care îi atrăgea pe toți cei care doreau să-și găsească un loc de muncă, iar Uzina Mecanică i-a oferit șansa de a munci timp de 25 de ani, până a ieșit la pensie, în 1998. Nu s-a oprit nici după aceea, s-a apucat de muncă, la gospodăria sa din Cindeni, a țesut la război, în amintirea anilor în care practica țesutul. Deși se află la o vârstă înaintată, lucrează tot timpul și n-a uitat de vechile îndeletniciri cum ar fi lucrul de mână, mai ales goblenurile, croșetatul și cusutul.

– De unde ideea de a realiza această interesantă lucrare? – Totul a pornit din propria-mi imaginație. Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul. Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu știu a câta oară poezia „Luceafărul”. Atunci m-am hotărât să „scriu” cu acul și cu ața din arnici de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei „Luceafărul”. Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci și am hotărât să folosesc câțiva metri din acest material pentru a da viață unei părți din creația poetului nepereche Mihai Eminescu. Un lucru deloc ușor, care mi-a luat ani de muncă. A trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Dacă în ceea ce privește „Luceafărul”, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai ușor, mult mai greu a fost la celelalte lucrări cusute cu litere de mână, unde atenția și efortul au fost cu mult mai mari.

– Cum ați reușit să realizați prin cusătură această interesantă creație, care ocupă o suprafață atât de mare? – Mă trezeam noaptea și mă apucam de cusut cu o bucurie de nedescris. Gândul îmi era tot timpul la cele 98 de strofe ale „Luceafărului”, pe care doream să le termin de cusut cât se poate mai repede. Mai coseam și în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodărești. Exista un imbold care mă determina să mă apuc din nou de cusut, conștientă că trebuie să realizez ceva despre care nu mai auzisem. Am desăvârșit „Luceafărul”, cu o satisfacție de nedescris, reușind să memorez cu această ocazie întreaga poezie. Având în vedere că exista un spațiu gol destul de mare, m-am gândit să-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creația românească. Așa că am ales o serie de cugetări, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentând opere ale unor artiști, pe care le-am ilustrat pe aceeași pânză, astfel încât să dea o ținută aparte acestei lucrări.

– Ne-ați așteptat într-un frumos costum popular, care se vede că are și o vechime considerabilă. L-ați moștenit de la cineva? – Este un costum făcut de mine prin 1964, specific zonei Ponorului și Aiudului, pe care l-am îmbrăcat la nunta mea din anul 1966, atunci când am devenit „nevastă nouă”. În noaptea nunții era obiceiul să dai jos straiele de mireasă și să îmbraci costumul popular. Este o mândrie pentru mine să-l port și astăzi, atunci când merg la biserică, când particip la sărbători religioase sau la unele evenimente culturale. Este costumul popular pe care l-am purtat și la tradiționala sărbătoare a Păștenilor din Cugir, atunci când am împlinit vârsta de 60 de ani.

– Ce ați dori să le transmiteți tinerilor de astăzi? – Să învețe, să muncească, să evidențieze oamenii de valoare ai acestui popor, creațiile lor artistice. Să nu uite, de asemenea, să promoveze tot timpul obiceiurile și tradițiile populare și să nu uite că sunt români, indiferent pe ce meleaguri s-ar afla. – Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc ani mulți, cu sănătate și bucurii!

Foto: Vasilica TODOR


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Cugireni

Un tânăr originar din Cugir a făcut senzație prin Cluj-Napoca cu un autoturism plin de inimioare și pe care scria mesajul „IARTĂ-MĂ IUBIREA MEA!”

Cugir INFO

Publicat

în

Un autoturism plin de baloane în formă de inimioare și pe care scria mesajul „IARTĂ-MĂ IUBIREA MEA!” a făcut senzație în urmă cu câteva zile, pe străzile din Cluj-Napoca. Puțini știu încă că vinovatul este un tânăr originar din Cugir.

Mașina transportată pe platformă a fost fotografiată și filmată de clujeni care au împânzit rețelele de socializare cu imaginile surprinse, toți punându-și întrebarea pentru cine e autoturismul și cu ce a greșit cel care a scris mesajul.

Vinovat este Călin Bocănici sau „Dermopigmentistu”, cum îi spun prietenii și cunoscuții și e născut în Cugir, plecat apoi în Italia, stabilit în Cluj-Napoca din 2015 și specializat în micropigmentare.

În comentariile la postările online cu mașina au fost și câțiva internauți care au văzut semnătura de sub mesaj: „Dermopigmentistu”, dar și plăcuța din locul numărului de înmatriculare, „Rinascenza” – afacerea tânărului – și au început să se întrebe dacă nu cumva e vorba doar despre o strategie de marketing.

Cu toate acestea, majoritatea celor care au văzut mașina plimbată pe străzile din Cluj-Napoca sau în postările de pe rețelele sociale sunt de părere că aceasta este un cadou cumpărat de cugirean pentru iubita sa, fiind modul său de a-și cere iertare pentru o greșeală comisă.

Călin Bocănici a declarat pentru ziarulunirea.ro că nu dorește să dezvăluie adevărul despre gestul său: „Să rămână așa întrebarea, dacă e marketing sau cu ce-oi fi greșit să fac un așa cadou”!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

O tânără mămică din Cugir și-a donat părul pentru copiii bolnavi de cancer: „Am simțit că e momentul să dăruiesc și eu o parte din mine”

Cugir INFO

Publicat

în

Ana Maria, o tânără mămică din Cugir, însărcinată cu al doilea copil, a făcut un gest impresionant: și-a tăiat părul lung până la mijloc și l-a donat într-un scop nobil: peruci care vor ajunge la copiii diagnosticați cu cancer, supuși tratamentelor cu citostatice.

Chimioterapia în cazul bolnavilor de cancer are, din păcate, şi efecte negative asupra organismului. Mulți pacienţi îşi pierd integral părul, iar o perucă din păr natural, cu tunsoare scurtă are preţuri mult prea mari pentru un pacient care are cu totul alte cheltuieli urgente în timpul terapiei.

„Am făcut o schimbare mare. Una pe care am simțit-o din suflet. Nu a fost un impuls, ci un gest cu sens. Pentru că Dumnezeu m-a binecuvântat din nou cu a doua minune, am simțit că e momentul să dăruiesc și eu o parte din mine.Așa că am ales să donez părul meu..40 de centimetri, pentru copiii care luptă cu cancerul. Pentru zâmbetele lor, pentru speranță, pentru că fiecare șuviță contează. Nu am făcut-o din curaj, ci din recunoștință. Și, deși e doar păr, pentru mine înseamnă mult mai mult”, a scris tânăra pe rețelele de socializare.

Schimbarea însă nu a fost una ușoară. Ana Maria a renunțat la 40 de centimetri din părul ei și spune că decizia a fost luată cu multe emoții: „Nu mi-a fost frică. Pentru că am învățat că uneori trebuie să tai ca să crești din nou. Știu că părul meu va crește și va crește sănătos, pentru că frumusețea adevărată începe din interior, iar rezultatele se văd în timp”, spune tânăra.

În acest proiect i s-a alăturat Laura Zugrăvescu, coafeza care a tuns-o pe Ana și care a fost martoră la emoția ei, de la teama primelor tăieturi, până la zâmbetul sincer din oglindă, când și-a văzut noua imagine: „Era mai ușoară, mai luminoasă, mai mândră! O femeie curajoasă, sensibilă și cu un suflet imens. Deși nu fusese niciodată tunsă scurt, a ales să facă un gest care va schimba ziua unui copil aflat într-o luptă grea: a donat 40 de centimetri din părul ei pentru copiii bolnavi de cancer. Ana, îți mulțumesc din suflet pentru încredere și pentru exemplul frumos pe care îl dai! Gestul tău nu este doar o schimbare de look, ci o lecție de generozitate și curaj!”, mărturisește Laura într-o postare pe Facebook.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

O femeie din Cugir a renunțat la viața comodă de la oraș pentru a crește bovine, împreună cu soțul său, în Dealul Geoagiului

Cugir INFO

Publicat

în

Chiar dacă pentru mulți orășeni pare o idee nebunescă, o cugireancă a renunțat, în urmă cu aproape 30 de ani, la carieră și la viața din oraș, urmându-și jumătatea, într-un sat izolat din Munții Apuseni.

S-au mutat împreună în creierii munților, în Dealul Geoagiului sau Dealul Mocanului din Alba, în comuna Întregalde, la aproximativ o oră de Alba Iulia. În mijlocul naturii, spune femeia, a descoperit simplitatea vieții, care îi aduce împlinire, scrie ziarulunirea.ro.

Pe Valeria și pe Viorel Marian i-am găsit la grajduri, la muls vacile, la primele ore ale dimineții. Valeria are 46 de ani și spune că viața izolată din Dealul Geogiului este deopotrivă și grea și ușoară: „Este ușor că avem aer curat, grea pentru că este foarte mult de muncă, iar munca noastră nu prea e plătită”.

Femeia a absolvit Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, secția Matematică-Informatică și s-a măritat în vârf de munte: „Am iubit natura și animalele și nu am regretat niciodată alegerea făcută”, mărturisește femeia.

La 20 de ani s-a mutat în Dealul Mocanilor: „Am avut apartament în Cugir, l-am vândut pentru că nici copiilor nu le plăcea acolo, iar eu nu m-aș mai întoarce niciodată acolo, de fapt nicăieri la oraș. Pentru mine, o zi la Alba Iulia sau la oraș, e mai obositoare decât o zi la fân. Dacă aș avea din nou 20 de ani, aș alege din nou să vin aici.”

Familia Marian are trei copii, doi dintre ei angajați în Alba Iulia, iar cel mai mic este plecat în Germania. Cu toate că tinerii de astăzi fug de viața retrasă din satele de munte, fiul cel mare al Valeriei se simte încă atras de locurile natale și casa părintească și își vizitează des părinții, dând o mână de ajutor în gospodărie: „Cel mai probabil el o să rămână aici, așa mă gândesc, celui din Germania îi place să vină, să stea una, două săptămâni și pleacă înapoi. Fiul mijlociu e aproape căsătorit cu o fată din comună, dar locuiește la Întregalde”, ne povestește cugireanca în timp ce vede de mulsul vitelor.

• Munca la animale începe cu noaptea în cap

O zi obișnuită în Dealul Mocanului începe cu mulsul vacilor, dis-de-dimineață, când sunt aduse din grajdul în care dorm în locul unde sunt mulse. După această operațiune, animalele sunt duse la pășune, iar familia se apucă de închegatul laptelui. Pe timpul verii, bărbatul merge la coasă și fân, iar seara vacile sunt aduse înapoi și sunt mulse din nou.

Iarna e mult mai greu, animalele fiind împărțite la mai multe șuri: „Soțul meu e plecat de dimineața până seara, până merge, până le dă de mâncare, până le face curățenie în grajduri. Mă duc și eu să îl ajut să le adăpăm. E mai ușor doar că nu trebuie mulse, în perioada rece fiind de obicei gestante sau cu viței mici.”

În total, familia are 18 vaci și un taur, iar trei dintre ele au și viței. Valeria se ocupă de animale împreună cu soțul ei, iar când copiii acestora sunt acasă dau și ei o mână de ajutor, dar în ultima vreme, destul de rar au mai trecut pragul casei părintești: „Am avut și boi, dar am renunțat la ei că erau prea multe animale și numai noi doi, copiii sunt plecați la lucru. Le creștem de drag, că bani, chiar de cheltuială avem, nu pot să spun că ducem lipsă, dar nici nu realizezi extraordinar de multe lucruri.”

În urmă cu vreo 15 ani, în zonă exista și lăptărie, dar s-a desființat pentru că nu avea cine să ducă laptele, să îl colecteze și nici nu mai sunt atâtea animale. În sat doar 2 familii mai au vaci, în rest câte o vacă, cel mult două în câteva gospodării. Familia Marian are cele mai multe animale din comună. Laptele este pus la închegat și familia face brânză, mai dau și la neamuri, dar sunt hrăniți și doi porci pe care îi au în gospodărie.

• Subvenții mici și pretenții absurde

Din partea statului nu au nici un ajutor, primesc doar subvențiile pentru animale și terenuri, care sunt în jur de 300-400 de lei pe vacă. La sumele mici se adaugă și cerințele aberante și de multe ori imposibil de realizat. Un exemplu în acest sens, este condiția de a avea platforme de gunoi, cu o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal: „Nu am accesat nici un fel de proiecte, dacă am avea ajutorul ca în Polonia de exemplu, atunci da, s-ar merita să ții și animalul altfel, să cumperi furaje de calitate. La noi sunt și foarte multe cerințe. De exemplu, pentru subvenție ne cere să avem platformă de gunoi, ceea ce mie mi se pare o aberație. În vârful muntelui să avem așa ceva. În primul rând că este foarte greu să aduci materialele pentru a construi așa ceva, dar și să ai o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal! Și pentru ce? Aici gunoiul de la animale se depozitează lângă poiată, iar primăvara se duce pe terenuri arabile, pe pășunat. Nu poluezi cu el absolut nimic, nu e lângă apă…”, se plâng oamenii.

Femeia este de părere că dacă statul român le-ar putea face viața mai ușoară dacă ar fi înființate puncte de colectare a vițeilor, iar aceștia să fie plătiți la adevărata lor valoare. Locurile unde să fie colectat laptele este de asemenea o necesitate pentru crescătorii de vite: „Așa nu ne-am mai chinui să mulgem vaca și să golim laptele la porc, când am putea să luăm un ban pe el. Ar trebui să fie mai permisivi cu legile, cu subvențiile.”

• Drumul străbătut doar cu picioarele odinioară, asfaltat în 2025

Oamenii se bucură că măcar drumul a fost asfaltat până la ei în deal, dar așteaptă să vină iarnă să vadă cum va fi atunci: „La iarnă să vedem cum o să ne descurcăm, pentru că la noi nu se prea vine cu deszăpezirea până aici sus. Avem în fiecare an o perioadă de o săptămână, două, în care nu poți merge decât cu picioarele.”

În cătunul Dealul Geoagiului mai trăiesc puține familii, iar numărul copiilor a scăzut mult în ultimii ani. Școala a fost renovată și modernizată, iar familia Marian speră ca acest lucru să atragă familii tinere în zonă, dar și turiști dacă drumul le facilitează accesul acum.

„E păcat că nu sunt mai mulți copii, avem o școală foarte frumoasă aici, a fost renovată recent. Când erau copiii mei elevi era mai dărăpănată, acum e dotată și modernizată, dar degeaba, nu mai sunt copii. Și e păcat, e o zonă frumoasă, acum s-a făcut și drumul și poate, poate o să se mai întoarcă din oameni, dacă nu tineret, măcar din cei care au ieșit la pensie și au aici o căsuță rămasă de la părinți sau de la bunici. Pe timp de vară mai sunt și turiști, admiră peisajele și cam atât. Munca e grea, acolo nu se bagă”, mai spune Valeria.

Valeria și Viorel își continuă traiul simplu în Dealul Mocanului, iar locurile izolate în care au ales să trăiască sunt exemplul unei vieți perfecte, trăite cu puțin.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir