Interviu cu scriitorul Flaviu George PREDESCU

– Domnule Flaviu Predescu, se împlinesc aproape zece ani de la debutul dumneavoastră literar. Ce s-a schimbat, prin scris, în viaţa dumneavoastră, ce aţi schimbat în vieţile altora?
– În plan personal am devenit un om mult mai atent la ceea ce se petrece în jurul meu. Obişnuit fiind cu un rol foarte activ, din punct de vedere al implicării în comunitate, am încercat să-mi redefinesc rolul. În fapt, persoana care scrie trebuie să ştie că are o mare responsabilitate. Cuvântul poate fi o unealtă indestructibilă, iar când mai multe cuvinte au puterea să se transforme în mesaj, impactul asupra celor din jur creşte. Cât despre schimbările pe care eu le-am adus în vieţile altora prin ceea ce am scris, tind să cred că ele au fost în bine. Poezia, eseul, romanul şi teatrul au această putere de a transforma sau de a deschide perspective. Dacă romanul trebuie să fie o căutare, aşa cum foarte bine spunea Mircea Nedelciu, poezia are un impact psihologic puternic asupra celor care o înţeleg sau se străduiesc să o înţeleagă.

– Cum vedeţi viaţa literară din vremurile pe care le trăim?
– Ca evoluţie, din punct de vedere publicistic, ea nu este cu nimic mai prejos de ceea ce se întâmplă în ţările pe care noi le avem ca model. Cu toate astea, faptul că nu se mai citeşte de pe format de hârtie aşa cum se citea în perioada de dinaintea evoluţiei tehnologice a dus la un regres al cititorilor şi implicit al vânzărilor de carte. În prezent, însă, cred că numărul celor care citesc este în creştere şi, deşi în adolescenţă unii tineri dau impresia că au pornit pe un drum greşit, mulţi se redresează când dau piept cu viaţa reală. Între atâtea opţiuni, din păcate, cititul a devenit o chestiune de timp, iar timpul pentru lectură este redus.Societatea trebuie să găsească o formulă de a face oamenii să se reapropie de citit, iar personalitatea scriitorilor, mai retrasă, de obicei, îmbie aproape natural la izolare.

-Apropo de scriitori, cum sunt ei ca oameni? Cum ajungi scriitor?
– Scriitor te naşti. Apoi, printr-o revelaţie, cred că de sorginte divină, afli că ai talent şi, în cele din urmă, te lupţi să devii literat. Talentul face diferenţa între condeieri, întocmai cum face frumuseţea. De fapt, talentul este frumuseţe. Apoi, mai există şi posibilitatea să te ratezi, oricât de mult talent ai avea. Fie din cauze emoţionale, fie caracteriale, fie din alte motive neprevăzute.

– Aveţi ceva să reproşaţi breslei, în general?
– Tendinţa de a fi dezbinată, din cauza unor ego-uri prea mari şi pornirea naturală a scriitorului spre invidie nejustificată a unuia faţă de celălalt. O fi la fel şi în alte domenii, dar scriitorii trebuie să-şi asume un anumit rol mesianic pe care îl au şi să se ridice deasupra tarelor lumeşti. Sunt călăuzitori şi repere pentru ceilalţi, iar când lumea nu mai crede asta, ei trebuie să se străduiască să îi convingă că sunt. În plus, sunt de părere că imaginea scriitorului nu este de individ ratat. Omul de litere trebuie să fie prezent în societate, să aibă atitudine civică şi chiar politică, faţă de cele mai importante provocări ale comunităţii din care face parte. (Fac distincţia că politic nu înseamnă neapărat partinic). Dar dacă tot am adus subiectul în discuţie, am convingerea că şi reabilitarea imaginii politicului poate fi făcută mai ales de către oamenii de litere, prin implicare, desigur.

– Cum comentaţi evoluţia fenomenului Facebook?
– Este în primul rând un avantaj pentru scriitor dar şi un dezavantaj. Ca om care are o pregătire în domeniu şi chiar predau din când în când comunicare, pot spune că “Fenomenul Facebook” este o scenă pe care mulţi scriitori, dar şi pseudoscriitori, şi-au făcut cunoscute creaţiile. Contactul cu poezia şi cu textul literar a devenit mult mai accesibil şi, atenţie, aproape gratis. Acest fapt a putut fi posibil doar prin mediul virtual, reţele de socializare şi bloguri. În schimb, cred că accesul la cultură ar trebui să fie pe anumite paliere, gratuit, iar cei care o generează ar trebui să fie mult mai bine remuneraţi. Gradual ar trebui, în funcţie de nivelul de cultură, să apară şi costurile, ca delimitare între cei care o doresc în formele superioare şi consumatorii ocazionali sau curioşi.
Este nevoie ca statul să rămână activ şi direct implicat, sub o formă sau alta. Totodată, ar fi nevoie de o lege bună care să-i susţină pe artişti să facă ce ştiu ei mai bine, în folosul comunităţilor din care fac parte. În definitiv, de ce are o societate nevoie de scriitori? Eu cred că tocmai pentru a avea identitate şi sens. Se impune o lege a scriitorilor şi o reglementare a alocării de resurse pentru buna funcţionare a revistelor literare. Fără sprijin guvernamental acestea vor ajunge în colaps financiar.

– Sunteţi membru stagiar al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara, care este relaţia dumneavoastră cu colegii din filială şi cum menţineţi legătura cu judeţul Alba?
– Am o relaţie foarte bună. Am fost adoptat foarte repede. Este, cred, una dintre cele mai eficiente filiale iar meritul este comun, al celor din conducerea USR Alba-Hunedoara dar mai ales al Consiliului Judeţean Alba şi al preşedintelui Consiliului. Aceste fapte bune trebuie spuse, iar oamenii care se implică trebuie menţionaţi. Mai simplu spus, graţie lui Ion Dumitrel, judeţul Alba este o comunitate din România care arată că vrea scriitori, cultură, artă, în general. Nu în ultimul rând, trebuie menţionată editura ziarului dumneavoastră, care mereu a întins o mână de ajutor scriitorilor. (În curând un important eveniment poetic, în coordonarea preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, va avea loc la Alba Iulia, este vorba de o gală a poeziei.)

– Pe data de 21 noiembrie aţi lansat în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, de la Bucureşti, cartea „Poetul merge mai departe”. Ce ne puteţi spune despre ea?
– Este o carte de eseuri, cele mai multe despre iubire, în care am comprimat percepţia mea de viaţă, cunoaşterea pe care am dobândit-o în aceşti ani şi ideile, impulsionate de experienţa pe care o am. Scopul cărţii, pentru că fiecare produs intelectual trebuie să-şi propună ceva, este de a lumina cât de cât drumul celor aflaţi în impas ideatic sau sufletesc şi chiar de a da un anumit sens unor existenţe nehotărâte. Este şi o carte de atitudine civică iar faptul că a stârnit un interes crescut celor care au vizitat târgul nu poate decât să mă bucure.