Politică
Liberalii îi lasă fără arme și muniții pe social-democrații din Cugir
După ce în urma cu câteva luni și-au instalat noii directori generali de la cele două societăți de armament și muniție (Marin Morariu – Uzina Mecanică) și (Grațian Duma – Fabrica de Arme), au schimbat consiliile de administrație și administratorii speciali la cele două societăți, liberalii au trecut la înlocuirea din fucțiile de directori, a social democraților aflați în eșalonul doi de conducere.
Recent, în baza organigramelor aprobate de Compania Națională Romarm s-a procedat la modificările dorite, numindu-se pe funcții de conducere oameni cu carnet PNL. Potrivit directorului general Grațian Duma, la Fabrica de Arme, din cele șapte funcții de directori au mai rămas patru.
Astfel, a fost desființat postul de director general ajunct ocupat de Nicolae Mihăilesc, un personaj controversat, care vremelnic a ocupat funcția de director general și în al cărui mandate au au avut loc câteva accidente de muncă dintre care unul soldat cu decesul persoanei.
Conform informațiilor, au fost schimbați și directorii PSD de la Direcția Comercială și Direcția Economică (Dan Popa, respectiv Mirela Cutean), cele două direcții fiind comasate și preluate de liberalul Nicolae Truță. După cum am aflat a fost desființat și postul de Inspector șef calitate și transformat în Șef serviciu calitate.
În ceea ce privește situația de la Societatea Uzina Mecanică Cugir, directorul general Marin Morariu ne-a declarant că are organigrama, iar modificările în structura echipei de conducere vor fi făcute, după data de 18 mai, când societatea urmează să-și reia activitatea. Domnia sa ne-a informat că că noua structură va conține un număr mult mai redus de posturi de conducere, față de perioada anterioară.
Constantin PREDESCU
Politică
Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”
Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.
„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.
În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.
Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.
Politică
Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm
Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.
TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare
TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.
În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.
Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.
Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.
Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
Bogdan
21.05.2020 la 0:38
Liberalii parca se laudau cu concursuri pentru ocuparea posturilor … oare membrii din noua conducere au fost alesi in urma unui concurs si in functie de pregatirea lor?
Andrei
21.05.2020 la 2:13
Da, s-a dat concurs. Intrebarea a fost: Din ce partid faci parte?
Motul
22.05.2020 la 0:11
Da aia care au fost inlocuiti, aia de la PSD, au ocupat cumva posturile prin concurs ??? ca sa stim si noi
sebi
17.06.2020 la 17:00
LA VREMURI NOI, TOT NOI.
Practic a venit vremea rotatiei. Data viitoare cand vine PSD la guvernare, o sa se roteasca directorasii lor. Si tot asa.
Bravoo…1 pas inainte, 2 pasi inapoi.
MARIA
23.06.2020 la 8:55
MARIA MIHAI, LA VREMURI NOI, TOT EI
Aceasta rubrica ar trebui sa se numeasca „CUGIR DEZinfo”.
La Fabrica de ARme conducerea este asigurata tot de catre PSD:
Cabinet Director General:
MIHAILESC NICOLAE PSD
POPA DANIEL PSD
MIHAI NICUSOR PNL+Apararea
CRISTEA IOANA PSD
CONDUCERE
DIRECTOR PRODUCTIE BORZA OCTAVIAN PSD
INGINER SEF CONCEPTIE PROIECTARE POP LUCIAN PSD
SEF SERVICIU CALITATE SIMU MIRCEA PSD
SEF STRUCTURA SECURITATE HENTEA MIRCEA PSD