Sport
Metalurgistul Cugir s-a despărțit de trei jucători. Ciprian Pahone, revine în conducerea „roș-albaștrilor”
Metalurgistul Cugir reprezintă cea mai longevivă divizionară terță din Alba, „roș-albaștrii” promovând pe a treia scenă fotbalistică în urmă cu 12 ani. Cugirenii au încheiat sezonul pe locul 2 în play-out, iar obiectivele în viitorul campionat vor fi unele mai îndrăznețe. Asta, întrucât, în conducerea echipei de seniori a revenit, după câțiva ani, Ciprian Pahone.

Astfel, gruparea de sub Drăgana va începe, la toamnă, a 13-a stagiune consecutivă în Liga 3, avându-l pe banca tehnică tot pe Lucian Itu (46 de ani). Acesta, un simbol al fotbalului cugirean, a fost instalat în funcția de antrenor principal în 2019, în urmă cu 6 ani, și este cel mai vechi antrenor în funcție din județ (asta chiar dacă nu figurează ca antrenor principal în acte, unde apare Ion Ilie, posesor al licenței A UEFA).
În această perioadă se poartă tratative pentru întărirea lotului, asta pentru a ridica ștacheta, respectiv o calificare în play-off, unde a mai fost în urmă cu două sezoane. Nu sunt departe vremurile în care Metalurgistul Cugir a fost prezentă la barajele semifinale de promovare, în 2021 cu SCM Zalău și în 2022 cu Minaur Baia Mare, ambele pierdute.
Reunirea lotului este prevăzută peste o lună, mai precis în 14 iulie, pregătirea care se desfășoară pe plan local incluzând și un cantonament centralizat. Pe lângă portarul Herlea (plecat la CSM Unirea Alba Iulia), cugirenii au încheiat conturile și cu R. Păcurar și Onaci, dar cu singuranță vor mai fi și alte plecări, asta în funcție și de jucătorii care vor fi înregimentați în această vară.
Sport
„Roș-albaștrii”, la o nouă victorie în meciurile de pregătire: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 3-1 (1-0)
Metalurgistul Cugir s-a impus cu 3-1 (1-0) în fața formației CS Universitatea Alba Iulia, vineri dimineață, într-o partidă de verificare disputată pe teren propriu. Meciul a reprezentat penultimul test al formației din Cugir înaintea debutului în noua ediție a Ligii 3.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Bogdan-Alin Minteuan, George Goronea și Dorian Todoran, Metalurgistul obținând astfel o victorie convingătoare în fața „studenților” albaiulieni.
Pentru Metalurgistul Cugir urmează ultimul amical al perioadei de pregătire, adversară fiind Jiul Petroșani. Formația din Cugir va debuta în noul sezon al Ligii 3 pe 29 august.
Sport
Roș-albaștrii”, învinși categoric sub Feleac, în amicalul de gală: „U” Cluj – Metalurgistul Cugir 7-1 (4-1)
Divizionara terță Metalurgistul Cugir a pierdut, marți, 11 august 2026, scor 1-7, testul amical de gală disputat în deplasare cu prim-divizionara „U” Cluj. Pentru formația din Cugir, partida cu „șepcile roșii” a reprezentat un test important înaintea startului oficial al sezonului.

Partida s-a disputat pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”, după ce Universitatea Cluj a rămas fără meci oficial în această perioadă, ca urmare a amânării întâlnirii cu CFR Cluj din etapa a patra a SuperLigii. Elevii lui Cristiano Bergodi au ales astfel Metalurgistul Cugir drept partener pentru un joc de verificare.
„U” Cluj a început în forță, iar Postolachi a reușit o „dublă” în primele opt minute, punctând în minutele 5 și 8. Metalurgistul Cugir a redus din diferență prin Cocan, însă formația gazdă a continuat să controleze partida.
Până la pauză, L. Pall a mai înscris de două ori, în minutele 23 și 27, astfel că „U” Cluj a intrat la cabine cu un avantaj de 4-1.
În repriza secundă, formația clujeană a mai punctat de trei ori. D. Crișan a înscris în minutul 54, Postolachi și-a completat hat-trick-ul în minutul 82, iar Gheorghiță a stabilit scorul final, 7-1, în minutul 88.
Pentru Metalurgistul Cugir, partida cu o formație din SuperLigă a constituit un test de gală și o oportunitate importantă de verificare înaintea debutului oficial.
Metalurgistul Cugir, următoarele amicale cu CSU Alba Iulia și Jiul Petroșani
„Roș-albaștrii” mai au programate două partide de verificare în perioada următoare. Metalurgistul Cugir va întâlni CSU Alba Iulia pe 14 august, iar ultima repetiție înaintea sezonului oficial este programată în 22 august, cu Jiul Petroșani.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia