Încă din cele mai îndepărate timpuri, începând cu constituirea primelor formaţiuni umane, oamenii au simţit nevoia de a comunica între ei, ceea ce a dus la găsirea unor modalităţi de comunicare.

La început comunicările erau prin viu grai, dar odată cu apariţia scrisului s-a uşurat mult sistemul de comunicare. Astăzi, când telefonul mobil a devenit un obiect la îndemâna fiecăruia, doar cei din generaţiile de înaintea anilor nouăzeci îşi mai aduc aminte cu nostalgie de serviciile poştale, când scrisorile, telegraful şi telefonul fix erau cele mai utilizate mijloace de comunicare.

Cu toate că astăzi puţină lume mai utilizează aceste mijloace, existând telefonul mobil şi internetul, ele au avut un rol important în viaţa a sute de generaţii. Este momentul să cunoaştem evoluţia acestor servicii pe aceste meleaguri de-a lungul timpului, pentru că la 23 aprilie 2020 se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Oficiului Poştal în Cugir.

Pe teritoriul localităţii Cugir, serviciul poştal a funcţionat încă din vremuri îndepărtate, la început transmiţând mesajele prin sunet (corn sau tulnic) şi prin foc, iar mai târziu comunicările erau transmise prin porumbei şi prin curieri călări. Pe vremea dacilor, comunitatea de pe teritoriul localităţii Cugir avea legătură cu comunităţile din jur, mai ales că aici exista cetatea Singidava, aflată la cel mult 20 km în „zborul pasării” ( Vasile Pârvan –„Civilizaţii străvechi în regiunea carpato – danuviană”, Bucuresti, Ed.Stiinţifică, 1957) de cetatea de scaun a statului dac, condus de Decebal, Sarmisegetuza Regia.

După cucerirea Daciei de către romani, aceştia au organizat pe teritoriul Daciei sistemul poştal „cursus publicus”, după cel roman, care a funcţionat şi pe teritoriul localităţii Cugir, aici existând o comunitate daco-romană în zona Văii Viilor (Vasile Pârvan – „Civilizaţii străvechi în regiunea carpato-danuviană”, Bucureşti, Ed. Stiinţifică, 1957).

După stabilirea pe teritoriul Transilvaniei a ungurilor şi a saşilor, creşte nevoia de comunicare între comunităţi. Dacă comunicările oficialităţilor erau făcute prin curieri, populaţia de rând folosea pentru trimiterea corespondenţei comercianţii ambulanţi în târguri.

În timpul regelui Matthias serviciile poştale cunosc o dezvoltare, transportul trimiterilor poştale şi a pasagerilor fiind făcut cu care rapide trase de cai. Au fost înfiinţate staţii poştale, amplasate în hanuri. În apropierea localităţii Cugir existau încă din anul 1500 staţiile poştale la Deva, Orăştie, Vinţul de Jos, Alba Iulia şi Sebeş, după cum este menţionat în lucrarea „Istoria Comunicaţiilor Ungariei de Nord” ( Eszak Magyarorszag Hirkozlesenek Tortenete), autor Kamody Miklos – „Imprimeria Borsodi’’, Miskolc 1985, aflată la Herman Otto Muzeum Miskolc. De serviciile acestor staţii poştale se presupune că au beneficiat şi locuitorii din Cugir şi din localităţile înconjurătoare.

Odată cu trecerea anilor, legăturile poştale între populaţia din localitatea Cugir şi celelalte comunităţi din regiunile Imperiului Austro- Ungar cunosc o dezvoltare prin înfiinţarea legăturilor poştale regulate între Viena şi Sibiu, traseul poştalioanelor trecând pe lângă localitatea Şibot. După anul 1717, la jumătatea secolului al-XVIII- lea în locul numit Lunca Poştei, la interseciţia drumului de la Cugir cu drumul naţional, pe teritoriul localităţii Şibot se afla Hanul Poştei, după cum menţionează Ion Haţegan la pagina 148, în lucrarea sa „Paul Chinezu”, apărută la Editura Helicon- Timişoara, 1994, han unde era loc de popas al curierilor şi al poştalioanelor în drumul lor spre Vinţul de Jos şi mai departe până la Braşov.

După înfiinţarea, în anul 1764, a Regimentului Grăniceresc la Cugir, serviciile poştale între Cugir cu celelalte regimente grănicereşti de pe teritoriul Transilvaniei şi cu cancelaria imperiului, devin regulate, de două sau de trei ori pe săptămână. Expedierea trimiterilor poştale se făcea atât prin sistemul poştal al statului, prin om de slujbă, cât şi prin curiererul regimentului. ( Ing. Augustin Berian –„ Monografia Cugirului”, 1932).

După înfiinţarea la Cugir a Fabricii de Fier în anul 1799, creşte şi mai mult numărul trimiterilor poştale, mai ales că în acestă perioadă la Şibot exista o unitate poştală, după cum apare pe o hartă datată din anul 1850, de pe site-ul maghiar al Fundaţiei Câmpia de Sus a Istoriei Poştei. La Şibot unitatea poştală se afla lângă gara CFR ( poştă veche – cum era denumită de către localnici), aici fiind făcute şi schimburile de expediţie.

După construirea căii ferate Arad – Teiuş şi introducerea vagoanelor poştale, unitatea poştală din gara Şibot devine un punct de tranzit poştal pentru localităţile din jur. Schimburile de expediţie se făceau la început de două ori pe săptămână şi mai târziu de trei ori.

Pe teritoriul localităţii Cugir serviciile poştale erau asigurate de un om de slujbă, care la început presta această activitate în schimbul unor facilităţi asigurate de comunitate. Mai târziu acesta a devenit curier poştal, plătit de stat. Curierul obligatoriu, în timpul activităţii purta uniformă.

În perioada în care Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro- Ungar uniforma curierului poştal a cunoscut o serie de modificări, fiind însă asemănătoare cu uniforma de husar din armata maghiară. „Monografia Cugirului” – 1932, Ing. Augustin Berian descrie cu lux de amănunt uniforma curierului poştal care efectua serviciul în Cugir: „uniforma era asemănătoare cu uniforma unui husar unguresc, având culoarea albastră, tivită pe margini cu brandenburguri negre – galbene, iar la gât avea o trompetă galbenă de aramă. Când se apropia de localitate sau când circula pe străzile aglomerate ale localităţii, sufla din trompetă ca să se dea la o parte oamenii, carele şi căruţele”.

Odată cu dezvoltarea Fabricii de Fier, crescând numărul populaţiei, era nevoie în localitate de înfiinţarea unui oficiu poştal. Precum reiese din Procesul Verbal întocmit de preotul Eremie, în ziua de Sf. Gheorghe a anului 1880 se înfiinţează în Cugir oficiul poştal condus de un cantaro de posta (căpitan de poştă). Oficiul poştal se deschide în casa lui N. Zsigna pe strada Principală la nr. 57, actuala 21 Decembrie 1989, fiind subordonat Oficiului Poştal Orăştie, care a fost înfiinţat, după cum arată documentele vremii, la 13 martie 1751. (Tiron Florin Martin – „Contribuţii la istoria poştei în Direcţia Regională Timişoara”).

Odată cu dezvoltarea noilor mijloace de comunicare, în data de 6 decembrie 1896, în ziua de Sf. Nicolae, în oficiu poştal se instalează telegraful, iar mai târziu, la 21 Mai 1907, de Sfinţii Constantin şi Elena, se instalează primul telefon, la cantonul pădurarului.

După câţiva ani de la deschidere, oficiul poştal se mută din vechea locaţie în casele lui Ghe.(Dicu) Porumbaru pe Str. Principală ( 21 Decembrie 1989), Nr. 134, apoi în casele lui Topârceanu pe Str. Principală ( 21 Decembrie 1989), Nr 150. Din data de 21 aprilie 1929 oficiul poştal este mutat cu telegraful şi cu telefoanele pe Str. Principală (21 Decembrie 1989) Nr. 124, în casa lui Mija Sofia. In anul 1935 doar oficiul poştal este mutat pe Str. Principală ( 21 Decembrie 1989) Nr. 58, ca în 1936 fie mutat pe Str. Principală ( 21 Decembrie 1989) Nr.72. In anul 1952, în urma naţionalizării din 1948, oficiul poştal se mută sub denumirea de PTTR, împreună cu telegraful şi telefoanele în clădirea de pe Str. V.I.Lenin, (21 Decembrie 1989) Nr. 77.

În anul 1954, ca urmare a dezvoltării reţelei de radioficare, care era un serviciu în cadrul oficiului PTTR, se instalează în casa lui Olteanu pe Str. A.I.Cuza, la Nr. 1 staţia de radioficare. Tot în această perioadă, în anul 1956 se înfiinţează oficiul poştal în localitatea Vinerea, cu şase salariaţi ce deservea doar localitatea Vinerea, având o mică centrală şi cabină telefonică. Oficiul PTTR Cugir deservea şi populaţia din localităţile de munte: Călene, Mugeşti, Feţeni, o parte din Faţa Fântânii, Bucuru, Goasele, Bocşitura şi punctele forestiere de pe Râul Mare şi Râul Mic.

După ce Cugirul a devenit oraş, în anul 1968, a crescut şi numărul trimiterilor poştale. Spaţiul unde funcţiona oficiul, fiind impropriu pentru desfăşurarea în bune condiţii a serviciilor poştale, s-a hotărât construcţia unei clădiri destinate anume poştei şi telefoanelor. În anul 1968 au început lucrările pentru construcţia clădirii, lângă Clubul Muncitoresc (actualul Centru Cultural), oficiul mutându-se în data de 16 iunie 1969 în noua clădire. In acea perioadă, Oficiul PTTR Cugir era printre cele mai mari şi spaţioase oficii din judeţ. Dacă în 1969, centrala telefonică avea 150 de abonaţi telefonici, conectaţi la o centrală manuală, pe parcursul anilor, numărul acestora a crescut, ajungând în 1975 la 650.

În anul 1975 în Cugir se instalează centrala telefonică semiautomată, localitatea fiind conectată la telefonia automată în anul 1983, crescând şi numărul abonaţilor telefonici la 1.500 până în anul 1989. Odată cu mutarea oficiului poştal în noua clădire, s-a transferat şi staţia de radioficare, cu peste 3.000 abonaţi, numărul acestora scăzând în decursul anilor, până când, în anul 1990 a fost desfiinţată.

Datorită dezvoltării localităţii şi a creşterii numărului de prestaţii poştale, în anul 1978 se deschide în cartierul Micro 7 un ghişeu poştal la parterul imobilului de pe Str. Alexandru Sahia la Nr. 23, aici funcţionând un ghişeu poştal şi o cabină telefonică. Până în anul 1989 Poşta şi Telefoanele erau considerate a treia armată a ţării, după armată şi căile ferate, un rol împortant avându-l în timpul Revoluţiei din 1989. În anii regimului comunist, când televiziunea avea un număr limitat de ore de emisie, presa era principalul mijloc de informare a populaţiei. În acea perioadă la Oficiul Poştal Cugir erau lunar un număr de peste 10.000 abonamente presă la publicaţiile interne şi externe, dintre care numai la ziarul județean Unirea erau peste 7.000. Oficiul Poştal Cugir. Era oficiul poştal cu cele mai multe abonamente de presă din judeţ.

După anul 1990, odată cu schimbarea regimului, poşta şi telefoanele intră într-o nouă reorganizare care a dus la închiderea ghişeului poştal din Micro 7 în anul 1991. În anul 1994 poşta se desparte de telefoane, acestea intrând într-un proces de privatizare, în timp ce poşta a rămas ca şi companie de stat. În cele două sectoare începe o perioadă de modernizare, fiind introdusă informatizarea. În anul 1989, în Cugir se instalează reţeaua telefonică de fibră optică, crescând numărul de abonaţi la 6.000.

În urma introducerii informatizării în poştă, în anul 2002 se desfiinţează telegraful. Datorită faptului că în anul 1994 fosta clădire a poştei a devenit propritatea Rom Telecom, oficiul poştal s-a mutat, în luna februarie 2008, într-un spaţiu închiriat pe Str. Victoriei Nr.23, la parterul unui bloc de locuinţe, unde funcţionează şi în prezent. Urmare a reorganizărilor făcute de Compania Poşta Română în anul 1998, Oficiul Poştal Vinerea se transformă în ghişeu poştal, ca în anul 2013 să devină sector poştal aparţinând de Oficiul Poştal Cugir, deservit de un factor poştal.

În prezent Oficiul Poştal Cugir face parte din cele peste 5.500 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind lunar peste 80.000 trimiteri poştale. Oficiul Poştal Cugir face parte din cele peste 750 de oficii poştale din totalul celor 950 subunităţi poştale informatizate incluse în VPN (Virtual Private Netwok). Pe lângă serviciile tradiţionale, clienţii au acces la servicii noi, bazate pe cele mai noi tehnologii precum: serviciile financiare interne şi externe (mandat on-line, mandat electronic, Western Union şi Eurogiro), E-post (asigură transmiterea de mesaje prin intermeniul reţelei internet, inclusiv de la căsuţe de e-mail la adrese poştale) sau Track&Trace (oferă clienţilor posibilitatea de a urmări electronic trimiterile poştale înregistrate).

Diversificarea serviciilor poştale a dus la încheierea de parteneriale cu instituţiile bancare sau de asigurări, cu companiile de telefonie fixă şi mobilă, dar şi cu administraţiile publice locale, precum şi de încheierea asigurărilor RCA şi de locuinţe, devenind un partener de încredere pe piaţa românească.

De secole întregi poşta a fost instituţia cea mai apropiată de cetăţeni, prin lucrătorii poştali – oamenii de încredere ai fiecărei comunităţi. Poşta Română, ca operator naţional, a furnizat şi furnizează servicii fără de care societatea nu poate funcţiona. Poştaşii, ca oameni oneşti şi muncitori, totdeauna au depus şi depun eforturi în fiecare zi pentru a fi parte din viaţa cetăţenilor şi comunităţilor.

Prin efortul depus în slujba cetăţenilor, mulţi dintre ei şi-au sacrificat sănătatea, prin vânt şi ploaie, prin arşiţă şi ger, doar ca cetăţenul să primească la timp scrisoarea, telegrama sau mandatul poştal. Poştaşul era şi este confidentul multor oameni mai în vârstă, cărora le aduce de cele multe ori alinarea, printr-o vorbă bună. Fiind devotaţi muncii de poştaşi, mulţi dintre ei, cu toate că au avut posibilitatea să îşi aleagă o muncă mult mai uşoară şi mai comodă, au continuat să rămână fideli acestei activităţi frumoase, dar pline de riscuri.

La împlinirea acestui număr de ani de la înfiinţarea Poştei din Cugir, aducem un omagiu poştaşilor, telefonistelor şi electromecanicilor care, de-a lungul anilor şi-au adus o contribuţie în a asigura în bune condiţii şi cu operativitate servicii poştale şi de telecomunicaţii locuitorilor Cugirului, dedicându-se trup şi suflet acestei activităţi, punând mai presus de orice, cetăţeanul.

Ionel Stanciu,
Fost diriginte al Oficiului Poştal Cugir