Problema cugirenilor care au ales să migreze în Occident, după anul 1990, reflectă o realitate dureroasă, dar și plină de mândrie, specifică multor orașe monoindustriale din România post-decembristă.

Plecarea „meșterilor iscusiți” de la Uzina Mecanică și de la Fabrica de Arme a lăsat un gol uriaș acasă, dar a dus peste hotare o carte de vizită a profesionalismului românesc. Privatizările, disponibilizările în masă și restructurarea marilor uzine din Cugir au împins mii de profesioniști (strungari, frezori, ingineri, lăcătuși mecanici) spre Occident.

Spania și Italia au fost primele destinații de masă (construcții, agricultură, industrie), urmate de Marea Britanică, iar pentru elitele tehnice, SUA și Canada.

• Prăbușirea gigantului industrial și începutul exodului

După 1989, Cugirul – un oraș complet dependent de Uzina Mecanică – a intrat într-un declin economic sever. Disponibilizările masive au lăsat mii de oameni fără perspective.

A fost momentul în care mulți dintre localnici au trebuit sa aleagă o cale de salvare.

Primele valuri mari s-au îndreptat spre Italia și Spania (datorită limbii și muncii în construcții, agricultură sau asistență socială), urmate ulterior de Germania, Marea Britanie și Franța (mai târziu Statele Unite și Canada) unde inginerii și meseriașii calificați erau la mare căutare.

A fost o trecerea bruscă de la siguranța locului de muncă socialist la incertitudinea capitalismului.

• Drama celor plecați, drama celor rămași

Migrația nu a fost doar o mișcare de populație, ci o traumă colectivă fragmentată în mii de destine. Dorul de casă, discriminarea inițială, munca la negru în condiții grele, sentimentul de „străin” în ambele țări (prea străin acolo, numit „italianul” sau „spaniolul” când venea în vacanță la Cugir).

Migrația mai însemna și bătrâni singuri care își vedeau copiii doar o dată pe an, case mari dar goale și un oraș care își pierdea energia tinerească.  În acest context au existat beneficii economice dar și sacrificii sociale

Existau beneficiile, care însemnau salarii ce permiteau un trai decent, capacitatea de a asigura viitorul copiilor, accesul la o altă mentalitate și civilizație.

Dar nu lipseau sacrificiile: Destrămarea unor căsnicii din cauza distanței, anii de tinerețe pierduți pe șantiere sau în fabrici străine, sănătatea șubrezită prin muncă brută.

• Recunoașterea valorii: Meseriașii din Cugir, „de top” în străinătate

Școala profesională din Cugir și decenile de precizie din uzină au creat o clasă de muncitori excepționali.

Frezorii, lăcătușii, strungarii și inginerii din Cugir s-au impus rapid în fabricile din Germania sau Italia datorită disciplinei muncii și capacității de a improviza și rezolva probleme tehnice complexe.

Așa se explică faptul că aproape jumătate  dim meseriașii atelierului ,,Prototipuri” de la Uzina Mecanică, plecați în Italia, au deschis un atelier de prelucrări mecanice în țara gazdă.

Mulți cugireni nu au rămas simpli angajați. În timp, și-au deschis propriile afaceri: firme de construcții, ateliere de mecanică auto, firme de instalații sau mici ateliere de confecții metalice, devenind angajatori pentru alți români.

• Economia pachetelor și „boom-ul” imobiliar de acasă

Migrația a transformat vizual și economic Cugirul. Mulți își amintesc de microbuzele pline cu pachete care au devenit cordoanele ombilicale dintre diaspora și Cugir. De Crăciun și Paște, sosirea microbuzelor cu dulciuri, haine de firmă și cafea aducea sărbătoarea în case, dar și un sentiment dulce-amărui.

Autoturismele aduse din Occident (care circulă pe străzile orașului), aparatura electronică de ultimă generație și, cel mai important, investițiile masive în imobiliare. Banii trimiși acasă au dus la cumpărarea de apartamente, terenuri și construirea de case moderne în Cugir și împrejurimi (de exemplu, zona Vinerea sau Chindeni).

• Impactul social: Copiii și bunicii rămași singuri, lipsa ghidajului parental

Trauma copiilor crescuți prin telefon, lăsați în grija bunicilor sau a unui părinte,  este cel mai dureros capitol al migrației post-decembriste. Bătrânețea însingurată: Bunici care au devenit părinți pentru a doua oară, ducând pe umeri povara educației nepoților într-o lume în rapidă schimbare.

Mulți copii au crescut singuri sau cu bunicii. Deși aveau bani, telefoane scumpe și haine de firmă, le lipsea afecțiunea și autoritatea părintească.

S-au manifestat unele reacții ale copiilor: Unii au dezvoltat stări de anxietate, abandon școlar sau lipsă de motivație (considerând că banii se fac ușor în străinătate, fără școală). Alții au resimțit o furie profundă împotriva unui sistem și a unor părinți care „i-au abandonat pentru bani”.

• Adaptarea în diaspora și dorul de întoarcere la pensie

Cu timpul, cugirenii s-au integrat perfect. Copiii lor născuți acolo vorbesc italiana, spaniola sau germana ca limbă maternă, urmează facultăți în Occident și sunt perfect asimilați.

Dar, există un fenomen tot mai vizibil al cugirenilor care, după 20-30 de ani de muncă în afară, aleg să se întoarcă la Cugir odată cu pensionarea. : Mulți au păstrat proprietățile din Cugir intacte, plătind cheltuielile an de an, ca pe o ancoră pentru bătrânețe

Revin pentru a-și trăi bătrânețea în casele ridicate cu atâta trudă, aducând cu ei pensii din vest, dar și o mentalitate vestică legată de curățenie, respect și administrație publică. Totuși, adesea se lovesc de realitatea sistemului medical românesc, ceea ce creează o nouă dilemă.

• Vara cugireană: Lunile iulie și august

În această perioadă are loc o reanimarea orașului. În perioada concediilor, Cugirul prinde viață. Pe străzi circulă mai multe mașini cu numere străine (Zaragoza, Madrid, Torino, Londra).

S-a încetățenit un ritual al revenirii: Întâlnirile la terase, nunțile organizate special vara, vizitele la cimitir pentru a-și plânge morții pe care nu i-au putut îngropa și nostalgia locurilor natale (râurile din Cugir, Poiana cu Goruni, Poarta Raiului, Munții Șureanu etc.)

Constantin PREDESCU