Rămâi conectat

Economie

Fabricile din Cugir, când separate, când reunificate

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Uzina-Mecanica-Cugir-2013Uzina Mecanică Cugir, un colos industrial cu peste 18.000 de angajaţi, odinioară emblemă a industriei de armament, dar şi a construcţiei de maşini, unelte şi de uz casnic, a ajuns, treptat, treptat, aproape un… morman de fiare vechi, pentru că aşa au vrut, după 1989, politicienii corupţi ai ţării.

Puşi pe jaf şi pe îmbogăţire rapidă, sub comanda lor chiar s-a reuşit ca uzinele din Cugir să fie dezmembrate, astfel că fabrici şi secţii întregi au fost trimise la fier vechi. Cu chiu, cu vai, au fost salvate două fabrici, una de puşti, celebrele A.K.M.-uri 47, şi alta de… „bomboane”, adică de gloanţe. Într-o perioadă, s-a şi încercat modernizarea fabricii de armament, astfel încât produsele militare made în Cugir să fie compatibile cu cele NATO.
S-au şi investit vreo 20 de milioane de dolari, fără însă ca noile linii de fabricaţie să intre în producţie. La un moment dat, a apărut şi ideea împărţirii UM Cugir în două fabrici separate, fiecare cu şefii ei, cu consilii de administraţie, dar şi cu administratori speciali, după cum au decis cei care au pus politic mâna pe compania mamă Romarm. O decizie care nu a fost, atunci, chiar rea, pentru că s-au definit mai clar obiectul de activitate şi managementul celor două firme, cel puţin pe hârtie, pentru că, în realitate, treburile s-au derulat cu totul altfel. Iniţial, Fabrica de Arme a reuşit să pună mâna pe un contract gras de puşti, un fel de arme de sport şi vânătoare, destinate Statelor Unite ale Americii, astfel că treburile au mers bine până la un moment dat. Comenzile au curs gârlă, mai ales că preţurile erau mici, tot mai mici, până când au ajuns să nu mai acopere cheltuielile de producţie, iar Fabrica de Arme să lucreze în pierdere.
Acum, când se fac bilanţurile financiare ale anului 2013, s-a constatat că Fabrica de Arme Cugir a ajuns chiar pe butuci, ba chiar mai mult, americanii au impus un preţ şi mai mic, care, practic, condamnă fabrica la închidere. În aceste condiţii, a apărut ideea ca Fabrica de Arme să se unească din nou cu SC Uzina Mecanică Cugir, care, de bine, de rău, este una rentabilă, eficientă şi care a înregistrat şi un profit bun. Profit din care ar dori acum să se înfrupte şi surata sa, Fabrica de Arme, pentru ca în acest fel să-şi poată continua, de bine, de rău, activitatea. O unificare cu care, însă, nu toată şefimea este de acord şi mai ales cei de la SC UM Cugir SA, care şi aşa au dus în spate, cu utilităţile, Fabrica de Arme, care, iată, se află în plină criză, o criză tot mai acută, criză pe care le-a adus-o prin preţurile tot mai mici oferite pentru puşti şi, fireşte, comenzi tot mai mari, partenerii de afaceri din America. Adică aceia care controlează fabrica din Cugir şi plătesc după modelul Bechtel. Şi fiindcă nu mai poate produce doar de dragul producţiei, Fabrica de Arme are numai două soluţii: fie să tragă obloanele, fie să fie luată în braţe de către cealaltă firmă soră, adică SC UM Cugir, care mai este încă performantă. Aşa a apărut ideea unificării celor două fabrici. O soluţie care împarte, însă, şefii, administratorii, sindicatele şi angajaţii în pro şi contra unificare. Poate că unde sunt doi, puterea ar mai creşte şi sute de angajaţi nu ar mai fi disponibilizaţi, mai ales că există premisa ştergerii datoriilor istorice acumulate de fabricile din Cugir către bugetul de stat. Americanii de la FMI sunt şi ei de acord cu această anulare, dar, probabil, pragmatici cum îi ştim, s-au gândit că n-ar fi rău să le impună nişte preţuri derizorii, aşa, ca la o fabrică dintr-un stat curat colonial, cum a ajuns România. Ce va fi vom vedea, însă, după ce liberalii din conducerea fabricii vor fi traşi pe linie moartă. Căci şi aici sunt la modă, ca şi în întreaga ţară, despărţirile made USL.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna ȘIBOT, la data de 7 octombrie 2025

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 octombrie 2025, pe raza comunei ȘIBOT.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna ȘIBOT și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
Metallmeister MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 2 0741922290

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 7 octombrie 2025

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 octombrie 2025, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2 0745619243
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. BUCATAR 1 0767774169
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1 0767774169
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1 0767774169
ARMONIA HEALTH CENTER SRL MASEUR DE ÎNTRETINERE SI RELAXARE 1 0762399560
ARMONIA HEALTH CENTER SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1 0762399560
ARMONIA HEALTH CENTER SRL KINETOTERAPEUT 2 0762399560
KLETT HAIR SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0765477427
KLETT HAIR SRL COAFOR STILIST 1 0765477427
KLETT HAIR SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1 0765477427
SERVPARTS IT SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0767675048
SERVPARTS IT SRL TEHNICIAN ELECTRONICA 2 0767675048
SERVPARTS IT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2 0767675048
GUST URBAN TRUCK SRL BUCATAR 1 0769415564
GUST URBAN TRUCK SRL VÂNZATOR AMBULANT DE PRODUSE ALIMENTARE 2 0769415564
GREEN VELVET SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0731163879
GREEN VELVET SRL Organizator evenimente 1 0731163879
GREEN VELVET SRL RECEPTIONER DE HOTEL 1 0731163879
GREEN VELVET SRL OSPATAR (CHELNER) 1 0731163879
GREEN VELVET SRL LACATUS MECANIC DE ÎNTRETINERE SI REPARATII UNIVERSALE 1 0731163879
GREEN VELVET SRL LUCRATOR PENTRU SALUBRIZARE 1 0731163879
KLETT CAR SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0760324378
KLETT CAR SRL MECANIC AUTO 1 0760324378
KLETT CAR SRL INSPECTOR TEHNIC 1 0760324378
KLETT CAR SRL ALTI MUNCITORI ÎN SERVICII PENTRU CURATENIE 1 0760324378
ARMONIA HEALTH CENTER SRL TERAPEUT ÎN TERAPII COMPLEMENTARE 1 0762399560
NOVA MODUL FEMEIE DE SERVICIU 1 0732980818
ALPINA TEC LOGISTIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 10 alpinateam.hr@gmail.com

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 30 septembrie 2025

Cugir INFO

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 30 septembrie 2025, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2 0745619243
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. BUCATAR 1 0767774169
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1 0767774169
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1 0767774169
ARMONIA HEALTH CENTER SRL MASEUR DE ÎNTRETINERE SI RELAXARE 1 0762399560
ARMONIA HEALTH CENTER SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1 0762399560
ARMONIA HEALTH CENTER SRL KINETOTERAPEUT 2 0762399560
KLETT HAIR SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0765477427
KLETT HAIR SRL COAFOR STILIST 1 0765477427
KLETT HAIR SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1 0765477427
SERVPARTS IT SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0767675048
SERVPARTS IT SRL TEHNICIAN ELECTRONICA 2 0767675048
SERVPARTS IT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2 0767675048
GUST URBAN TRUCK SRL BUCATAR 1 0769415564
GUST URBAN TRUCK SRL VÂNZATOR AMBULANT DE PRODUSE ALIMENTARE 2 0769415564
GREEN VELVET SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0731163879
GREEN VELVET SRL Organizator evenimente 1 0731163879
GREEN VELVET SRL RECEPTIONER DE HOTEL 1 0731163879
GREEN VELVET SRL OSPATAR (CHELNER) 1 0731163879
GREEN VELVET SRL LACATUS MECANIC DE ÎNTRETINERE SI REPARATII UNIVERSALE 1 0731163879
GREEN VELVET SRL LUCRATOR PENTRU SALUBRIZARE 1 0731163879
KLETT CAR SRL ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0760324378
KLETT CAR SRL MECANIC AUTO 1 0760324378
KLETT CAR SRL INSPECTOR TEHNIC 1 0760324378
KLETT CAR SRL ALTI MUNCITORI ÎN SERVICII PENTRU CURATENIE 1 0760324378
ARMONIA HEALTH CENTER SRL TERAPEUT ÎN TERAPII COMPLEMENTARE 1 0762399560
NOVA MODUL FEMEIE DE SERVICIU 1 0732980818
GIOCONDA STIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1 0752957275

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir