Învăţământ - Cultură
„Bucuriile Toamnei” – Proiect educational la Colegiul Național „David Prodan” Cugir
În fiecare an, toamna este sărbătorită cu emoție și bucurie de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir și Școala Gimnazială „Ioan Mihu” Vinerea, structuri arondate Colegiului Național „David Prodan” Cugir, în cadrul proiectului educațional „BUCURIILE TOAMNEI”.

Recent, timp de aproape 10 zile, școala s-a transformat într-un veritabil colț de poveste. Toamna, cu întreaga ei paletă de culori și arome, a devenit sursa principală de inspirație. Elevii din ciclul primar și cel gimnazial au pornit într-o călătorie educativă și creativă în cadrul proiectului „BUCURIILE TOAMNEI”, inițiativă menită să îi ajute să descopere farmecul schimbărilor din natură și plăcerea de a crea.
Activitățile au început cu citirea unor textelor literare dedicate acestui anotimp. În sălile de clasă, copiii au ascultat poezii, au descifrat sensurile metaforelor, au cântat și au vorbit despre modul în care scriitorii descriu ploaia, frunzele, vântul sau lumina aurie a toamnei. Au înțeles astfel că toamna nu este doar o trecere spre iarnă, ci și un prilej de introspecție și frumusețe.
„Elevii, sprijiniți de cadre didactice și părinți, au creat adevărate opere de artă pornind de la materiale simple din natură: frunze ruginii, conuri de brad, crenguțe, fructe, legume, dovlecei sau flori de sezon. Prin îndemânarea lor au prins viața colaje impresionante, picturi vibrante, personaje din povești și obiecte decorative ingenioase. Măștile de carnaval și costumațiile de toamnă au fost dovadă că inventivitatea lor nu are limite.
Au fost organizate ateliere de creație literară, în care elevii și-au pus gândurile pe hârtie. Au scris în română și engleză texte în care au descris ce înseamnă pentru ei toamna: uneori nostalgie, alteori liniște, uneori veselie sau chiar un început.
Activitățile proiectului „BUCURIILE TOAMNEI” s-au încheiat cu o prezentare a costumelor de toamnă și o expoziție organizată în sălile de clasă și pe holurile școlii. Copiii au defilat în costume inspirate din natură, fiecare costum fiind o mică operă de artă. A fost o paradă veselă, acompaniată de cântece și dans.
Astfel, „BUCURIILE TOAMNEI” nu a fost doar un proiect educațional, ci o experiență care a adus comunitatea mai aproape. A unit elevi, părinți, bunici și profesori într-o sărbătoare a frumuseții, a creativității și a naturii. Toamna, cu farmecul ei discret, a reușit să transforme școala într-un loc mai cald, mai colorat și mai viu”, ne-a relatat prof. Szilagyi – Tomoiu Mihaela.
Colegiul Național „David Prodan” Cugir / (Ar.) Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir a îmbrăcat astfel straiele aurii ale toamnei prin lucrările realizate cu multă dăruire, bucurie și îndemânare de elevi, sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare: Țîrlea Anca Stela – director, Teban Laura dir. adj., profesori: Szilagyi-Tomoiu Mihaela, Enescu Luminița, Borza Monalisa, Presecan Sabina, Tecșa Anda, Matei Mihaela, Sîmpetru Cristina, Țigău Anamaria, Nistor Anca, Bran Camelia, Conț Mădălina, Șandru Rebeca, Igna Daniela, Cebotari Luminița, Vereș Mihaela, Țîrlea Alexandra, Popa Ionela, Todea Daniela, Cioara Anca, Herlea Ana, Szabo Ionela, Bec Iasmina, Tuhuț Andreea.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”