Rămâi conectat

Monden

E COol, moda eco şi parada eco 2013 la Alba Mall

Cugir INFO

Publicat

în

Agenţia Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba organizează a IV-a ediție a Campaniei ECOol, eveniment care s-a dovedit a fi un succes prin numărul celor implicați și prin rezultatele obținute.

Campania ”E COol!” a fost lansată în acest an în toate liceele din întreg județul Alba. Proiectul vizează sensibilizarea elevilor și a cadrelor didactice față de mediul înconjurător, implicarea  lor într-o activitate care presupune lucrul în echipă și stimularea creativității.

Campania îmbracă forma unui concurs care se desfășoară  între grupuri formate din elevi de liceu care vor trebui să realizeze costume din materiale reciclabile/reciclate. Fiecare grup înscris va trebui să refolosească într-un mod inedit deșeuri din mediul înconjurător, transformându-le în îmbrăcăminte.
Costumele vor fi prezentate în cadrul unei parade care va avea loc la Alba Mall în data de 04 aprilie 2013. Prezentarea de modă va fi urmată de un spectacol susținut de Skizzo Skillz și Binidetăt Live Band.

Marele premiu al concursului va consta într-o excursie de două zile oferită grupurilor situate pe primele 3 locuri. Alte premii acordate: 5 premii pentru cele mai bune costume – alese în urma unui vot online pe pagina de Facebook a proiectului- de asemenea recompensate cu o excursie de două zile ; în plus vor fi realizate 3 portofolii de modă pentru cele mai promiţătoare prezentări.

Agenția Locală a Energiei Alba a lansat direct proiectul în majoritatea liceelor din județul Alba, ceea ce a făcut ca numărul elevilor înscriși în competiție să ajungă la aproximativ 300, reprezentând 30 de grupe din 24 licee din toate cele 11 oraşe ale județului Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Monden

Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr, noii „Miss și Mister Boboc” ai Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir a avut loc vineri, 12 decembrie 2025, o nouă ediție – a „Balului Bobocilor – 2025”.

A fost un eveniment reușit, care a atras sute de participanți dornici să asisiste la un spectacol deosebit.

Tema balulului: „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia s-au confruntat perechile: Osz Andrada- Vornicu Corneliu– Era Preistorică; Toderescu Georgiana- Berian Adrian – Era medievală; Barbu Andreea- Ispas Alexandru – Renaștere; Nuța Ana- Ghișa Marco –Steampunk; Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț – Disco; Spînu Maria – Zoița Andrei – Cyberpunk

Probele concursului au constat în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.

Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.

Momente artistice: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.

Juriul alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului Național „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I.D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David, iau desemnat drept câștigători Miss și Mister Boboc Liceul Tehnologic Cugir pe Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr.

Titlul de Miss si Mister Popularitate a fost câștigat de către Ana Nuță și Marco Ghișa.

„Câștigarea titlurilor de Miss și Mister Boboc – 2025, fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. A fost un eveniment bine organizat, astfel că totul a ieșit așa cum am dorit. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu răspundere și pasiune la reușita acestui foarte atractiv bal, care s-a dovedit un spectacol de neuitat. Am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului ”, a declarat Teodor Mârza – președintele Consiliului Școlar al Elevilor.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

Vineri, 12 decembrie 2025: Balul Bobocilor organizat de Liceul Tehnologic I. D. Lăzărescu – Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I. D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir va avea loc vineri, 12 decembrie 2025 (de la ora 18.00) o nouă ediție – a „Balului Bobocilor”.

Potrivit președintelul Consiliului elevilor, Teodor Mîrza, tema evenimentului este „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia se vor confrunta perechile:

– Era Preistorică: Osz Andrada- Vornicu Corneliu

– Era medievală: Toderescu Georgiana- Berian Adrian

– Renaștere: Barbu Andreea- Ispas Alexandru

– Steampunk: Nuța Ana- Ghișa Marco

– Disco: Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț

– Cyberpunk: Spînu Maria – Zoița Andrei

Probele concursului vor consta în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.

Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.

Moment artistic: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.

Juriul va fi alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I. D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David.

Vom reveni cu un material mai amplu, imediat după evenimentul spectacol și câștigarea titlului de MISS & Mister BOBOC – 2025.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

Alexandra Crăciun și Tudor Negru – Miss și Mister la „Balul Bobocilor” organizat de Colegiul Național „David Prodan” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, a găzduit vineri, 7 noiembrie 2025, „Balul Bobocilor” – Ediția 2025, eveniment organizat de Consiliul Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

Tema balului a fost „În jurul lumii”.

În cadrul evenimentului s-au întrecut perechile: Sara Haneș – Robert Danciu (Spania);  Japonia- Alina Șandru – Marius Mărginean; Egipt – Alexia Stoica – Cătălin Ghițu; Australia- Maria Tîrlea – Tudor Negru; Mexic – Amalia Matei – Thomas Pâlcu; Brazilia- Alexandra Crăciun – Bogdan Teban.

Probele în concurs:  Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de dragoste, au ridicat ștacheta balului.

Momentele  speciale au aparținut: Luizei Baltă, Amaliei Ciaja și Irinei Codrea.

Au întreținut atmosfera: Ansamblul Folcloric „Doina Șibotului”; Trupa „Breakout”; Clasa de percuție a orașului Cugir.

Juriul alcătuit din: Viceprimar – Călin Furdui; Directorul  Clubului Sportiv „Metalurgistul” Cugir – Călin Mureșan; Director Centrul Cultural Cugir – Diane Dobrean; Director Colegiul Național „David Prodan” – Anca Stela Tîrlea; Consilier educativ – Simona Rusan; profesor – Liliana Serafina Oargă; Vicepreședinte CȘE – Iemima Rus; Director Ion D. Lăzărescu – Ionuț Iancu;  Președintele CSE I.D. Lăzărescu – Teodor Mîrza, i-au desemnat drept câștigători MISS și MISTER „Balul Bobocilor” 2025, pe Alexandra Crăciun și Tudor Negru – o surpriză plăcută pentru toată lumea.

„Balul Bobocilor a fost organizat  și în acest an la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir, a fost un bal foarte reușit din punctul meu de vedere, totul a fost exact cum mi-am dorit, am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului”, a declarant președintele Consiliului Elevilor, David Pașca.

 

Constantin PREDESCU
Foto: Consiliul Școlar al Elevilor (Colegiul „David Prodan”)


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir