Sport
Drept la replică: CSO Cugir respectă valoarea fiecărui sportiv
Clubul Sportiv Orășenesc Cugir nu ignoră talentul și valoarea nici unui sportiv, cu atât mai mult a celor care au performant la diferite niveluri.
Dimpotrivă, în ultimii 10 ani, clubul și-a asumat misiunea de a încuraja și a oferi cele mai bune condiții pentru practicarea sportului și pentru a sprijini fiecare tânăr din Cugir care își dorește să facă performanță. La fel s-a întâmplat și cu tenismenul cugirean Rareș Andriuc, care a primit încă din copilărie, de la debutul său, tot sprijinul din partea administrației locale și a clubului sportiv.
În aceste condiții, considerăm că articolul publicat de curând de către Cugirinfo, referitor la faptul că CSO Cugir ignoră un fost multiplu campion la tenis, compromite la nivelul imaginii publice eforturile și misiunea clubului din toți acești ani. Ar fi fost normal ca o asemenea știre să aibă la bază o documentare mai serioasă și, obligatoriu, să respecte regula jurnalistică de a oferi ambele puncte de vedere. Din păcate, CSO Cugir este și de această dată într-o poziție neprivilegiata, fiind nevoit să răspundă printr-un drept la replică.
Așadar, pentru ca opinia publică să beneficieze de o informare corectă, precizăm că nu a existat nicio solicitare sau vreun demers scris din partea domnului Rareș Andriuc pentru a-și arată dorința de a antrena la CSO Cugir. A existat doar o discuție amicală cu directorul CSO Cugir, domnul Călin Mureșan unde acesta din urmă l-a invitat pe Rareș ca voluntar în cadrul clubului, în speranța în care va crește numărul de copii pentru a se justifica angajarea unui nou instructor. În nici un caz nu i s-a refuzat voluntariatul fostului campion, care, probabil, nemulțumit de răspuns a preferat să-și „întoarcă favoarea imensă” printr-un demers mediatic cu efect negativ asupra clubului.
Precizăm încă o dată, CSO Cugir respectă rezultatele sportive obținute de Rareș Andriuc, care au pornit tocmai de pe terenurile de tenis de câmp ale Orașului Cugir, însă ne-am fi așteptat ca anii munciți în acest sport alb sa își fi pus amprenta asupra atitudinii de fair-play și a limbajului folosit de un fost campion. Spunem acest lucru ca urmare a unui mesaj scris de Rareș pe una din rețelele de socializare, pe care nu dorim să-l facem public, tocmai pentru că respectămperformanțele sportive. Dar, în același timp, avem nevoie de instructori/antrenori capabili nu doar de performanță, ci și de formarea caracterelor.
Sportul înseamnă inclusiv educație, iar CSO Cugir își propune în continuare să ofere copiilor și tinerilor din oraș un mediu plăcut în care să facă mișcare,antrenați cu atenție și calm într-un mediu adecvat, în spiritul respectului și al fair-play-ului.
CLUBUL SPORTIV ORASENESC CUGIR
Sport
Vasile Hârjoc din Cugir, locul I la „Cupa Rezervistului Militar” 2026. Un alt reprezentant al județului Alba a obținut locul II
Sportivii din județul Alba au obținut rezultate remarcabile la finala națională a competiției „Cupa Rezervistului Militar 2026”, desfășurată în perioada 13–15 octombrie 2026, la București. Vasile Hârjoc, din Cugir, a ocupat locul I la proba de cros, în timp ce Nicușor Urian s-a clasat pe locul al II-lea la tenis de masă.

Competiția a ajuns în acest an la cea de-a doua ediție și a fost organizată de Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR). Participanții s-au întrecut la șase discipline: șah, Sudoku, tenis de câmp, tenis de masă, table și cros.
Doi reprezentanți ai județului Alba, pe podium
Pentru finala națională s-au calificat sportivii care au obținut cele mai bune rezultate în fazele zonale organizate în județele Bihor, Brăila, Cluj, Dolj, Iași și în București.
Județul Alba a fost reprezentat de locotenent-colonelul în rezervă Nicușor Urian și sublocotenentul Vasile Hârjoc, ambii membri ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” – Filiala „Gemina” Alba Iulia.
La finalul întrecerilor, Vasile Hârjoc, din Cugir, a câștigat locul I la cros, în timp ce Nicușor Urian a obținut locul al II-lea la tenis de masă.
Constantin PREDESCU
Sport
Karatiștii de la Metalurgistul Cugir, la Campionatul Mondial SKDUN din Italia: 8 sportivi în lotul național al României
Karateka din cadrul clubului AFC Metalurgistul Cugir 1939 se pregătesc pentru o provocare de talie mondială. În perioada 14–18 octombrie 2026, sportivii clubului vor fi prezenți în Lignano Sabbiadoro (Italia), unde se desfășoară Cupa și Campionatul Mondial de Karate SKDUN.

Reprezentarea orașului Cugir în lotul național al României este una remarcabilă, opt sportivi de valoare fiind selectați pentru a concura la acest eveniment. Echipa este pregătită și ghidată de Sensei Vasile Pricob (gradul 7 Dan).
Lotul cugirean care va lupta pentru podiumul mondial este format din: Iannis Rotaru, Traian Turlea, Paul Pop Liechtenstein, Cristian Pleșa, Ștefania Truță, Antonia Fodor, Daria Filimon, Iulian Molododeț (mezinul delegației, în vârstă de doar 8 ani).
Prezența unui număr atât de mare de sportivi din cadrul clubului ACF Metalurgistul Cugir 1939 la o competiție de acest nivel demonstrează calitatea antrenamentelor și potențialul imens al karatei din localitate.
Întreaga comunitate le urează mult succes karatiștilor cugireni și întregii echipe a României, sperând ca delegația să revină acasă cu cât mai multe medalii și performanțe de neuitat.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
Carla
07.06.2019 la 14:24
Mureșan vorbește de formarea de caractere? Când în conducere e un caracter infect? Îmi cer scuze pt cuvântul folosit dar reflecta caracterul său.
Doi la mână : ce educație formați și ce caractere când echipa de copii merge la antrenamente cu țigările în gura și înjura ca la ușa cortului iar la finalul antrenamentului sau al meciului pe teren sunt doar semințe și sticle de plastic de apa și de bere aruncate pe acolo!?Normal in viziunea lui Mureșan, asta înseamnă „educație sportivă”…
Puteți scrie și spune ce vreți în ziare, oamenii din oraș văd realitatea dar știu ca nu au cu cine ca sunteți toți mană în mână și vă ascundeți după rezultatele câtorva copii talentați