Rămâi conectat

Politică

Deputatul Dan Simedru: „Am obținut exceptarea de la plata taxei de mediu pentru autovehiculele destinate transportului elevilor”

Cugir INFO

Publicat

în

Dan-Sidedru_DeputatÎn cadrul ședinței comune a comisiilor de buget-finanțe și transport din Camera Deputaților, desfășurată miercuri 5 martie a fost adoptat raportul pentru aprobarea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Potrivit deputatului PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru, “în cadrul dezbaterilor pe articole au fost formulate mai multe amendamente, dintre care unul se referă la exceptarea de la plata timbrului de mediu  pentru  autovehiculele destinate transportului  elevilor.  Am pledat pentru aplicarea unui regim nediscriminatoriu în acest caz, considerând că diferenţierile propuse de unii colegi, între autovehiculele destinate transportului  elevilor ce invaţă în regim de stat şi cei care sunt cuprinşi în regim de învăţământ privat sunt inacceptabile.

Aceeaşi abordare păguboasă a avut loc și în urmă cu ani de zile, în ceea ce privește dreptului la alocaţie pentru copii, când reprezentanți ai PSD susțineau că de acesta ar trebui să beneficieze doar copiii săraci. A impune praguri şi limite în acest caz este neconstituţional, lucru de care au fost convinşi până la urmă şi adepţiii acestei teorii. Făcând o paralelă cu această situaţie şi o trimitere la art .32 din Constituţie care statuează dreptul la învăţământ, prin care se garantează dreptul la educaţie pentru toţi copiii cuprinşi în unităţi de învăţământ fie de stat, fie private sau confesionale, acordarea de facilităţi doar autovehiculelor destinate transportului  elevilor care învaţă la stat ne-ar fi plasat într-o zonă la limita Constituţiei. Salut, șadar, decizia luată de plenul comisiilor, prin votul deputaţilor, în sensul aplicării acestei prevederi în mod unitar pentru toate autovehiculele destinate transportului elevilor.

De asemenea, un alt amendament, adoptat la  acelaşi articol din Ordonanța de Urgență nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule , introduce în categoria autovehiculelor exceptate de la aplicarea timbrului de mediu, autovehiculele care au fost transferate cu titlu gratuit de la autorităţile sau instituţiile publice altor autorităţi sau instituţii publice. În acest fel, autoturismele transferate de la autorităţi sau instituţii publice către alte autorităţi sau instituţii publice vor fi scutite de plata taxei de timbru pentru reînmatricularea acestora. Această scutire de taxă creează cadrul juridic de care instituțiile publice au nevoie pentru a intra în posesia autoturismelor transferate și se realizează economii la bugetul de stat prin sistemul compensării cheltuielilor.

Trebuie precizat faptul că ordonanța de urgență care privește timbrul de mediu pentru autovehicule nu a fost considerată neconformă de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În fapt, Hotărârea CJUE din 12 Februarie 2014 confirmă legalitatea actualei forme de taxare, respectiv timbrul de mediu, instituit începând cu data de 15 martie 2013. De asemenea, hotărârea întăreşte abrogarea vechii legislaţii privind taxa pe poluare auto şi instituirea unei forme noi de taxare, corecte şi legale, adică timbrul de mediu.

În același context, Ministerul Mediului a subliniat faptul că prin OUG nr. 9/2014 se acordă posibilitatea, respectiv opțiunea, de a solicita și de primi diferența de taxă, achitată în baza legilor care au fost anterior în vigoare anterior, fără însă ca, prin această opţiune, să fie anulată posibilitatea exercitării dreptului la restituirea întregii sume, calitatea de titular plătitor al taxei fiind păstrată. Astfel, la momentul înstrăinării autovehiculului, nu mai este necesară achitarea timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat de către noul proprietar. În consecință, restituirea sumelor se face potrivit Ordinului nr. 490/407 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile.

Nu în ultimul rând, trebuie reamintit faptul că taxa Borbely a fost adoptată în timpul guvernarii Boc, dar aplicabilitatea ei pentru autoturismele înmatriculate în România până în 2007 a fost amânată până în 2013. Taxa a funcționat două luni și în timpul Guvernului Ponta, fiind înlocuită în martie 2013 cu “timbrul de mediu”, care face obiectul unui proces pe rol la Curtea de la Luxemburg. Chiar dacă mai multe instanțe din România au refuzat să restituie acești bani, cetățenii îi pot recupera acum, în baza ordonanței Curtii de la Luxembourg, printr-o cerere de revizuire a deciziilor acelor instanțe care au refuzat restituirea taxei.”




Politică

Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.

Cine sunt vicepreședinții USR Alba

În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:

  • Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
  • Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
  • Ioan Radu Miclea – Cugir;
  • Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.

Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.

Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.

Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.

Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.

Care sunt prioritățile noului președinte

În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.

Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.

Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir