Rămâi conectat

Cugireni

De vorbă cu poeta și prozatoarea Camelia Morda Baciu, originară din Vinerea – Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Camelia Morda Baciu s-a născut la 21 ianuarie 1968, în Vinerea – Cugir. Este absolventă a Liceului Industrial nr.1 Cugir, profilul Chimie anorganică, calificată în domeniul pirotehnicii.

A lucrat doi ani în industria de armament, după care a continuat, în urma numeroaselor cursuri, 10 ani, dactilografă și contabilă, la Societatea Uzina Mecanică Cugir. Din anul 2000 trăiește în Italia și a lucrat 20 de ani în Turism.

A început postările în anul 2018 pe rețelele de socializare, în diverse grupuri literare și în profilul personal. În 2019 a debutat cu un volum de poezii „Drama dezrădăcinării”, pe tema emigrării, la editura RAWEX COMS din București, sub îndrumarea profesorului universitar, Dorin.N Uritescu (originar din Vinerea) și o lansare de carte la Centrul Cultural din Cugir. A urmat în septembrie 2019, apariția volumului de proză scurtă umoristică „Povești de pe la noi”, cu întâmplări adevărate din perioada anterioară a anului 1989 și romanul autobiografic „De ce eu?”, unde descrie experiența personală cu SDA (Sindromul Anxios Depresiv), pe o perioadă de 11 ani, ambele la editura „Minela” din București.

A avut dublă lansare de carte la Centrul Cultural din Cugir și la Muzeul Național al Literaturii din București. În ianuarie 2020, romanul autobiografic a fost tradus în limba italiană „Perché a me?”. Primul său volum de poezii, „Drama dezrădăcinării” a fost reeditat la editura „Minela”, într-o formă modificată și adăugată. În 26 ianuarie, a avut triplă lansare de carte la „Teatro Studio Uno”, din Roma. Autoarea este membră a Cenaclului de la Roma din 2019, participă la întâlnirile lunare ale Cenaclului și răspunde invitațiilor diverselor evenimente culturale de la Roma.

În anii 2019-2020, a oscilat între România și Italia cu apariții televizate, emisiuni radiofonice, a organizat și moderat evenimente culturale. În acest timp, au apărut numeroase articole, texte literare, interviuri în diverse reviste și ziare din România și Italia: „Ziarul Unirea”, „CugirInfo”, „Curierul de Cugir”, „Toamna Cugireană”, „Editura Minela” București, „Revista Vocativ” Roma, „Revista Cenaclului de la Roma”, Revista „Litere din Târgoviște”, Revista „ECreator” din Baia Mare, Revista „Literadura” Buzău, Ziarul „Impact” București, „Te provoc la o carte” Roma, „Monitorul de poezie” București, Antologie „Literatura Română Contemporană” la editura „ArtActiv” București, Antologie bilingvă „Dal Danubio al Tevere andata e ritorno!/De la Dunăre la Timbru dus și întorș!”, la Editura Minela &Arte in Apnea Torino, diverse recenzii în diferite publicații literare. Este membru la FUIS (Federazione Unitaria Italiana Scrittori) Editor la revista „Timpul Italia” și „Timpul Alba”.

A câștigat câteva premii literare: – locul I la un concurs internațional de poezie din Canada – locul II la un concurs de poezie în Italia – locul IV – critică la un concurs internațional pentru cartea „Perché a me?”, traducerea în italiană a volumului „De ce eu?”. Deși locuiește de 21 de ani în Ialia, nu a cerut niciodată cetățenia italiană. ,,Ba, mai mult, în urmă cu câțiva ani, am refuzat invitația de-a o cere. Sunt cetățean european și asta îmi ajunge. Locuiesc aici de 21 de ani. Am cumpărat o casă aici în urmă cu 16 ani, aici muncim, una dintre fete locuiește aproape de mine, cealaltă e la Londra. Oricum, sper să ne întoarcem în România peste câțiva ani”, ne-a mărturisit Camelia.

Mărturisiri despre crezul său literar

– Am văzut palmaresul dumneavoastră bogat, atât in ceea ce privește poezia, dar și proza. De unde vine această pasiune pentru creație?

– „Iubesc literatura, citesc mult și scriu atunci când simt că sentimentele, trăirile nu mai au loc în interiorul meu și trebuie să le externez. Mă regăsesc foarte bine în poezia cu caracter social, mai ales atunci când sunt indignată de ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim. Rămân fidelă stilului clasic în poezii, cele în vers alb sau vers liber, puținele pe care le-am scris, le consider doar exerciții literare. Poezia epică, se pare că îmi reușeste cel mai bine. Lucrez la un volum de poezii epice, inspirate din mitologie, „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Și, totuși, proza este cea care mă atrage cel mai mult. Plec de la o idee și scriu fără să-mi mai pese de nimic din jurul meu, parcă intru în transă. Cuvintele se scriu singure. De curând, am început să scriu scenete și, de ce nu, pe viitor, o piesă de teatru. Îmi place să abordez toate genurile literare. Bineînțeles, mai am multă stradă de făcut, de muncit și învățat. Dar mă ajută ambiția și perseverența”.

– Ne puteți prezenta câteva versuri din poeziile scrise de dumneavoastră și pe care le îndrăgiți mai mult?

„Iertări!”

„Vreau să te iert acum, încă o dată,
Oricât mă vei zidi între tăceri.
Trecut prin porți închise să străbată,
Unească-ne în ce am fost mai ieri.
Te iert și azi, iertându-mă pe mine,
Cu gândul obsedant de-un început.
Ignor mereu capricii masculine,
Ce niciodată nu le-am priceput”.
(Camelia Baciu – 21.07.2021)

„Așteptând copiii”

Ce liniște e, Doamne, prin satul de bătrâni!
Din ștreașină cad țurțuri cu lacrimi înghețate.
Prin ochi de geamuri sparte trec clipele oftate
Și-o ușă scârțâindă anină în țâțâni.
Sunt mulți părinți ce-așteaptă un fiu risipitor,
Plecat în lumea largă, la trai orășenesc,
Ne-ntors de multă vreme, iar ei îmbătrânesc
Cu teama ne-ntâlnirii și mistuiți de dor.
(Camelia Baciu – 31 ianuarie 2021)

Pasiunea pentru jurnalism

– Am aflat că aveți o pasiune și pentru jurnalism. De unde a pornit această ambiție?
– La începutul acestui an, mi-am descoperit „vocația” pentru jurnalism. Am făcut un curs cu domnul prof.univ. Alexandru Lăzescu de la Iași. Am răspuns unei provocări din partea domnului prof.univ. Mihai Văcariu, manager al revistei „Timpul” și am înființat la Roma revista „Timpul Italia” și imediat după aceea, revista „Timpul Alba”. Curiozitatea mea pentru biografii, evenimente culturale, actualitate mă ajută să scriu articolele. Am descoperit că-mi place să iau interviuri și intenționez, atunci când vor ajunge la un anumit număr, să editez o carte cu ele. Scriu în limba română, așa simt că trebuie să aștern cuvintele pe hârtie. Apoi fac traducerea, unde este cazul. Avem nucleul nostru literar de la Roma, unde întâlnirile sunt bilingve, deoarece acolo suntem și români și italieni, uneori și alte nații, uniți din dragostea pentru literatură, pentru cultură, în general.

Un proiect ambițios: „Să salvăm cărțile”

– Cu câteva luni în urmă, pe pagina dumneavoastră de socializare ați lansat o campanie pentru salvarea cărților. Câți au fost cei care au răspuns la aceasstă provocare?
– Acest proiect l-am lansat aici în România. Campania s-a numit „Să salvăm cărțile!”. Din păcate, foarte multe persoane aruncă sau ard cărțile. Lumea nu mai citește cartea în formă fizică, totul se petrece în lumea virtuală. Cineva a observat pasiunea mea pentru cărți și m-a invitat să-i golesc rafturile cu cărți, altfel le aruncă. Acela a fost începutul, așa mi-a venit ideea acestei campanii. În trei săptămâni am strâns în jur de 14.000 de cărți, unele erau în condiții deplorabile. Dar am luat fiecare carte în parte, am curățat-o, lipit-o, catalogat-o. Din pasiune se poate face orice. Intenționez să deschid o mini-bibliotecă la Vinerea. Și dăruiesc cărți celor care le solicită. Sunt un fel de intermediar între cei care renunță la cărți și cei care doresc o anumită carte. Visul meu este să înființez un grup nu doar literar, ci cu toate formele artei și culturii, acasă, în România.

-Am vazut talentul pentru poezie, am înțeles că aveți o pasiune și pentru proză, iar anul acesta pregătiți un roman. Pentru noi, cititorii dumneavoastră, ne puteți reda un fragment?

„Două suflete”

„Dar, în tot acest haos, nimeni nu putea vedea două suflete care se înălțau la cer, din trupurile celor doi a căror viață terestră se termina atunci și acolo. Cele două suflete pluteau în tandem prin aerul rece de dinaintea Crăciunului și povesteau despre stăpânii lor, în a căror trupuri s-au adăpostit zeci de ani. – Sunt mulțumit de stăpânul pe care l-am avut. M-a făcut să cresc ori de câte ori era fericit. M-a umplut și pe mine cu fericirea lui. A știu să se bucure de viață, să iubească și să se facă iubit, să se mulțumească cu ceea ce a agonisit, să dăruiască și să mă dăruiască. Întotdeauna spunea: „Îți ofer cu tot sufletul meu.” Da, mă dădea tuturor dar nu mă supăram, eram bucuros. De prea puține ori m-a făcut să mă micesc, în puținele momente de încercare din viața lui. Plec spre eternitate mulțumit că mi-am îndeplinit menirea pe pământ și sunt pregătit pentru un rol spiritual. O să mă întorc de câte ori pot, aici, în lumea reală și am să șterg lacrimile soției și ale copiilor lui, răpuși de durere. Așa vorbea sufletul bărbatului care se înălța din ce în ce mai mult, privind sufletul de lângă el, care părea trist și decepționat. Nu, eu nu mi-am împlinit menirea așa cum ar fi trebuit, pe acest pământ. Stăpâna mea a fost opusul stăpânului tău. De prea puține ori m-a făcut să plesnesc de bucurie și de prea multe ori m-a făcut mic, mic, până la stafidire. Nu a fost fericită, nu a primit iubire cât și-ar fi dorit. Nu a cunoscut magia unei familii și m-a frământat și pe mine în goana ei după succes. Am sperat ca măcar acum să se bucure de un pic de fericire alături de cel pe care l-a iubit o viață întreagă. Ar fi fost primele sărbători în care n-aș fi rămas doar eu și cu ea”.

– Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor de poezie și proză, dar și celor care au îmbrățișat pasiunea pentru arta scrisului?
– Pornind de la proverbul antic „Verba volant scripta manent”, rostit în discursul imperatorului Caio Tito, în senatul roman, aș îndemna oamenii să citească, iar pe cei care au ceva bun de lăsat posterității, să scrie. Dacă nu s-ar fi scris nimic până acum, nu am fi știut nimic. O carte îți deschide mintea ca o ușă trântită de perete, te îndeamnă la reflecție, te îmbogățește intelectual și spiritual. Generația actuală are datoria morală să scrie, lăsând mărturia epocii în care trăiește, așa cum susținea și Nicolae Iorga. Geniile sunt foarte puține. Dar există oameni „obișnuiți”, cu talent literar. Să lăsăm cititorii să discearnă. Cu o carte în mână, nu o să fiți niciodată singuri.
– Doamna Camelia Baciu vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră de a purta acest dialog, vă doresc ca toate gândurile să vi se împlinească, mult succes în activitatea de creație literară și multă sănătate!

A consemnat: Constantin PREDESCU




Cugireni

Au lăsat Canada pentru România și au plantat 6 hectare de afine la Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Au emigrat din România în anul 1995, și-au construit o viață în Canada, iar după mai bine de două decenii au decis să investească în țara natală. Adrian și Ana Faur au înființat o plantație de afine de șase hectare la Vinerea, lângă Cugir, o afacere începută după ce au văzut întâmplător la televizor povestea unui alt român întors din străinătate.

Povestea plantației de afine de la Vinerea începe la mii de kilometri distanță, în Canada. Adrian și Ana Faur locuiau acolo de ani buni. El lucrase în domeniul calculatoarelor, iar Ana absolvise Medicina la Cluj-Napoca.

Nu se gândeau neapărat să se întoarcă definitiv în România, însă căutau o activitate pe care să o poată face după retragerea din activitatea profesională.

Ideea avea să apară în jurul anilor 2012-2013, după ce Adrian a urmărit la o televiziune românească o emisiune despre agricultură și a descoperit povestea unei plantații de afine înființate de un român revenit din America.

„Noi suntem din Canada și am avut televiziunea prin satelit. Nu știu ce emisiune era Viața satului, Agrointel sau așa ceva, nu mai știu cum, dar ferma, ceva cu ferma. Și am văzut acolo o plantație de afine făcută în România. Un băiat, tot așa, a plecat din America, Codruț îl chema. Și am pus mâna pe telefon și l-am sunat”, povestește Adrian Faur.

Discuția cu fermierul i-a dat încredere că o astfel de investiție ar putea fi făcută și în România. A urmat un an de documentare.

Adrian a citit reviste de agricultură, a studiat soiurile și tehnologiile de cultură și a ajuns să ia legătura inclusiv cu un american implicat în dezvoltarea soiului Legacy.

„Mi-a spus că se poate face, că pot să încerc. Și vreun an de zile am studiat. M-am abonat la o grămadă de reviste de agricultură, i-am scris și unui american care făcuse soiul Legacy și mi-a răspuns omul, atât la e-mail, cât și la telefon. Am făcut un manual, am scris ce trebuie făcut, cum se face, ce soiuri sunt”, spune Adrian.

De ce au ales afinele

Pentru familia Faur, plantația nu a fost gândită doar ca o investiție financiară. Cei doi căutau și o ocupație pentru perioada în care urmau să se retragă.

„Noi urmăream să facem ceva pentru perioada de pensionare. Încercam să vedem ce idee ar fi să ne putem ocupa timpul în perioada aceea când deja lumea se plictisește, lumea parcă nu mai găsește sensul. Și atunci a venit emisiunea aceea”, explică Ana Faur.

Au cumpărat terenul la Vinerea și au început să pună în practică planul. A fost nevoie de aproximativ trei ani până când plantația a intrat pe rod.

În 2019 au revenit în România, iar în ultimii doi ani Adrian și Ana petrec aici cea mai mare parte a sezonului agricol, din aprilie până în septembrie-octombrie. După încheierea sezonului, se întorc în Canada.

Șase hectare de afine la Vinerea

Astăzi, plantația se întinde pe șase hectare. Soiurile au fost alese astfel încât producția să fie eșalonată și să poată ajunge pe piață atât la începutul, cât și spre sfârșitul sezonului, perioade în care prețurile sunt, de regulă, mai bune.

Afinele sunt comercializate angro, către firme care le distribuie ulterior. Familia Faur nu vinde direct către consumatori.

Investiția a fost realizată integral din fonduri proprii. Cei doi nu au accesat fonduri europene pentru înființarea plantației.

„Cu oamenii, într-adevăr, este greu”

Agricultura vine însă cu propriile provocări, iar una dintre cele mai mari probleme este forța de muncă.

„Cu oamenii, într-adevăr, este greu. Dar nu poți să te dezvolți dacă nu te uiți și la soi și la desfacere”, spune Adrian Faur.

Plantația de afine nu este prima investiție importantă pe care cei doi au făcut-o în România. Înainte de aceasta, au investit la Giurgiu într-o fabrică de construcții metalice. Criza economică din 2008 a dus însă la închiderea afacerii, rămânând în urmă doar hala.

România, văzută altfel după două decenii în Canada

După anii petrecuți în Canada, Adrian și Ana spun că au găsit o Românie schimbată.

Au revenit aproape în fiecare an în țară, dar ultimii ani le-au oferit ocazia să petreacă mult mai mult timp aici.

„România o văd mai bine. A mers încet, dar, într-adevăr, s-a modernizat față de ce știm noi când am plecat. Și am venit în fiecare an, în fiecare vară”, spun soții Faur.

Există însă și lucruri care îi nemulțumesc. Birocrația și anumite probleme de infrastructură sunt printre acestea.

Adrian face frecvent comparația cu Canada, în special atunci când vine vorba despre administrarea unei afaceri.

„În Canada, o firmă o faci de azi pe mâine. E extrem de simplu, iar o dată pe an, contabilitatea și atât. La sfârșitul anului se face”, explică el.

O afacere pentru o altă etapă a vieții

Cei doi nu intenționează să extindă plantația. Consideră că cele șase hectare sunt suficiente pentru etapa în care se află acum.

„Noi nu suntem la început, avem o vârstă”, spune Adrian.

Pentru Ana, însă, munca în plantație înseamnă mai mult decât o simplă activitate economică. Îi place faptul că își petrece zilele în mijlocul naturii.

„Trebuie să te gândești că aici ești în natură. Da, e stres mult, dar în același timp este și activitate. E frumos, mie-mi place foarte mult. E altceva decât am făcut până acum și faptul că stai în natură, nici nu știi cum trece ziua”, spune ea.

Copiii au rămas în Canada, dar România nu le este străină

Cei doi copii ai familiei au rămas în Canada și, cel mai probabil, acolo își vor continua viața. Vin însă în România în vizită și, de-a lungul timpului, au venit inclusiv cu prieteni canadieni pentru a le arăta țara părinților lor.

Adrian spune că legătura cu România s-a păstrat și prin limbă.

„Vorbesc românește perfect, nici nu știi că-s plecați. De-asta am și lăsat cu televizorul la emisiunile românești. N-au accent nici dacă vorbești cu ei”, povestește el.

Dacă ar lua-o de la capăt, ar face la fel

De la o emisiune de televiziune urmărită în Canada și până la cele șase hectare de afine de la Vinerea a fost un drum lung, cu investiții, documentare și multă muncă.

Adrian și Ana Faur spun însă că nu regretă decizia de a începe această afacere în România. Chiar dacă au întâmpinat dificultăți și au descoperit că agricultura este departe de a fi un domeniu ușor, experiența le-a confirmat că au făcut alegerea potrivită.

Iar dacă ar trebui să ia totul de la început, după toate lucrurile pe care le-au învățat între timp, răspunsul lor este simplu: ar face din nou același lucru, la Vinerea.




Citește mai mult

Cugireni

„Ursulețul solar”, vehiculul electric construit la Cugir, pregătit pentru o nouă expoziție în Germania

Cugir INFO

Publicat

în

Așa cum am mai scris, un vehicul electric neobișnuit poate fi întâlnit, aproape zilnic, pe străzile din Cugir. Numit sugestiv „ursulețul solar”, prototipul este alimentat doar cu energie solară și este conceput pentru deplasările de zi cu zi, inclusiv pentru mersul la cumpărături.

Mihai Oltean, creatorul vehiculului spune că face aproape zilnic modificări pentru a-i îmbunătăți funcționalitatea. Cea mai recentă intervenție a vizat instalația electrică, care a fost simplificată pentru ca vehiculul să poată fi transportat și asamblat mai ușor la o expoziție organizată în Hanovra, Germania.

„Am modificat aproape în fiecare zi, câte ceva. Acum trebuie să modific instalația electrică pentru că era prea complicat de asamblat. Vreau să mă duc la o expoziție în Germania și va fi destul de greu să conectez atât de multe fire”, explică acesta.

Una dintre particularitățile vehiculului este sistemul de alimentare cu energie solară. Panoul are o putere de aproximativ 200 de wați, în timp ce motorul dezvoltă 250 de wați. Chiar dacă, teoretic, puterea panoului este mai mică decât cea a motorului, vehiculul nu funcționează în mod obișnuit la putere maximă.

„Teoretic ar fi suficient, dar de obicei nu mă duc la putere maximă. Cu 200 W acopăr consumul motorului”, spune Mihai Oltean.

„Ursulețul solar” poate fi folosit inclusiv pentru cumpărături. Vehiculul dispune de suficient spațiu pentru transportul unor cutii, însă, deocamdată, proprietarul preferă să folosească plase.

La bord nu lipsesc nici uneltele. Constructorul ține la îndemână cheile necesare pentru eventuale reparații, după ce a avut deja parte de situații în care a fost nevoit să intervină asupra vehiculului.

Acesta povestește că a întâmpinat deja probleme mecanice în timpul deplasărilor, iar o componentă s-a rupt din cauza solicitării mari, fiind necesară înlocuirea acesteia.

Într-o notă amuzată, constructorul spune că vehiculul este, cel puțin pentru moment, destinat mai degrabă celor care au cunoștințe tehnice.

„Este un vehicul deocamdată numai pentru bărbați și numai pentru mecanici”, glumește acesta, explicând că utilizatorul trebuie să aibă și anumite abilități pentru a putea interveni atunci când apare o problemă.

După o nouă serie de modificări realizate la Cugir, „ursulețul solar” se pregătește pentru următoarea provocare: participarea la o expoziție organizată la Hanovra, în Germania. Simplificarea instalației electrice face parte din pregătirile pentru transport și montaj, astfel încât prototipul să poată fi prezentat mai ușor publicului german.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir