Cugireni
De vorbă cu poeta și prozatoarea Camelia Morda Baciu, originară din Vinerea – Cugir
Camelia Morda Baciu s-a născut la 21 ianuarie 1968, în Vinerea – Cugir. Este absolventă a Liceului Industrial nr.1 Cugir, profilul Chimie anorganică, calificată în domeniul pirotehnicii.
A lucrat doi ani în industria de armament, după care a continuat, în urma numeroaselor cursuri, 10 ani, dactilografă și contabilă, la Societatea Uzina Mecanică Cugir. Din anul 2000 trăiește în Italia și a lucrat 20 de ani în Turism.
A început postările în anul 2018 pe rețelele de socializare, în diverse grupuri literare și în profilul personal. În 2019 a debutat cu un volum de poezii „Drama dezrădăcinării”, pe tema emigrării, la editura RAWEX COMS din București, sub îndrumarea profesorului universitar, Dorin.N Uritescu (originar din Vinerea) și o lansare de carte la Centrul Cultural din Cugir. A urmat în septembrie 2019, apariția volumului de proză scurtă umoristică „Povești de pe la noi”, cu întâmplări adevărate din perioada anterioară a anului 1989 și romanul autobiografic „De ce eu?”, unde descrie experiența personală cu SDA (Sindromul Anxios Depresiv), pe o perioadă de 11 ani, ambele la editura „Minela” din București.
A avut dublă lansare de carte la Centrul Cultural din Cugir și la Muzeul Național al Literaturii din București. În ianuarie 2020, romanul autobiografic a fost tradus în limba italiană „Perché a me?”. Primul său volum de poezii, „Drama dezrădăcinării” a fost reeditat la editura „Minela”, într-o formă modificată și adăugată. În 26 ianuarie, a avut triplă lansare de carte la „Teatro Studio Uno”, din Roma. Autoarea este membră a Cenaclului de la Roma din 2019, participă la întâlnirile lunare ale Cenaclului și răspunde invitațiilor diverselor evenimente culturale de la Roma.
În anii 2019-2020, a oscilat între România și Italia cu apariții televizate, emisiuni radiofonice, a organizat și moderat evenimente culturale. În acest timp, au apărut numeroase articole, texte literare, interviuri în diverse reviste și ziare din România și Italia: „Ziarul Unirea”, „CugirInfo”, „Curierul de Cugir”, „Toamna Cugireană”, „Editura Minela” București, „Revista Vocativ” Roma, „Revista Cenaclului de la Roma”, Revista „Litere din Târgoviște”, Revista „ECreator” din Baia Mare, Revista „Literadura” Buzău, Ziarul „Impact” București, „Te provoc la o carte” Roma, „Monitorul de poezie” București, Antologie „Literatura Română Contemporană” la editura „ArtActiv” București, Antologie bilingvă „Dal Danubio al Tevere andata e ritorno!/De la Dunăre la Timbru dus și întorș!”, la Editura Minela &Arte in Apnea Torino, diverse recenzii în diferite publicații literare. Este membru la FUIS (Federazione Unitaria Italiana Scrittori) Editor la revista „Timpul Italia” și „Timpul Alba”.
A câștigat câteva premii literare: – locul I la un concurs internațional de poezie din Canada – locul II la un concurs de poezie în Italia – locul IV – critică la un concurs internațional pentru cartea „Perché a me?”, traducerea în italiană a volumului „De ce eu?”. Deși locuiește de 21 de ani în Ialia, nu a cerut niciodată cetățenia italiană. ,,Ba, mai mult, în urmă cu câțiva ani, am refuzat invitația de-a o cere. Sunt cetățean european și asta îmi ajunge. Locuiesc aici de 21 de ani. Am cumpărat o casă aici în urmă cu 16 ani, aici muncim, una dintre fete locuiește aproape de mine, cealaltă e la Londra. Oricum, sper să ne întoarcem în România peste câțiva ani”, ne-a mărturisit Camelia.
Mărturisiri despre crezul său literar
– Am văzut palmaresul dumneavoastră bogat, atât in ceea ce privește poezia, dar și proza. De unde vine această pasiune pentru creație?
– „Iubesc literatura, citesc mult și scriu atunci când simt că sentimentele, trăirile nu mai au loc în interiorul meu și trebuie să le externez. Mă regăsesc foarte bine în poezia cu caracter social, mai ales atunci când sunt indignată de ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim. Rămân fidelă stilului clasic în poezii, cele în vers alb sau vers liber, puținele pe care le-am scris, le consider doar exerciții literare. Poezia epică, se pare că îmi reușeste cel mai bine. Lucrez la un volum de poezii epice, inspirate din mitologie, „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Și, totuși, proza este cea care mă atrage cel mai mult. Plec de la o idee și scriu fără să-mi mai pese de nimic din jurul meu, parcă intru în transă. Cuvintele se scriu singure. De curând, am început să scriu scenete și, de ce nu, pe viitor, o piesă de teatru. Îmi place să abordez toate genurile literare. Bineînțeles, mai am multă stradă de făcut, de muncit și învățat. Dar mă ajută ambiția și perseverența”.
– Ne puteți prezenta câteva versuri din poeziile scrise de dumneavoastră și pe care le îndrăgiți mai mult?
„Iertări!”
„Vreau să te iert acum, încă o dată,
Oricât mă vei zidi între tăceri.
Trecut prin porți închise să străbată,
Unească-ne în ce am fost mai ieri.
Te iert și azi, iertându-mă pe mine,
Cu gândul obsedant de-un început.
Ignor mereu capricii masculine,
Ce niciodată nu le-am priceput”.
(Camelia Baciu – 21.07.2021)
„Așteptând copiii”
Ce liniște e, Doamne, prin satul de bătrâni!
Din ștreașină cad țurțuri cu lacrimi înghețate.
Prin ochi de geamuri sparte trec clipele oftate
Și-o ușă scârțâindă anină în țâțâni.
Sunt mulți părinți ce-așteaptă un fiu risipitor,
Plecat în lumea largă, la trai orășenesc,
Ne-ntors de multă vreme, iar ei îmbătrânesc
Cu teama ne-ntâlnirii și mistuiți de dor.
(Camelia Baciu – 31 ianuarie 2021)
Pasiunea pentru jurnalism
– Am aflat că aveți o pasiune și pentru jurnalism. De unde a pornit această ambiție?
– La începutul acestui an, mi-am descoperit „vocația” pentru jurnalism. Am făcut un curs cu domnul prof.univ. Alexandru Lăzescu de la Iași. Am răspuns unei provocări din partea domnului prof.univ. Mihai Văcariu, manager al revistei „Timpul” și am înființat la Roma revista „Timpul Italia” și imediat după aceea, revista „Timpul Alba”. Curiozitatea mea pentru biografii, evenimente culturale, actualitate mă ajută să scriu articolele. Am descoperit că-mi place să iau interviuri și intenționez, atunci când vor ajunge la un anumit număr, să editez o carte cu ele. Scriu în limba română, așa simt că trebuie să aștern cuvintele pe hârtie. Apoi fac traducerea, unde este cazul. Avem nucleul nostru literar de la Roma, unde întâlnirile sunt bilingve, deoarece acolo suntem și români și italieni, uneori și alte nații, uniți din dragostea pentru literatură, pentru cultură, în general.
Un proiect ambițios: „Să salvăm cărțile”
– Cu câteva luni în urmă, pe pagina dumneavoastră de socializare ați lansat o campanie pentru salvarea cărților. Câți au fost cei care au răspuns la aceasstă provocare?
– Acest proiect l-am lansat aici în România. Campania s-a numit „Să salvăm cărțile!”. Din păcate, foarte multe persoane aruncă sau ard cărțile. Lumea nu mai citește cartea în formă fizică, totul se petrece în lumea virtuală. Cineva a observat pasiunea mea pentru cărți și m-a invitat să-i golesc rafturile cu cărți, altfel le aruncă. Acela a fost începutul, așa mi-a venit ideea acestei campanii. În trei săptămâni am strâns în jur de 14.000 de cărți, unele erau în condiții deplorabile. Dar am luat fiecare carte în parte, am curățat-o, lipit-o, catalogat-o. Din pasiune se poate face orice. Intenționez să deschid o mini-bibliotecă la Vinerea. Și dăruiesc cărți celor care le solicită. Sunt un fel de intermediar între cei care renunță la cărți și cei care doresc o anumită carte. Visul meu este să înființez un grup nu doar literar, ci cu toate formele artei și culturii, acasă, în România.
-Am vazut talentul pentru poezie, am înțeles că aveți o pasiune și pentru proză, iar anul acesta pregătiți un roman. Pentru noi, cititorii dumneavoastră, ne puteți reda un fragment?
„Două suflete”
„Dar, în tot acest haos, nimeni nu putea vedea două suflete care se înălțau la cer, din trupurile celor doi a căror viață terestră se termina atunci și acolo. Cele două suflete pluteau în tandem prin aerul rece de dinaintea Crăciunului și povesteau despre stăpânii lor, în a căror trupuri s-au adăpostit zeci de ani. – Sunt mulțumit de stăpânul pe care l-am avut. M-a făcut să cresc ori de câte ori era fericit. M-a umplut și pe mine cu fericirea lui. A știu să se bucure de viață, să iubească și să se facă iubit, să se mulțumească cu ceea ce a agonisit, să dăruiască și să mă dăruiască. Întotdeauna spunea: „Îți ofer cu tot sufletul meu.” Da, mă dădea tuturor dar nu mă supăram, eram bucuros. De prea puține ori m-a făcut să mă micesc, în puținele momente de încercare din viața lui. Plec spre eternitate mulțumit că mi-am îndeplinit menirea pe pământ și sunt pregătit pentru un rol spiritual. O să mă întorc de câte ori pot, aici, în lumea reală și am să șterg lacrimile soției și ale copiilor lui, răpuși de durere. Așa vorbea sufletul bărbatului care se înălța din ce în ce mai mult, privind sufletul de lângă el, care părea trist și decepționat. Nu, eu nu mi-am împlinit menirea așa cum ar fi trebuit, pe acest pământ. Stăpâna mea a fost opusul stăpânului tău. De prea puține ori m-a făcut să plesnesc de bucurie și de prea multe ori m-a făcut mic, mic, până la stafidire. Nu a fost fericită, nu a primit iubire cât și-ar fi dorit. Nu a cunoscut magia unei familii și m-a frământat și pe mine în goana ei după succes. Am sperat ca măcar acum să se bucure de un pic de fericire alături de cel pe care l-a iubit o viață întreagă. Ar fi fost primele sărbători în care n-aș fi rămas doar eu și cu ea”.
– Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor de poezie și proză, dar și celor care au îmbrățișat pasiunea pentru arta scrisului?
– Pornind de la proverbul antic „Verba volant scripta manent”, rostit în discursul imperatorului Caio Tito, în senatul roman, aș îndemna oamenii să citească, iar pe cei care au ceva bun de lăsat posterității, să scrie. Dacă nu s-ar fi scris nimic până acum, nu am fi știut nimic. O carte îți deschide mintea ca o ușă trântită de perete, te îndeamnă la reflecție, te îmbogățește intelectual și spiritual. Generația actuală are datoria morală să scrie, lăsând mărturia epocii în care trăiește, așa cum susținea și Nicolae Iorga. Geniile sunt foarte puține. Dar există oameni „obișnuiți”, cu talent literar. Să lăsăm cititorii să discearnă. Cu o carte în mână, nu o să fiți niciodată singuri.
– Doamna Camelia Baciu vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră de a purta acest dialog, vă doresc ca toate gândurile să vi se împlinească, mult succes în activitatea de creație literară și multă sănătate!
A consemnat: Constantin PREDESCU

Cugireni
O femeie din Cugir a renunțat la viața comodă de la oraș pentru a crește bovine, împreună cu soțul său, în Dealul Geoagiului
Chiar dacă pentru mulți orășeni pare o idee nebunescă, o cugireancă a renunțat, în urmă cu aproape 30 de ani, la carieră și la viața din oraș, urmându-și jumătatea, într-un sat izolat din Munții Apuseni.
S-au mutat împreună în creierii munților, în Dealul Geoagiului sau Dealul Mocanului din Alba, în comuna Întregalde, la aproximativ o oră de Alba Iulia. În mijlocul naturii, spune femeia, a descoperit simplitatea vieții, care îi aduce împlinire, scrie ziarulunirea.ro.
Pe Valeria și pe Viorel Marian i-am găsit la grajduri, la muls vacile, la primele ore ale dimineții. Valeria are 46 de ani și spune că viața izolată din Dealul Geogiului este deopotrivă și grea și ușoară: „Este ușor că avem aer curat, grea pentru că este foarte mult de muncă, iar munca noastră nu prea e plătită”.
Femeia a absolvit Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, secția Matematică-Informatică și s-a măritat în vârf de munte: „Am iubit natura și animalele și nu am regretat niciodată alegerea făcută”, mărturisește femeia.
La 20 de ani s-a mutat în Dealul Mocanilor: „Am avut apartament în Cugir, l-am vândut pentru că nici copiilor nu le plăcea acolo, iar eu nu m-aș mai întoarce niciodată acolo, de fapt nicăieri la oraș. Pentru mine, o zi la Alba Iulia sau la oraș, e mai obositoare decât o zi la fân. Dacă aș avea din nou 20 de ani, aș alege din nou să vin aici.”
Familia Marian are trei copii, doi dintre ei angajați în Alba Iulia, iar cel mai mic este plecat în Germania. Cu toate că tinerii de astăzi fug de viața retrasă din satele de munte, fiul cel mare al Valeriei se simte încă atras de locurile natale și casa părintească și își vizitează des părinții, dând o mână de ajutor în gospodărie: „Cel mai probabil el o să rămână aici, așa mă gândesc, celui din Germania îi place să vină, să stea una, două săptămâni și pleacă înapoi. Fiul mijlociu e aproape căsătorit cu o fată din comună, dar locuiește la Întregalde”, ne povestește cugireanca în timp ce vede de mulsul vitelor.
• Munca la animale începe cu noaptea în cap
O zi obișnuită în Dealul Mocanului începe cu mulsul vacilor, dis-de-dimineață, când sunt aduse din grajdul în care dorm în locul unde sunt mulse. După această operațiune, animalele sunt duse la pășune, iar familia se apucă de închegatul laptelui. Pe timpul verii, bărbatul merge la coasă și fân, iar seara vacile sunt aduse înapoi și sunt mulse din nou.
Iarna e mult mai greu, animalele fiind împărțite la mai multe șuri: „Soțul meu e plecat de dimineața până seara, până merge, până le dă de mâncare, până le face curățenie în grajduri. Mă duc și eu să îl ajut să le adăpăm. E mai ușor doar că nu trebuie mulse, în perioada rece fiind de obicei gestante sau cu viței mici.”
În total, familia are 18 vaci și un taur, iar trei dintre ele au și viței. Valeria se ocupă de animale împreună cu soțul ei, iar când copiii acestora sunt acasă dau și ei o mână de ajutor, dar în ultima vreme, destul de rar au mai trecut pragul casei părintești: „Am avut și boi, dar am renunțat la ei că erau prea multe animale și numai noi doi, copiii sunt plecați la lucru. Le creștem de drag, că bani, chiar de cheltuială avem, nu pot să spun că ducem lipsă, dar nici nu realizezi extraordinar de multe lucruri.”
În urmă cu vreo 15 ani, în zonă exista și lăptărie, dar s-a desființat pentru că nu avea cine să ducă laptele, să îl colecteze și nici nu mai sunt atâtea animale. În sat doar 2 familii mai au vaci, în rest câte o vacă, cel mult două în câteva gospodării. Familia Marian are cele mai multe animale din comună. Laptele este pus la închegat și familia face brânză, mai dau și la neamuri, dar sunt hrăniți și doi porci pe care îi au în gospodărie.
• Subvenții mici și pretenții absurde
Din partea statului nu au nici un ajutor, primesc doar subvențiile pentru animale și terenuri, care sunt în jur de 300-400 de lei pe vacă. La sumele mici se adaugă și cerințele aberante și de multe ori imposibil de realizat. Un exemplu în acest sens, este condiția de a avea platforme de gunoi, cu o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal: „Nu am accesat nici un fel de proiecte, dacă am avea ajutorul ca în Polonia de exemplu, atunci da, s-ar merita să ții și animalul altfel, să cumperi furaje de calitate. La noi sunt și foarte multe cerințe. De exemplu, pentru subvenție ne cere să avem platformă de gunoi, ceea ce mie mi se pare o aberație. În vârful muntelui să avem așa ceva. În primul rând că este foarte greu să aduci materialele pentru a construi așa ceva, dar și să ai o suprafață de 6-8 mp pentru fiecare animal! Și pentru ce? Aici gunoiul de la animale se depozitează lângă poiată, iar primăvara se duce pe terenuri arabile, pe pășunat. Nu poluezi cu el absolut nimic, nu e lângă apă…”, se plâng oamenii.
Femeia este de părere că dacă statul român le-ar putea face viața mai ușoară dacă ar fi înființate puncte de colectare a vițeilor, iar aceștia să fie plătiți la adevărata lor valoare. Locurile unde să fie colectat laptele este de asemenea o necesitate pentru crescătorii de vite: „Așa nu ne-am mai chinui să mulgem vaca și să golim laptele la porc, când am putea să luăm un ban pe el. Ar trebui să fie mai permisivi cu legile, cu subvențiile.”
• Drumul străbătut doar cu picioarele odinioară, asfaltat în 2025
Oamenii se bucură că măcar drumul a fost asfaltat până la ei în deal, dar așteaptă să vină iarnă să vadă cum va fi atunci: „La iarnă să vedem cum o să ne descurcăm, pentru că la noi nu se prea vine cu deszăpezirea până aici sus. Avem în fiecare an o perioadă de o săptămână, două, în care nu poți merge decât cu picioarele.”
În cătunul Dealul Geoagiului mai trăiesc puține familii, iar numărul copiilor a scăzut mult în ultimii ani. Școala a fost renovată și modernizată, iar familia Marian speră ca acest lucru să atragă familii tinere în zonă, dar și turiști dacă drumul le facilitează accesul acum.
„E păcat că nu sunt mai mulți copii, avem o școală foarte frumoasă aici, a fost renovată recent. Când erau copiii mei elevi era mai dărăpănată, acum e dotată și modernizată, dar degeaba, nu mai sunt copii. Și e păcat, e o zonă frumoasă, acum s-a făcut și drumul și poate, poate o să se mai întoarcă din oameni, dacă nu tineret, măcar din cei care au ieșit la pensie și au aici o căsuță rămasă de la părinți sau de la bunici. Pe timp de vară mai sunt și turiști, admiră peisajele și cam atât. Munca e grea, acolo nu se bagă”, mai spune Valeria.
Valeria și Viorel își continuă traiul simplu în Dealul Mocanului, iar locurile izolate în care au ales să trăiască sunt exemplul unei vieți perfecte, trăite cu puțin.
Cugireni
Panouri fotovoltaice și grădină de legume, pe acoperișul unei locuințe din Cugir
Mihai Oltean, un bărbat din Cugir, a construit în ultimii doi ani un acoperiș inedit, multifuncțional, în două ape: pe partea sudică, bărbatul a montat 9 panouri fotovoltaice, iar pe partea nordică a amenajat o mică grădină de legume.
Cugireanul spune că acoperișul are un singur strat, adică NU este țiglă sub panourile solare și nici sub ghivecele în care cresc plantele!
„Motivul pentru care am inițiat acest proiect este faptul că acoperișurile au suprafețe mari, dar care sunt folosite doar într-un singur scop: de a proteja casa de ploaie și zăpadă. Ar trebui să avem mai multe beneficii de pe urma acestor suprafețe mari! De exemplu am putea obține energie electrică și hrană de pe aceste suprafețe!”, a declarat Mihai pentru ziarulunirea.ro.
O motivație secundară a fost faptul că, de obicei, panourile solare sunt montate desupra țiglei. Practic sunt 2 straturi. Acest lucru este o risipă de material, deoarece panourile solare sunt suficient de rezistente pentru a proteja casa de ploaie și zăpadă. Pot fi folosite pe post de țiglă, dar trebuie făcută o izolație bună!
Clădirea pe care a fost construit acoperișul are amprenta la sol de 15x7m. Momentan, pe partea nordică, bărbatul a pus panouri solare pe o lățime de 6.5m. Pe partea sudică, grădina suspendată are o lățime de 1,3m și o lungime de 4.5m. În rest, acoperișul este acoperit cu țiglă de tablă: ”Intenționez să extind ideile la tot acoperișul, în funcție de rezultatele testelor. Am plecat de la un acoperiș vechi cu multe probleme; acesta a fost un alt motiv pentru care l-am construit pe cel nou”, povestește Mihai.
Structura acoperișului a făcut-o din fier, încercând să evite lemnul cât a putut pentru că bărbatul consideră că arborii au o funcție mult mai importantă decât să fie folosiți la construcții: să producă aer curat! Totuși a folosit lemn pentru lațele de sub țiglă, pentru suportul jgheaburilor cu plante și pe partea frontală (OSB).
„Inițial am intenționat să construiesc totul în stil Lego, fără sudură, doar prin prindere mecanică. Grinzile, căpriorii, etc ar fi trebuit conectate doar prin șuruburi. Am construit 2 suporți în acest fel, dar apoi am renunțat deoarece fierul la lungimea respectivă (7m) se deforma iar componentele nu se mai îmbinau cum trebuie.
Suporții (de tip regină) sunt construiți din profil de 80x40x3 dar cu baza și elementele interioare de 60x40x3. Un suport are aproximativ 100 kg. Pe toată lungimea casei am folosit 13 suporți.
Panourile solare sunt amplasate între profile T40. Prinderea panourilor pe T40 am făcut-o din interiorul podului. Între profile și panouri am lăsat un spațiu de 3-4mm în care am pus silicon. Din cauza aplicării greșile a siliconului (greșeala începătorului) au mai rămas câteva găuri prin care intra apa. A trebuit să pun o bandă bituminoasă de hidroizolație, lucru care n-ar fi fost necesar dacă aș fi aplicat siliconul corect”, explică cugireanul.
Legumele sunt crescute în jgheaburi (citerne) rectangulare (120×90) din tablă de 0.6 mm. Unghiul acoperișului (38 grade) este calculat astfel încât aceste jgheaburi să se îmbine perfect (colțul de jos al unuia se termină unde începe colțul de sus al următorului).
Jgheaburile sunt amplasate pe doi suporți din lemn (scândură de 4.5 m lungime, 14 cm lățime și 4cm grosime) tăiate în trepte. Izolația între jgheaburi am făcut-o cu bandă bituminoasă de 75mm lățime. Jgheburile le-am prins de șuport prin holșuruburi. În interiorul jgheaburilor au fost puse (doar la capete) bucăți de lemn pentru a putea călca pe ele când se urcă să îngrijească straturile, dar pe viitor Mihai vrea să pună câteva bucăți de țeavă 80×80 pe post de suport pentru picior.
Momentan, bărbatul a plantat roșii, ardei și gogoșari, care au dat roade. A semănat și salată și spanac, dar au ieșit foarte slab (doar în iulie au fost semănate) și peste ele a aruncat zilele trecute niște boabe de grâu care a răsărit foarte bine.
„Sunt foarte multe de spus despre acest proiect. Unele detalii (dar nu toate) se găsesc pe pagina web a proiectului. Mie personal mi-a luat 2 ani să-l implementez (din momentul în care am început proiectarea) și am fost ajutat (idei+muncă) de mai mulți prieteni. Am schimbat de mai multe ori designul, și am cumpărat foarte multe materiale pe care nu le-am mai folosit ulterior. De asemenea, trebuie multe mașini (pentru debitat, găurit, sudat, frezat, etc) fără de care nu aș fi putut realiza construcția.
Instalația electrică (partea de solar) în casă am realizat-o tot personal folosind echipamente Victron. Nu m-am conectat le rețea deocamdată, ci folosesc câteva baterii Pylontech. Trecerea de la solar la rețea se face automat când nu există curent din solar/baterii”, a concluzionat bărbatul.
Cugireni
Melodia de debut a unei tinere originare din Cugir strânge mii de vizualizări
La doar 20 de ani, Daria Birăesc, originară din Cugir, debutează oficial în muzica ușoară sub numele de Zyra, cu piesa „E târziu și te sun”.
Lansată pe YouTube, melodia a strâns peste 22000 de vizualizări în primele zile și numeroase aprecieri pe rețelele sociale.
• Muzica, o moștenire de familie
Zyra a crescut într-o familie de muzicieni, tatăl și fratele ei cântă la pian și orgă, iar studioul tatălui ei a devenit locul unde pasiunea s-a transformat în carieră.
„Am cântat de mică și am simțit mereu că muzica face parte din mine. Piesa de debut am compus-o împreună cu tatăl meu și este o melodie de dragoste, pentru toți cei care, la un moment dat în viață, s-au simțit captivi în amintiri”, spune artista. Melodia vorbește despre neputința de a lăsa în urmă o iubire pierdută, fiind apreciată pentru linia melodică și sensibilitatea interpretării.
• Planuri pentru viitor
Cu un talent moștenit și o voce sensibilă, Zyra este hotărâtă să își continue drumul artistic: „De acum înainte, muzica mea o veți găși pe YouTube @Zyraa.official și, în curând, pe toate platformele de streaming.”
Artista pregătește deja noi piese în colaborare cu tatăl ei și promite să rămână aproape de public. Nu exclude nici aparițiile la evenimente, însă dorința ei este să ajungă la inimile marelui public.
Constantin Predescu
-
Mondenacum 2 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 5 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 5 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 11 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
-
Mondenacum 5 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | cugirinfo.ro